Decizia inimii /în curs de editare/

Capitolul 22.

Speriată nu era un adjectiv destul de bun ca sa îmi caracterizeze starea. Poate un amestec de fricoasa, dezamăgită, confuză și al naibii de rănită, căci simțeam fiecare particică din corp ca îmi arde datorită compreselor și bandajelor sterile ce mă transformau într-o mumie. Pe moment, eram bucuroasă ca Chase nu mă târâse într-un spital, deși gândul ca stăteam la 2 metri de un criminal ce îmi omorâse fără resentimente viitorul-fost-fratior-vitreg nu era chiar un lucru ușor de trecut cu vederea. Dar nici faptul ca Ryan intenționa sa mă bage în comă nu era un lucru ușor de trecut cu vederea. Încă mă întrebăm ce ar crede tata și Jessica când ar vedea corpul 'dragului' lor fiu, deși mă îndoiesc ca criminalul aka iubitul meu ar lăsa urme atât de evidente precum un cadavru și o cameră mânjită de sânge. Încă mă întreb dacă o sa mai pot sa dorm vreodată acolo fără sa încep sa plâng isteric. Probabil ca nu, dar momentan îi trimisesem un SMS tatei la o oră după ce poliția anunțase oficial sinuciderea lui Ryan ca vestea m-a zguduit destul de tare, ceea ce este într-un fel adevărat, iar acum aveam nevoie de spațiu. Motiv pentru care mă aflam pe canapeaua lui Annie, butonând televizorul și privind plictisită ceasul. Partea bună în toate bandajelor astea era ca aveam un concediu medical de o lună de la școală, și puteam sa profit de ninsorile abundente ce au fost anunțate la meteo începând de azi, motiv pentru care îmi lipesc ochii de peisajul mohorât de afară tot mai des. Nu sunt decât nori cenușii și o temperatură de 0°-1°C dar în comparație cu vremea obișnuită din LA, era foarte frig.

Hotărâtă sa fiu afară și sa mă bucur de prima ninsoare, șchiopătez pana la cuier și îmi îmbrac anevoios geaca de fâș și cizmele de piele, încercând sa nu gâfâi ca la maraton.

Chiar când apăs clanța, aproape dau nas în nas cu 'eroul' meu ucigaș ce mă privea cu un zâmbet de copil mic.

-Cum te mai simți?
-Bine. Mă pregăteam sa ies ca sa văd prima ninsoare.
-Gândim la fel, bombonico.

L-am privit chiorâș pe Chase care chicotea cât mai subtil.

- Bombonico? De unde și până unde am depășit faza de 'Iubito, o sa ți-o trag pe canapeaua asta dacă nu pui ceva pe tine'?!

-Am avansat în ecuație. Am devenit mai romantic.

-Romantic, zici?am întrebat incredulă în timp ce ne așezam pe treptele reci din fața casei.

-Mă adaptez situației. Noua mea iubită e destul de pretențioasă.

-Pretențioasă? De abia mi-am putut ascunde iritarea din voce.

Brațul lui mi-a cuprins gâtul, forțându-mi capul sa se sprijine de umărul său. Priveam împreună norii cenușii, așteptând primii fulgi de nea. Atmosfera era una ca de basm, unul din momentele acelea alături de Chase în care e jucăuș și drăgăstos, în care ne transpune pe amândoi în propria bulă încărcată de electricitate și afecțiune.

-Mda. Iar mie îmi place la nebunie cum e.

-Zau? Și ce îți place la ea? Am întrebat zâmbind și afundându-mi nasul în scobitura gâtului său, ce îmi binecuvânta simțurile olfactive.

-Totul. De la cele mai mici gesturi și emoții, până la corpul ei apetisant de zeiță. Dar cel mai mult îmi place efectul ei asupra mea.

-Are efect asupra ta? Am murmurat confuză urmărindu-i linia pulsului de care îmi frecam nasul ca o pisică somnoroasa.

-Vrei o demonstrație live?

-Țin neapărat.

L-am auzit cum a înjurat șoptit în timp ce cu greu îmi abținem râsul, ca mai apoi sa își dreagă glasul și sa își îndrepte spatele cu un aer profesional.