Decizia inimii /în curs de editare/

Capitolul 21.

Nu sunt o fire violentă, dar tarfulita care se freca pe ringul de dans de ce e al meu nu ma ajuta cam deloc.Spre liniștea mea interioară, vulcanul a fost amânat de la erupție când bruneta a încercat mai mult, iar el a respins-o într-o manieră galanta.

Nu aveam de gând sa stau la o petrecere și sa privesc cum iubitul meu dansează cu alta, dar aveam totuși o fărâmă de bun simț. Am abandonat paharul pe jumătate băut pe o masă și m-am îndreptat rapid spre Cristoph, dornică sa scap din toată nebunia asta, deși știam ca nu mă prea încânta gândul sa îl las pe Chase beat cu aia.

-La mulți ani, Cristoph! Sper sa nu te superi, dar eu as vrea sa plec. Nu mă simt prea bine. Uite-te tu după Chase și vezi sa nu facă vreo prostie! Am țipat ca sa acopăr muzica, gesticulând ca o nebună scăpată de la ospiciu.

Imediat ce am primit confirmarea, am ieșit în aerul răcoros al nopții, făcând semn unui taxi.

Drumul a fost tăcut, iar imediat ce am intrat în casă am auzit gemetele sonore ce se auzeau din dormitorul tatei și am oftat urcând scările.

De abia am intrat în dormitorul meu luminat de luna palidă, căci am fost smucita spre pat și aruncată pe salteaua moale.

-Ce naiba? Am strigat ridicându-ma în fund și privind confuză în obscuritatea camerei.

-Târfo, nu te prefă ca nu știi! Dă-mii înapoi!

Am privit încruntată chipul schimonosit de furie al lui Ryan ce de abia se abținea sa nu mă lovească. Era roșu, tremura de nervi și mă privea de parcă plănuia sa mă arunce într-o prăpastie. Cu toate ca eram nevinovată și habar nu aveam ce căuta în camera mea, nu mi-am putut opri fiorii de teamă ce îmi încercau trupul.

-Ce sa îți iau?!

-Nu te prefă ca nu știi! Urlă la propriu dându-mi un pumn masiv în falca.

Am icnit la contactul dureros, în timp ce mi-am dus mâna către zona lovită retrăgând-o înroșită. Am privit cu ochii mari lichidul închis la culoare ce mi se prelungea printre degete, impregnându-si culoarea rozalie pe piele. Mă simțeam ca într-un film horror în care o fată o sa ajungă moartă cu un psihopat criminal în cameră, acuzând-o pe nedrept. Dar chiar și în tot aerul infectat de teroare ce sufoca încăperea, nu puteam sa uit că la câțiva pereți distanță, tata și curva de Jessica își satisfăceau nevoile carnale, în timp ce eu eram bătută de fiul ei. Încurajată brusc de o nouă doză de nervi, am țipat înapoi către şatenul ce mă privea cu ură.

-Nu ți-am luat nimic!

-Minți!

Am scâncit puternic când am primit un picior în stomac și încă un pumn, de data asta în nas.

M-am încovoiat de durere, cu o mână pe abdomen și una pe nas, încercând sa îmi recapăt respirația în ciuda sângelui ce mi se prelungea printre nări.

-Te mai întreb o dată și ar fi bine sa îmi spui adevărul dacă vrei sa mai prinzi ziua de mâine!

Am alungat lacrimile de durere ce amenințau sa se prelinga și mi-am focusat privirea pe corpul rigid al lui Ryan ce îmi trimitea fiori prin tot corpul. Numai privindu-i ochii goi și lipsiți de compasiune, o mână rece ce semăna mult prea tare cu moartea, îmi cuprindea pieptul într-o strângere dură, de parcă ar încerca să îmi smulgă sufletul.

Nu era doar imaginația mea, el chiar mă apucase strâns de tricou și mă scutura în timp ce îmi scrâșnea cuvintele în față, odată cu saliva lui scârboasă, așteptând parcă adevărul ce îl dorea așa de tare.

-Ți-am spus ca nu am luat nimic de la tine! Am spus rar și calm fiecare cuvânt, încercând sa îi bag în căpșorul ăla sec ca sunt nevinovată.

Nu părea prea convins, iar bănuiala mi-a fost confirmată când o ploaie de pumni și palme dure s-au abătut asupra mea într-o vijelie sângeroasă.

Nu mai conștientizăm unde mă lovea. Mă durea totul. Capul, gâtul, pieptul, burta, mâinile și picioarele. Nu știam când sa mai țip sau unde sa mă acopăr cu mainile, încercând în zadar sa opresc avalanșa. În câteva secunde, corpul îmi era scuturat de suspine și lacrimi, în timp ce palmele roșiatic încercau sa abată traseul nemilos al pumnilor.

-Te rog! Oprește-te! Am strigat printre șuvoaie de lacrimi, zvârcolindu-ma asemenea unui animal rănit.

Mă simțeam la granița dintre conștiență și leșin, iar durerea devenise deja parte din vechea rutină, în care îmi doream moartea.

Ghemuita, scuturata de spasme și suspine nici nu mi-am dat seama ca nu mai eram sacul de box al cuiva, deoarece sunetele unei bătăi reverbau puternic în bietele mele timpane.

Făcând un efort supraomenesc, am deschis ochii, fluturând genele încărcate de lacrimi și sânge și am privit tetifiata peisajul din fața mea.

Chase stătea încordat, cu pumnii înroșiți și cu pieptul tresaltand rapid, privind încruntat și încărcat de ură corpul aproape inert, lovit, ce se zbătea la pământ, gemând și înjurând.

-Sa nu te mai apropii niciodată de ea, idiotule!

Mâna masivă a lui Chase cuprinse gâtul fratelui meu într-o încordare violentă, făcând chipul rănitului sa tremure în convulsii, cu chipul violet și respirația hârşâită din cauza lipsei pronunțate a oxigenului.

-O sa te caute în continuare.

Nu am știut ca mi se adresa mie, decât când corpul a încetat sa mai tremure, iar ochii lui reci m-au privit sfidător.

Am țipat, am tresărit, iar apoi pleoapele mi s-au închis într-un întuneric reconfortant.

Îmi pare foarte rău că nu am reușit sa postez mai devreme, și sunt sigura ca m-ati înjurat deja cât pentru o viață întreagă, mai ales când ați văzut ce scurt e capitolul. Ideea e ca nu prea am mai stat pe wattpad săptămânile astea, și da, știu ca e o scuză banală, dar nu am altele în minte, așa ca sper sa mă iertați. ^^