Decizia inimii /în curs de editare/

Capitolul 8.

-Haide Kate! țipă Vanessa fericită făcând câteva piruete pe gheața subțire a lacului.
-Vin acum! Ai grijă, gheața e subțire! îi țip înapoi în timp ce îmi pun patinele îmi poziționez patinele cu picioarele tremurânde.
-E groasă! Fii liniștită, nu se crapă. Haide! chicoti ea fericită și mă privi cu niște ochișori de jad strălucitori cărora nu le puteai rezista.

Învinsă îi accept mânuța mica și firavă și încep amândouă să ne învârtim vesele pe lacul înghețat, în timp ce Vanessa râde ca un clopoțel argintiu.

Molipsita de veselia ei, dau drumul pielii catifelate și încep sa fac piruete micuțe pe lângă margine, privind îngerașul blond ce se avânta fără grijă spre mijlocul patinoarului improvizat.

Mă opresc brusc din bucuria ce mă acaparase și privesc temătoare pojghita subțire de gheață ce tremură sub patinele blondinei.

-Vanessa, stai! E periculos acolo! O sa se rupă gheața! țip cuprinsă de o frică ciudată ce îmi pătrunde oasele și făcându-ma instabilă.
-Nu te teme! Sunt bine! îmi răspunde micuța fericită făcând cu mâna și râzând.

Clinchetul de clopoței ce îi împodobesc coardele vocale se întrerupe brusc și un țipăt îi ia locul, când observ o bucată mare de gheață crăpată ce se scufundă încet sub greutatea în plus.
Mă privește îndurerată și speriată, iar ochii de smarald mă privesc mari și temători parcă cerând un ajutor imposibil. Da din mâini și din picioare disperată, iar gâtlejul îi este chinuit de țipete și suspine disperate în timp ce fața îi este împânzita de lacrimi.

O durere ascuțită îmi străbate trupul asemenea unui glonț în inimă un timp ce încerc să îmi fac loc către ea, dar ochii îmi sunt încețoșati de perle fierbinți, iar trupul mă doare peste tot alături de sufletul sfâșiat.

-Ajutor! Kate, ajuta-ma! Te rog! mă imploră cu un glas disperat asemenea unui om fără speranțe.

Nu mai contează absolut nimic în afară de făptura ce își găsește sfârșitul sub ochii mei și pentru care nu vreau și nici nu pot sa mă simt vinovată ca o criminală. Dau din patine disperată și pe ultima sută de metri apuc mâna firavă privind chipul atât de speriat și îndurerat de parcă ar fi omorâtă cu un cuțit.

Îmi strânge mâna ca un ramas-bun trist înainte sa îi alunece palma mica și rece din mâna mea, lăsând un ultim suspin sa îi iese chinuit din trupul deja în convulsii.
-Te iubesc!

Rămân împietrită privind trupul ce se scufundă în apă groaznic de rece, iar ochii îmi rămân ficsi pe capul cu pleoapele închise și strânse ce se afundă încet, dar sigur în adâncurile negre.

Revenită parcă dintr-o transa, îmi dau cu mâinile tremurânde patinele jos și sar în apă bocnă fără sa mă gândesc de două ori. Încep să calc apa și iau o gură mare de aer, ignorând tremurul de frig ce mi-a acaparat tot corpul și încep sa pipăi cu mâinile în fața în căutarea trupului dorit.

În câteva secunde nu îmi mai simt nici măcar vârful nasului, iar dinții îmi clantane zgomotos în liniștea sufocantă ce e întreruptă doar de unele bucăți de gheață ce se scufundă.

Mai verific împrejurimile disperată, ținându-mi respirația și înotând puțin pe sub apă, dar nu găsesc îngerașul meu.
Oftând învinsă cu fața plină de lacrimi și cu o durere și presiune ce îmi apasă pieptul la fiecare respirație, ies din apă tremurând și merg către mal înghețată aproape toată.

Mă așez la poalele unui copac și ignor frigul ce îmi predomină corpul, lăsând toată suferința și durerea la suprafață, printr-un val adânc de disperare înecată în lacrimi și suspine haotice.

*

Clipesc des în lumina strălucitoare a neonului, dar lăcrimez imediat la simțul înțepător al mirosului de medicamente.

O durere puternică îmi zgâlțâie capul din temelii, dar aștept puțin până mă obișnuiesc cu ea, înainte să îmi redeschid pleoapele și sa inspecteze împrejurimile ce mai mult ca sigur aparțin unui spital.

-S-a trezit. șoptește o voce emoționată ce o identific a tatălui meu, iar imediat îi zăresc chipul îngrijorat și plin de cearcăne pe fundalul alb al tavanului.
-Tată...șoptesc cu o voce răgușita, dar palma sa groasă îmi acoperă cuvintele.
-Nu te obosi.
Încuviințez slab din cap și reușesc cu ceva eforturi sa mă ridic în șezut și sa analizez încăperea spitalizată.

Tata stă în stânga mea zâmbitor, iar în dreapta sunt două scaune pe care stau moleșite Annie și Ashley.
-Fetelor...spun emoționată ca au venit aici după mine cu toate ca ne cunoaștem cam de o săptămână.

Că a un semn, își redeschid ochii roșii și injectați și chițăie fericite când mă observă, sufocandu-ma cu o îmbrățișare firavă. Le zâmbesc în timp ce amintirea ce de abia mi-o mai amintesc îmi stăruie în cap la fel cu imaginea fetiței lovite ce a stârnito.
-Fata...Cea care a chemat ambulanța presupun...mormăi în speranța mai multor detalii, dar obțin doar niște fețe confuze.

-Nu era nicio fata lângă tine. O bătrânică care te-ai văzut a chemat ambulanța. Îmi răspunde Annie derutată

Dau din umeri încercând sa par nonșalantă, deși știu cât se poate de bine ca acea copilă a fost cauza leșinului meu, dar îndepărtez acest gând și hotărăsc să o las pe altă dată.
-Când mă externeaza?
-Depinde cum te simți. Eu zic sa mai rămâi o noapte.spune tata arătând spre geamul ce înfățișează un întuneric deplin.

Deși nu prea mai suport mirosul ăsta îngrozitor de medicamente, accept cu o înclinare a capului și mă las moale pe pernă închizând ochii.

*

-Haide fato! Întârziem! țipă Ashley ofticata bătând din picior ca un copil mic.

Îmi dau ochii peste cap și pornesc către șatenă, dar drumul îmi este blocat de un corp masiv și un parfum ce nu îl pot uita, deși o mică parte idioată din mine spera sa fie altcineva.
-Adam! țip fericită și sar în brațele prietenului meu vechi ce nu mă așteptam absolut deloc sa îl revăd până în vară.
-Nu ai reușit sa reziști fără mine o săptămână, nu? chicotesc dându-i un cot.

Râde amuzat și mă sărută le ambii obraji, dandu-mi o șuviță după ureche.
-Ce dor mi-a fost de tine, nebunatica mea mica! mormăie el amuzat și mă strânge la piept.

Mă las strivită de muntele călduros și inspir adânc inconjurandu-l cu brațele mele subțiri.
-Și mie mi-a fost...șoptesc în timp ce el îmi sărută creștetul capului
-Apropo, de ce ai venit?
-Am venit în vizită la un vechi prieten de gimnaziu, și m-am gândit să trec și pe la tine.

Încuviințez slab și mă las ridicată în brațe în stil mireasă și purtată afară din liceu pe brațele șatenului, în strigătele furioase ale lui Ashley:
-Ai un iubit și eu nu stiu?!?! Vreau totul un detaliu domnișoară! Și unde pleci mă rog? Avem ore!

Chicotesc și îi fac un semn cu mâna de "pa" înainte sa îmi îndrept atenția către un Adam vesel:
-Și ce facem? Chiulesc?
-Nu îmi pasă. Vreau o zi doar pentru noi! murmură el sărutându-mi iarăși fruntea.

Mă relaxez și privesc cum sunt purtata către SUV-ul lui negru, dar fără sa vreau ochii îmi sunt purtați către un Chase furios ce stă la colțul școlii și ne privește încruntat, fumegand de furie.

Însă îl ignor. Vreau o zi doar cu prietenul meu cel mai bun fără intervențiile afemeiatului.
Cer atât de mult?

La media e Ashley. ;)
Sper ca nu e prea scurt capitolul...