Decizia inimii /în curs de editare/

Chapter 25

Citiți nota de la final, vă rog!

Primul lucru care îl simt este un junghi de durere ce îmi străbate capul fără milă. Îmi deschid pleoapele și suspin ușor din cauza intensității luminii care îmi atacă retina.
Încerc să mă ridic în fund, dar un braț de piatră îmi ține talia captivă, și o claie de păr brunet se odihnește fără jenă în decolteul meu.
Răsuflu încet, încercând să mă calmez, în timp ce obrajii meu capătă o nuanță tot mai aprinsă și îmi las capul înapoi pe pernă, ridicându-mi încet mâinile în aer. Le strecor cât pot de subtil în podoaba sa capilară, rămânând nemișcată câteva secunde. Când văd că respirația îi rămâne la fel de profundă, mă relaxez și încep să mă joc cu firele mătăsoase de păr, și privind în gol.

Relația dintre noi este probabil unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au întâmplat și asta mă bucură. Eu îl iubesc, el mă iubește. Și poate sun ca una dintre acele fete din filmele clișeice, dar nu îmi pot imagina o viață fericită fără el. Iubirea înseamnă fluturași în stomac, furnicături, o atracție de necontrolat și mai presus de toate, punerea persoanei iubite înaintea ta. Dacă nu asta e dragostea, atunci zău că nu știu ce e.
Un timp am pus la îndoială natura relației noastre. E clar că nu o să renunț la el vreodată și sunt dispusă să îmi petrec restul vieții alături de el. Dar el e pregătit? Știu că e prea devreme, că au trecut doar câteva luni, dar noi am fost împreună și în liceu o perioadă bună de timp. Totuși, simt că nu îl cunosc cu adevărat, iar asta mă întristează. Mereu vorbim de mine, trecutul meu, viitorul meu. Nimic despre el.

- Iubito? Iubito, capul tău... murmură Chase adormit, ridicându-se rapid în fund și luându-mi obrajii în palme.

- Sunt bine, mint zâmbind strâmb, aplecându-mă pentru un sărut scurt.

- Ai mai multă grijă, m-ai speriat îngrozitor! Te strigam și tu stăteai cu ochii deschiși și nu raspundeai... se înfiorează, luându-mi mâna într-ale lui și privindu-mă adânc în ochi.

- Hei. Sunt aici și sunt bine. Nu te mai îngrijora. Îmi pare rău, sunt așa neglijentă și neatentă...oftez ridicându-mi o palmă la cap.

Pipăi un bandaj alb ud și mă tremur scurt. Chase îmi urmărește mișcarea și mă trage de mână înapoi.

- Stai aici. Mă duc să aduc trusa de prim ajutor. Trebuie să îți schimb bandajul.

Mă las pe spate pe perna moale și închid ochii, rememorând toate întâmplările din aceste zile. Doamne, chiar și atunci când plec în concediu, necazurile de țin scai după mine. Mă întreb dacă tata știe de fosta lui soție hoață. Vorbind de tata, ar trebui să îl sun. Știu că așteaptă de câteva zile un telefon de la mine, dar pur și simplu nu am avut chef. Dar acum, fie ca vreau sau nu, ar trebui sa știe ca încă mai respir, dar m-am băgat într-o grămadă de probleme, ca de obicei. Uneori chiar cred că am un fel de magnet interior care atrage necazurile asupra mea.

- S-ar putea să doară puțin, ma avertizează Chase, atingându-mi delicat bandajul.

Îmi mențin ochii închiși și pufnesc. Am suferit un accident de mașină, oameni buni! Sau mai bine zis am fost lovită de o mașină. Puțină apă oxigenată nu o să mă omoare.

Imediat ce fașa înroșită probabil de sângele meu dispare, un tampon își face apariția, atingându-mi blând rana. Șuier printre dinți și îmi încleștez mâinile pe cearceaf așteptând să termine.

- Și ce facem azi? întreb pipaindu-mi noul bandaj.

- Nimic. Te odihnești, spune pe un ton autoritar, învelindu-mă la loc.

- Dar sunt bine! E doar o zgârietură și nici măcar nu mă mai doare. Nu am de gând să îmi petrec vacanța ca o muribundă, spun nemulțumiță, dând pătura jos de pe mine.