Capitolul 24.

6.6K 316 26
                                    

Primele trei zile a fost de-a dreptul uimitor. O adevărată relaxare și deși nu îmi plăcea sa recunosc, începea sa nu mai regret ca m-am lăsat târâtă pe vârf de munte unde, apropo, nu aveam nici semnal la telefon.

Mă întindea tacticoasă în pat, ascultând cu urechile ciulite zgomotul bocancilor ce tropăiau pe scări.
În câteva clipe, Chase intră în raza mea vizuală cu o tavă argintie în mână, zâmbind larg.
Mi-am mușcat buzele la vederea bustului sau gol, întrebându-ma pentru a mia oară ce a văzut un zeu ca el la o puștoaică razgaiata.
Probabil ca nu aveam sa aflu niciodată, dar înainte sa conștientizez deja îl întrebasem, dând glas gândurilor mele. Mi-am acoperit gura cu palmele, încercând sa domolesc roșeața bruscă din obraji.
-Iubito, cum poți sa mă întrebi așa ceva? Uită-te la tine! La noi! Nu vezi ce bine ne stă împreună?

Mi-am privit trupul slăbănog și părul blond spălăcit. Nu vedeam decât o puștoaică. Nu vedeam decât o adolescentă fără forme, cu o gură mare și un temperament impulsiv.

Am oftat și am primit tava adulmecand aerul.

-Mmm...omletă cu bacon.am murmurat lingându-mi buzele.

-Bună dimineața, iubito! Mi-a urat făcându-mi cu ochiul în ideea de a uita conversația anterioară.

L-am ascultat și am înfis furculița cu putere în bucățile galbene suculente, răsfățându-mi papilele gustative.

Am mâncat în liniște, el privindu-ma intens, iar când am hotărât ca nu mai aveam ce bucățică de bacon sa vânez, am împins tava pe noptieră privind cu jind ușa băii.

-S-a întâmplat ceva? Mă întrebă evident amuzat de timiditatea mea.

-Aaa...da...eu...

-Tu ce? Mă întrebă acoperindu-si mâna cu gura pentru a opri hohote de râs ce urma sa iasă la iveală.

I-am aruncat o căutătură urâtă și am scuipat cuvintele ce mă bântuiau încă de ieri:
-Mi-am uitat periuța de dinți.

Si începe umilința. M-am gândit ironic ascultând râsul vioi ce îi scutura trupul brunetului în timp ce eu așteptam încruntată, cu mâinile în sân ca un copil bosumflat sa înceteze și sa se ducă naibii la un peco sa îmi cumpere o amărâtă de periuță.

-S-scuze. Chicoti ridicând din umeri ca un vinovat ce era. Poți sa îmi împrumuți periuța. Te ajut eu. Continuă devenind serios odată cu tenta evidentă de perversitate din vocea lui.

Am clătinat din cap hotărâtă și încăpățânată ca un catâr sa nu îi iau posibilii germeni. Poate are ebola sau cancer sau Dumnezeu mai știe ce.

-Nu e deloc igienic. Și cine știe ce boală contagioasă ai.

-Tu alegi. Dar sa știi ca nu o sa te mai sărut o săptămână dacă îți pute gura a ceapă.

M-am uitat indignată la el, acceptând armoțită cu o înclinare a capului propunerea lui. Răul! Mă șantajează! Știe ca nu o sa pot rezista o săptămână fără petalele mele de trandafir!

Oftând, am intrat amândoi în baia luxoasă, îndreptându-ne spre chiuvetă.

-Ce faci? Am întrebat când am văzut ca ia periuța și pune pastă de dinți pe ea.

-Te spăl pe dinți. Nu e evident?

-Chase, nu mai am cinci ani! Am spus, dar în momentul în care am deschis gura, mi-a vârât periuța în gură, curățându-mi dinții în timp ce eu bolboroseam cu mâinile în sân.

-Accepți condițiile sau rămâi nespălată! Mă atenționă fluturându-si degetul prin fața mea într-un mod certăreț, deși un zâmbet îi juca în colțul gurii.

Decizia inimii /în curs de editare/Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum