Decizia inimii /în curs de editare/

Chapter 28.

Soneria extrem de enervantă a telefonului mă întrerupe din activitatea mea. Opresc muzica cu un oftat și las tigaia pe blatul din bucătărie, apucând cu ciudă micul gadget în mână.

Azi-dimineață m-am trezit neobișnuit de voioasă, o mică vină având și inelul de pe degetul meu, cel mai probabil, dar nu asta e ideea. Cum somnorosul de Chase doarme ca un bebeluș, am decis să îi fac un mic-dejun surpriză, mai exact o omletă gustoasă.

- Da? întreb oarecum mirată de faptul că mă sună Jessica.

Cel mai probabil a aflat de la tata de logodna noastră și s-a hotărât să ne felicite. Doar că numele său apărut pe ecranul mobilului meu mi-a stricat toată bună dispoziție.

- Kate, trebuie să veniți acasă. Amândoi! suspină în telefon, iar eu aproape că îl scap pe jos.

Tonul ei trist și speriat îmi face inima să tresară înfricoșată, iar un presentiment rău încolțește în mintea mea. Te rog doamne, să fie doar o glumă proastă.

- De ce? întreb încercând să îmi alung temerile din minte.

O aud cum se fâstâcește și ezită să îmi răspundă, iar neliniștea mă cuprinde în ghearele ei reci, în timp ce degetele mele strâng telefonul cu duritate.

- Am întrebat de ce, Jessica, accentuez fiecare cuvânt pentru a mă face cât se poate de clară.

- Tatăl tău a suferit un pre-infarct, șoptește de parcă vestea ar putea fi auzită și de altcineva.

Mobilul îmi cade printre degetele devenite acum rigide și se izbește cu putere de podea, ecranul devenind negru. Rămân încremenită câteva secunde, privind în gol și încercând să procesez cuvintele ei. E imposibil. E pur și simplu imposibil. Tata nu a avut nicio problemă de sănătate gravă care să îl aducă în spital în afară de acea nenorocită de cădere de calciu, deși nu era nici ea cine știe ce motiv de îngrijorare. Dar... pre-infarct? Asta e o ceva nou și...

- La dracu'! izbucnesc furioasă și intru ca o avalanșă în dormitor.

Încerc să îmi rețin lacrimile și respir superficial, ducându-mă țintă către dulap. Deschid ușile cu atâta forță încât aproape le scot din balamale și iau hainele ghemotoc aruncându-le în valiză cât de repede pot.

Imediat ce termin procedeul, mă îndrept spre baie pentru a îmi lua toate cosmeticele, dar zgomotul pare să îl fi trezit pe Chase, care stă ridicat în fund și mă privește încruntat.

- Kate!

Îmi întorc capul spre el și mă arunc la propriu în brațele sale, izbucnind în plâns. Rămâne câteva secunde șocat, dar apoi începe să îmi maseze spatele cu mișcări circulare, șoptindu-mi cuvinte încurajatoare la ureche.

Nu știu cât timp a trecut, dar lacrimile par să mi se fi epuizat, deși durerea din piept e încă acolo, sfâșietoare și rece. Toate lucrurile mă copleșesc. Prea multe într-un timp prea scurt. Iar pre-infarctul tatei este ultima picătură din pahar. Lunile acestea au fost pline, iar acum... pur și simplu s-au acumulat prea multe. Știu că tata are mare noroc că încă este în viață și nu a făcut un stop cardiac, dar asta nu mă face să mă simt mai bine. Trebuie să ajung cât de repede pot la el.

- Iubito, spune-mi ce s-a întâmplat ca să te pot ajuta, aud vocea îngrijorată a lui Chase care îmi șterge lacrimile de pe obraji.

Suspin și îl privesc încercând să nu îl las să vadă cât de mult mă afectează vestea, chiar dacă tocmai m-a alinat minute bune în care am avut o criză de plâns. Nu am nevoie să își facă griji pentru mine și să devină iarăși supra-mega-extra protectiv. Am nevoie de un sprijin și îi mulțumesc din suflet că până acum asta a făcut.