Decizia inimii /în curs de editare/

Capitolul 2.

- Scumpo, o sa întârzii! țipă tata aruncandu-mi o perna în cap.

Oftez zgomotos și mă ridic în fund frecându-ma la ochi somnoroasă. Îmi acopăr cu mâna un căscat ce îmi exprimă pe deplin starea și mă dau jos din pat, încălțându-mă cu minunații mei papuci pufoși în formă de urs panda.

- Cât e ceasul? întreb știind deja după rânjetul său diabolic că nu este deloc târziu.

- 6:40, răspunde privindu-mă inocent.

- Întârzii pe naiba! spun morocănoasa și intru în baie cu un prosop în mână.

Fac un duș mai rece în speranța că nu o sa îmi mai fie așa somn, dar nu prea cu succes. Mișcările îmi sunt lente și aproape că alunec pe gresia din baie. Mormăi o înjurătură și mă privesc în oglindă, analizându-mi cearcănele și expresia hăituită. Nu mai sunt cea de acum o lună, iar divorțul părinților mei și-a lăsat o urmă adâncă pe mine. Respirația îmi este îngreunată și îndurerată și îmi clătesc fața cu apă rece, încercând să îmi reprim lacrimile.

Mă îmbrac amorțită într-o pereche de blugi negri și un top gri, îmi iau o geantă cu un pix și un caiet și ies pe ușă, îndreptându-ma spre "frumoasa" mea. Stă cuminte în garaj tata mă privește din pragul casei. Stomacul meu ghiorăie puternic, dar îl ignor și îmi umezesc buzele cu un gest grăbit. Am nevoie de ceva, dar nici eu nu știu ce. De abia mă țin pe picioare și inima îmi bubuie în tâmple ritmic, amețindu-mă. Trebuie să găsesc o metodă să scap de toate astea, sau măcar să uit de ele pentru o perioadă.

- Nu mănânci? întreabă tata privindu-mă îngrijorat din pragul ușii.

- Nu mi-e foame, îi răspund sec și intru în mașină, varand cheile în contact.

Motorul toarce ușor și zâmbesc ușor la sunetul plăcut ce îmi încântă urechile. Ies din garaj cu piciorul pe accelerație și cu geamul deschis. Vântul îmi învolbură părul alungând căldura specifică LA-ului. Traficul nu este aglomerat la o oră așa matinală, iar cu ajutorul GPS-ului ajung în zece minute. Parchez în curtea imensă , lângă un Mercedes, și cobor, blocând mașina. Analizez câteva secunde liceul imens. E cel mai bun și mai mare din zona asta, dar aspectul lasă de dorit. Gardul imens de sârmă care îl înconjoară îmi aduce aminte de o închisoare, iar clădirea cenușie și ștearsă completează aspectul neplăcut. Elevii stau prin curte în grupuri mai mari sau mai mici discutând. Curtea este imensă, iar iarba verde de dedesubtul picioarelor mele este culcată și udă de rouă. Deja pot să identific grupul de blonde siliconate ce urmăresc cu ochi de vultur parcarea, parcă în așteptarea cuiva. Bârfesc cu voce tare și chicotesc ca niște idioate la fiecare replica "inteligentă" cu niște voci pițigăiat ce îmi zgârie timpanul chiar și de la distanța aceasta.

Simt mai multe priviri pe mine și îmi îmbrățișez corpul cu mâinile, încercând să îmi calmez roșeața ce îmi traverse fața. Niciodată nu mi-a plăcut să fiu în centrul atenție, dar sunt eleva cea nouă, lucru pe care deja îl urăsc. Aproape mă închin tuturor zeităților existente când intru în sfârșit înăuntru, unde atmosfera este mult mai răcoroasă. Mă opresc câteva secunde, privind în jur derutată. Coridoare întregi se înfățișează în fața mea, străbătute de puțini elevi. Zâmbesc ușor când realizez că nimeni nu îmi acordă prea multă atenție, cu toții fiind mult mai ocupați de găsirea claselor, prietenilor sau a dulapurilor. Peste tot văd adolescenți fericiți care își împărtășesc experiențele de peste vară. Nu pot să nu mă simt ca o intrusă pe lângă toate aceste râsete și zâmbete.

Mă plimb fără o țintă anume pe holuri, privind plăcuțele de pe uși și încercând să identific secretariatul. Îmi tot sucesc capul stânga-dreapta, simțindu-mi gâtul din ce în ce mai amorțit. Oftez enervată când deja nu mai știu pe unde am venit, singurul lucru pe care l-am făcut a fost să o iau aiurea pe unde m-a tăiat capul, sperând la o minune. Mai merg câțiva metri până când văd într-un sfârșit ușa neagră, mult mai impunătoare decât restul și cu o plăcuță aurie pe care scrie cu litere caligrafie "Secretariat". Zâmbesc mândră de isprava mea și pun mâna pe clanță, gata să apăs, când o voce groasă și furioasă răsună de partea cealaltă. Tresar și mă dau câțiva pași înapoi, privind speriată ușa de parcă ar fi posedată.