Decizia inimii /în curs de editare/

Chapter 22.

- Nu! Chase lasă-mă jos nesuferitule! Tu n-auzi?! Lasă-mă jos!

Țipetele mele nu îl influențează în nici un fel, dar în schimb atrag privirea turiștilor. Unii ne privesc cu dezgust, alții amuzați, iar unii ne fac poze râzând. Iar asta e enervant. Enervant pentru că eu atârn ca o păpușă gonflabilă de umărul lui Chase, cu tot sângele în cap și părul în apă în timp ce el înaintează tot mai adânc în apă.

Trebuia să mă aștept. Trebuia să mă aștept încă de când i-am spus că mi-e frică de apa adâncă dacă nu am de ce să mă țin, o bară sau ceva cum e la bazine. Dar nu, el Batman! Probabil că ar fi trebuit să îmi fi învățat lecția la bazin, acum șase ani, când a început relația noastră. Dar eu, ca o femeie care se încrede prea mult în partener, m-am lăsat dusă de nas. Încă din momentul în care am observat că modul subtil în care ne îndepărtam de țărm i-a fost demascat de mine, a apelat la altă metodă.

- Fir-ai tu să fii cu toți steroizii și mușchiuleții tăi de sală! izbucnesc din ce în ce mai panicată când apa ajunge la nivelul frunții mele.

Îi aud trupul vibrând sub mine din cauza unui chicotit, iar eu mă enervez și mai tare. Sunt perfect conștientă că nu ar ajunge până în punctul de a mă îneca, dar probabil ar continua să meargă până m-aș speria destul de tare. Teoretic, din moment ce intuiesc ce va face, ar trebui să fiu perfect calmă. Practic, mai am puțin și îmi smulg părul din cap de frică. Asta dacă nu îi jupoi lui pielea de pe spate mai întâi.

Am încercat să îl zgârii, să îi dau pumni, palme, să îl înjur de toți sfinții învățați în copilărie la ora de religie, să îl ameninț, să îl șantajez. Degeaba. Omul ăsta e hotărât, nu glumă când vrea să facă ceva. Iar încercările mele eșuate nu au făcut decât să atragă atenția.

- Ai de când să mă lași jos? îmi încerc a doisprezecea oară.

Cine știe, doisprezece e multiplu de trei. Poate se îndură Dumnezeu.

De parcă Cel de sus mi-ar fi ascultat rugăciunile, am simțit cum trupul îmi este coborât în sfârșit, iar apa îmi ajunge până la burtă.

- Aleluia! exclam fără să mă pot abține, tremurând scurt la contactul cu apa.

Savurez senzația de a sta pe propriile picioare, înfundându-mi degetele în nisipul de sub apă, în timp ce îmi îndrept privirea către Chase, care încă are acea sclipire care nu indică nimic bun în ochi...

- Nici să nu îndrăznești! îl ameninț cu degetul arătător cât se poate de serioasă, înfigându-mi bine călcâiele în sol. Nu mă mișc nici un centi-

Sunt întreruptă din amenințare când sunt iarăși săltată în brațele sale, de data aceasta în tip mireasă, astfel încât să poată înainta mai mult fără să îmi bage complet capul sub apă. Simt nervii cum se acumulează cu fiecare metru înaintat, mai ales că nu a scos nici măcar un sunet de când am intrat în apă, iar eu sunt răgușită și epuizată. Renunț din a mai încerca să îmi recâștig libertatea știind că e imposibil. Așa că doar îi înconjor cu mâinile gâtul pentru o susținere mai bună atunci când apa crește simțitor de repede și mă resemnez cu gândul că nu toți oamenii din lume sunt de treabă. Îmi umplu timpul cu o altă activitate, încercând să ignor adâncimea apei. Studiez extrem de aproape pieptul lui, plin de mușchi care se umflă la fiecare inspirație. Îmi lipesc urechea în partea stângă, unde inima îi bate năvalnic, determinându-l să se oprească. Rămâne nemișcat, cu privirea asupra mea, în timp ce eu ascult melancolică tempoul sângelui său pulsat prin vene cu ochii închiși. O senzație ciudată îmi cuprinde și mie pieptul și simt nevoia inexplicabilă să îmi lipesc buzele acolo. Acolo unde este sursa lui de viață, sursa mea de viață, deopotrivă.