Decizia inimii /în curs de editare/

Capitolul 1.

Partea I
- ÎNAINTE -

- Divorțați, declară procurorul cu o voce răsunătoare, în timp ce eu îmi strâng pleoapele puternic, încercând să împiedic lacrimile să mi se prelingă pe chip.

E aproape ireal. Ca un vis urât din care sper că o să mă trezesc cât mai curând. Pieptul îmi este asaltat de o durere atât de puternică și sfâșietoare încât vreau să sparg ceva. Vreau să o iau la fugă cât mai departe de ei și de viața ce mă așteaptă. Pentru că, asta sunt eu. Mereu fugind de probleme, mereu creând probleme. Uneori mă întreb dacă lucrurile ar fi stat altfel dacă m-aș fi străduit mai mult. Dar nu am făcut-o. Am fost o lașă, am stat închisă în mine, plângându-mi de milă și crezând că asta o să rezolve totul. Nici măcar o afurisită de secundă mi am încercat să mă împotrivesc, să le explic cât de greu va fi pentru mine. Mereu m-am gândit la fericirea lor, nu a mea. Dar lucrurile se vor schimba, de acum.

- Ești sigura Kate că vrei să rămâi cu el?

Întrebarea timidă a mamei ce mă scoate din gânduri îmi umple venele de o furie inexplicabilă. Ce fel de mamă face asta? Simt nevoia de a îi striga în față cât de sigură sunt că nu vreau să o mai văd vreodată, că e o mincinoasă și o prefăcută, că nu merită nici măcar un cuvânt din partea mea. Ochii mă înțeapă și respirația îmi devine alertă, iar unghiile înfipte adânc în palme mă rănesc, dar nu la fel de rău că vorbele sale. În schimb, tot ceea ce fac, este să încuviințez scurt fără să îi arunc măcar o privire și să trec pe lângă ea cu pași repezi.

Emily Evans a fost și este o enigmă pentru mine. Singurul lucru pe care îl avem în comun este părul blond, al ei fiind vopsit și al meu natural. Uneori nici măcar nu pare a fi mama mea. Atitudinea profesională și chiar îngâmfată, corpul înalt și suplu asemenea unui manechin, ținuta office mereu aranjată și machiajul ce îi ascunde cele câteva riduri nu sunt genul meu și nici nu au fost. Mereu m-am simţit mai apropiată de tata. Poate datorită umorului său, atitudinii degajate sau a modului în care gătește, preluând rolul de bucătar al casei. Este aproape tot ce înseamnă "mama și tata" la un loc, părintele perfect. Iar acum nu știu ce să mai cred. Mama, care mereu a părut să îl iubească necondiționat pe tata a greșit. O greșeală ce le-a distrus căsnicia, familia și pe mine. O afurisită de greșeală ce m-a adus pe marginea prăpastiei în care sunt gata să cad.

Soarele arzător mă întâmpină călduros la ieșirea din clădirea gri și ștearsă, iar eu inspir adânc, încercând să mă calmez. Sunt un ghem de nervi, o bombă cu ceas gata să explodeze. Singurul lucru pe care mi-l doresc este să îi dau naibii pe toți și să plec. E prea mult. Am trăit atâta timp într-o iluzie a unei familii perfecte, iar acum totul este atât de greu de procesat. Vestea divorțului a fost ca o palmă peste față care m-a trezit la realitatea care nu e mereu roz. Cu toate astea, mereu a existat acea speranță că totul se va rezolva pe ultima sută de metri și vom redeveni ceea ce am fost. Dar acum faptul e împlinit și nu mai e nimic de făcut. Trebuie doar să mă mențin tare până acasă, unde pot vărsa câte lacrimi vreau în intimitatea camerei mele.

Eu și tata mergem umăr la umăr pe stradă, tăcuți și afundați în propriile gânduri. Văzându-l atât de trist și vulnerabil, devin și mai furioasă. Cum a putut să facă asta? Să distrugă totul fără resentimente? Ce fel de femeie face așa ceva oamenilor pe care îi iubește?!

- Hei, tată, spun luându-mi inima în dinți.

Nu răspunde și grăbește pasul, ceea ce mă face să îmi mușc buzele neliniștită. Ce aș putea să spun? Că totul va fi bine? Nici măcar eu nu cred porcăria asta, și nici el nu o va face.