Epilog

41 2 0
                                    

O privesc pe Rose cu un zâmbet imens și mândru pe buze în timp ce dă din pedale tot mai repede și cu o oarecare disperare. Continui să alert după în ea în caz că există vreo posibilitate de a cădea, dar se oprește lin și coboară în fugă, sprijinind bicicleta de un copac.

- Mami, ai văzut? Am mers singură! Și nu am căzut! chiuie alergând spre mine râzând fericită.

O prind în brațele mele și o ridic în sus, rotind-o ca pe un titirez. Țipă entuziasmată și se agață de mine până o las cu atenție jos. Chipul său înseninat îmi face inima să crească și

Decizia inimii /în curs de editare/Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum