VOLUM I Povestea unei criminale: Criminal || One Direction

Chapter 30

***

Era ziua in care eu si Alexis trebuia sa ne intalnim cu asa-zisii ei parinti. A trebuit sa ma imbrac mult mai decent, incercand sa-mi acopar toate tauajele. Imi stransesem parul in coada, incercand sa nu par la fel de rebela ca de obicei. Alexis alesese sa se imbrace cu o pereche de pantaloni evazati, si cu o bluza inflorata. Am strambat din nas cand am privit-o, apoi am iesit din casa, salutand-o pe Emyli care se certa la telefon cu Alex.

Imediat ce am traversat campusul am luat un taxi, pentru a ajunge mai repede la cafeneaua unde eram asteptate. Nu eram nici pe departe la fel de emotionata ca Alexis, care deja ma enerva cu presupunerile ei. Se pare ca era preferata familiei, si toata lumea o adora. Imi venea sa vomit cand imi povestea despre cat de fericita a fost viata ei, desi toti in liceu isi bateau joc de ea.

Odata ajunse la cafenea am cautat masa unde trebuia sa fie parintii lui Alexis. Imediat ce i-a zarit am pornit spre masa lor. Pareau destul de emotionati, dar si obositi. Nu erau o familie foarte cocheta. Mama ei avea acelasi stil, demodat si foarte colorat; tatal insa iesea in evidenta destul de mult. Parea destul de tanar, avand in vedere ca fiica lui avea peste 18 ani. Corpul lui era lucrat, iar hainele erau din ultimile colectii ale mallurilor. Parul ii era ciufulit dar totusi intretinut cu vopsea si gel de par. Alexis nu parea sa semene cu niciunul dintre ei, ceea ce mi-a dat de banuit.

Ne-am asezat la masa, incercand sa nu spunem nimic de reactiile lor amuzante. Fetele lor erau incordate, si pareau destul de uimiti. Probabil nu se asteptau sa semanam chiar atat de mult, sau ca posibila sora a ficei lor sa fie chiar Devil Styles. Probabil si pentru ei era la fel de ciudat ca si pentru mine. Speram atat de mult sa aflu ceva. Chiar vroiam sa aflu cine eram cu adevarat.

―Deci, mama, tata, ea este Devil, una din colegele mele de camera, rupe tacerea Alexis.

Parintii ei m-au analizat din cap pana-n picioare, si mi-au zambit dragastos. Tatal ei isi drese glasul inainte sa spuna ceva:

―Sunt uimit de asemanarea voastra, rosti el rusinat.

Parea destul de tanar, chiar si dupa voce. Mama ei statea pe scaun nemiscata, fara sa scoata vreun sunet. Pentru un moment crezusem ca nu are voce. Am incercat sa fiu cat mai relaxata, insa ei ma intimidau, intr-un sens rau. Ei pareau atat de cuminti si stricti, iar eu eram rebela. Se pare ca in orice familie sunt rebela.

―Deci ati adoptat-o pe Alexis?, intreb ca o nesimtita,  nerabdarea luandu-ma pe dinainte.

―Scumpa mea, rosti doamna de la masa, spre Alexis, sper sa nu te superi, dar adevarul este ca te-am adoptat, continua cu ochii in lacrimi.

Alexis era socata, dar parca totusi si impacata deja cu idea. Lacrimi incepeau sa-i curga pe obrajii rosii si fiebinti. Am incercat sa pun mana pe ea, insa se feri. Nu-mi placeau scenele lacrimogene. Tocmai ce trecusem printr-una cu o persoana de care eram indragostita.

―Cumva acum 11 ani?, intreb din nou.

―Da, raspunse tatal ei. De unde stii?, intreba.

―Acum 11 ani, am fost si eu adoptata, raspund incercand sa nu par prea dura.

Suspansul crestea deja destul de mult in mine. Vroiam doar sa-mi gasesc sora si sa aflu mai multe. Daca Alexis era sora mea, inseamna ca asa era, doar daca...

―E ciudat ca semanati atat de mult desi nu cred ca sunteti surori, spuse mama lui  Alexis. Am luat-o de la niste oamenii dubiosi care aveau mai multi copii. Sunt sigura ca puteai fi si tu pe acolo, dar clar nu langa fiica mea. Pe Alexia am luat-o dintr-o alta pereche de gemene. Tipul ne-a asigurat ca sora ei va fi trimisa in alta parte, cred ca in Caraibe, explica ea incet si delicat, facandu-ma sa-mi pierd orice speranta.