Decizia inimii /în curs de editare/

Chapter 26.

Lumina soarelui îmi încălzește fata și mă determină să mârâi nemulțumită. Mă foiesc afundându-mi mai bine capul în pieptul tare al lui Chase care este o pernă perfectă. Simt o atingere umedă pe gât, care urcă încet și chinuitor spre buze.

-Chase, mormăi adormită încercând să îndepărtez sursa deranjului meu.

-Trezeşte-te iubito, îmi șoptește lipindu-şi buzele de ale mele tandru.

Îi răspund adormită la sărut, deschizând ochii încet. Zâmbetul său orbitor îmi încântă privirea. Pleoapele îmi cad iarăși grele și îi înconjor somnoroasă gâtul cu brațele mele moi.

- Cât e ceasul? întreb răgușită în timp ce respirația sa fierbinte mi se lovește ritmic de gât.

- E nouă. Ar trebui să te trezești dacă vrei să mai vizităm azi ceva. Sau vrei să mergem pe plajă? Asta după ce vizităm Turnul Eiffel, bineînțeles. Ți-am dat bandajul eu jos în timp ce dormeai. Rana a devenit minusculă și se va vindeca repede, spune iar eu îl aprob liniștită.

Mi se pare neobișnuit de bine-dispus, dar poate că are doar o zi bună. Chiar dacă zâmbetul său ştrengar îmi dă de gândit, hotărăsc să nu zăbovesc mult asupra acestui aspect.

- Putem să vizităm ceva. Mi-a ajuns cu plaja, mârâi făcându-l să chicotească amuzat.

- Păi atunci ar trebui să te scoli mai repede. Apropo, a sunat tatăl tău.

- Ughh, imi pun perna peste față.

Nu am niciun chef să abandonez patul ăsta călduros și comfortabil, iar gândul că va trebui să port o discuție lungă și plictisitoare cu tatăl meu îmi amplifică starea proastă.

- Eu mă duc să fac un duș. Dacă vrei să mi te alături ar fi bine să te ridici de acolo, spune încet înainte să îi aud pașii cum se îndepărtează de pat.

***

- Nu pot să cred! icnesc ca un copil mic, sărind în sus entuziasmată.

Marele și faimosul turn Eiffel se înalță semeț în fața mea. Luminile sale spectaculoase nu sunt încă aprinse din moment ce e de abia dimineață, dar asta nu îi fură din farmecul unic pe care îl deține.

- Îți place? întreabă bucuros Chase privindu-mă dragostos.

Mă uit la mâinile noastre împreunate și un sentiment de căldură și siguranță îmi învăluie sufletul. Doar prin simplul fapt că este aici, cu mine, concediul acesta a devenit cel mai frumos dintre toate.

- Oh, nu... șoptesc oarecum îngrozită când îmi desprind în sfârșit privirea de pe el și mi-o îndrept către coada imensă de sub turn care duce către casa de bilete.

- Ne trebuie bilet ca să urcăm, oftează și el în timp ce ne așezăm în urma cozii imense și şerpuite.

Încerc să ignor faptul că ne mișcăm mai greu ca niște țestoase muribunde și încep să admir împrejurimile. Arhitectura turnului este impresionantă, iar mărimea acestuia mă lasă uimită. Îndrăznesc să mă uit în sus printre tijele metalice din care este format și disting cu greu patru etaje, deși nu sunt sigură. Observ de asemenea un lift care urcă plin de oameni la fiecare câteva minute, aceștia având cu toții aparate de fotografiat în mână sau telefoane.
La vreo sută de metri în fața turnului se află un spațiu verde imens, împrejmuit de un gard micuț. Mii de oameni se îngrămădesc acolo să facă poze care de care mai frumoase și artistice cu turnul fenomenal. Unii sunt cu trepiede și camere extrem de scumpe, în timp ce altele nu au decât telefoanele proprii. Toată atmosfera îmi dă o stare de fericire și neîncredere. Nu pot să cred că mă aflu aici, în capitala uneia dintre cele mai faimoase țări ale lumii. Încă de mică am visat că voi vizita orașul Paris, cel al luminilor și dragostei, iar acum dorința mi s-a îndeplinit.