Decizia inimii /în curs de editare/

Chapter 19.

- Deci? Întreb bălăngănându-mi nerăbdătoare picioarele ca un copil de doi ani.

Încerc să descifrez expresia de pe faţa medicului care îmi scrie rețeta în liniște, dar e ca și cum aș încerca să îmi dau seama dacă o piatră zâmbește. Zău că nu înţeleg oamenii ăștia. Mor dacă zâmbesc și ei puţin? Sau am nimerit eu unul mai morocănos.

A fost o decizie spontană să vin aici. Nu am mai avut dureri de cap sau alte simptome dubioase după ce m-am întâlnit cu Chase și până azi dimineaţă. Din păcate întâlnirea noastră a fost amânată din cauza tatei. A avut nevoie de el și l-a trimis afară din oraș să aducă ceva pentru secție fără să mă anunţe. Am avut o ceartă monstru, probabil prima de acest gen. Dar apoi a venit Ginny și m-a calmat. Acum mă simt mult mai liniștită, mai ales că am reușit să vorbesc cu el azi-dimineaţă.

Cât despre starea mea proastă de sănătate, nu a ţinut decât două sau trei zile, cu unele pauze ca să zic așa. Doctorul nu a părut destul de îngrijorat când i-am explicat, dar dacă stau să mă gândesc nu cred că a părut... uman. Adică a stat ca o piatră. La propriu. Bine, mai puţin momentul în care m-a consultat. Cu toate ca nici nu s-a obosit să se ridice de pe scaun, ci m-a chemat la el.

- Aveţi aici rețeta. Îmi ignoră întrebarea, întinzându-mi o hartiuţă.

O apuc și încerc să înţeleg hieroglifele de pe ea. Renunț după câteva secunde și îi urez noroc mintal farmacistei.

- Deci ce am? Repet iarăși.

- Aţi avut niște migrene destul de neplăcute, dar nu extrem de grave. Au fost cauzate cel mai probabil din cauza stresului, a muncii în exces și a epuizării fizice. Păstrați un regim cât mai diversificat, sănătos și urmați tratamentul. Luaţi medicamentele destinate acestei cauze și nu unor "dureri minore". Citează ironic la sfârșit de pe prospectul pastilelor fără efect pe care le-am înghiţit până acum.

Îmi dau ochii peste cap și încuviințez, lăsându-i o bancnotă mototolită pe masă. Nu degeaba urăsc eu medicii. Se cred buricul pământului. Bine, nu chiar toţi, adică cunosc niște doctoriţe chiar de treabă cu care am fost colegă în liceu, dar cei bătrâni sunt un coșmar. Nu am nimic cu această meserie în mod special, adică e foarte frumoasă, aduce profit bun, dar idea e că nu suport bătrânii de șaizeci de ani care... ugh, pur și simplu nu îmi place să merg la doctor.

- Cum a fost? Mă întreabă Ginny imediat ce închid ușa cabinetului după mine, ieșind pe un hol de sticlă străveziu.

- Am avut niște migrene. Dau din umeri, făcându-mi prietena să răsufle ușurată. Haide să trecem pe la Annie înainte să mergem la magazin. Propun bine-dispusă, ieșind în soarele dimineții blând.

Ginny încuviințează închizându-și fermoarul gecii, iar eu îi urmez exemplul, pășind grăbite pe câteva frunze foșnitoare. Poate că se apropie septembrie cu pași repezi, dar clima se răcește tot mai mult se pare. Nici nu ai zice că suntem în ultima lună de vară.

Privesc magazinele ce se desfășoară de-a lungul drumului și tresar involuntar când îl observ pe cel în care l-am întâlnit pe Aiden ieri.

- Așteaptă aici. Intru puţin să verific ceva. Mă scuz grăbită către roșcată înainte să mă năpustesc către ușă, neascultându-i răspunsul.

Aglomerația este la fel de multă, iar boșorogii plini de bani nu lipsesc nici ei. Este un iz destul de ridicat de fum de ţigară ce vine dinspre o masă mai retrasă la care câţiva tipi dubioși vorbesc în șoaptă, cu capetele aplecate. Pe arunc o privire suspicioasă amintindu-mi de filmele polițiste a Agathei Christie și mă îndrept cu pași mari către bar, unde Aiden șterge absent paharele cu o cârpă.