Decizia inimii /în curs de editare/

Chapter 23.

- Emily?! Am exclamat cât se poate de uimită, cu ochii cât cepele.

- Savez-vous? Insistă bărbatul văzând reacția mea și numele rostit.

Nu îi dau un răspuns concret pentru că nu știu boabă de franceză, dar și pentru că rămân blocată. Nu ma așteptam să o mai văd pe Emily... vreodată. Pe de o parte ar trebui să fiu încă furioasă pe ea pentru starea în care ne-a adus pe mine și pe tata, iar pe de altă parte ar trebui să îi mulțumesc pentru că datorită ei l-am cunoscut pe Chase... Sau mă rog, datorită divorțului și dorinței subite a tatei de a fugi de trecut. Nu am vrut și nici nu vreau să mai interacționez cu ea deoarece nu știu ce aș putea spune! Nu pot să îi spun "mamă" după toate cele întâmplate și cu toate că nici ea și nici tata nu mi-au spus adevărul de la bun început, pe ea o învinovățesc mai mult. Poate pentru că nu există nicio legătură de sânge între noi sau poate pentru că încă o îi port pică, dar nu vreau să o mai văd prea curând.

- Oui. Elle sait. Răspunde Chase în locul meu, făcându-mă să încuviințez grăbită pentru a îi afirma spusele.

- De ce? Ce s-a întâmplat? Întreb mutându-mi privirea de la unul la altul, iar apoi la poză.

- Qu'est-il arrivé? Traduce Chase cuvintele mele, făcându-l pe bărbos să își frece o mână transpirată de pantaloni.

Îi observ neliniștea, iar asta mă face și pe mine suspicioasă. Care e treaba cu Emily? De unde o cunosc ei? Sau mai exact, ce a făcut ea?

- Veniți cu mine, ordonă într-o engleză stâlcită ce mă face să pufnesc.

Cu toate astea, îl urmăm tăcuți cu mâinile împletite. Gândul îmi stă doar la poză. Pare făcută de curând, deși se vede că e făcută pe fugă. Expresia feței sale e speriată, poate chiar puțin enervată, iar părul îi flutură, semn că probabil alerga. Deși poza e făcută de la piept în sus, se poate observa bluza neagră pe care o poartă și căciula de aceeași nonculoare. Ciudat având în vedere că ea obișnuia să poarte doar culori calde.

Pașii noștrii răsună pe coridor, iar după un timp observ că ne îndreptăm spre intrarea principală, la care stă un polițist care vorbește prin stație.

- Elle sait,spune cel care ne-a condus aici, arătând poza către colegul său.

Acesta se încruntă, iar fără măcar un sunet, mă apucă violent de braț și ma trage către ieșire, făcându-mă să mă zbat, iar pe Chase să înjure când contactul nostru tactil dispare și ne urmează grăbit. Deja câteva perechi de ochi sunt îndreptate înspre noi, iar modul meu jalnic de a încerca să scap e de-a dreptul jenant.

- Unde o duci? Întreabă iubitul meu furios, dând coate prin mulțimea de turiști pentru a ajunge la noi.

Încerc să scap de polițist cu foarte puțină grație, urmărind cu gâtul întors cum brunetul încearcă să își facă loc printre oameni. Aglomerația nu este cu nimic de folos, dar ceea ce mă face confuză este unde mă duce tipul ăsta mut și de ce. Nu am făcut nimic ilegal din câte știu, iar trupul său plin de steroizi nu reacționează deloc la pumnii mei mici.

- Dă-mi drumul naibii! Izbucnesc fără să țin cont de statul lui arunci când ieșim afară, iar lumea începe să se holbeze la noi.

Încep să dau din picioare, încercând să nimeresc un loc mai sensibil, iar brațele mi se zbat în strâmtoare de fier a sa. Chase aleargă după noi cu un val puternic de înjurături și se repede asupra celui ce mă ține captivă cu un pumn în nas care mă ratează la milimetru.

Acesta geme îndurerat și îmi dă drumul, determinându-mă să cad în genunchi pe treptele de la intrare. Icnesc și încerc să îmi reprim lacrimile de durere, masându-mi brațele învinețite de degetele lui și ignorând juliturile din genunchi.

Îmi întorc capul către cei doi, care par fi prinși într-o adevărată încăierare. Chase împarte pumni și picioare oriunde, făcându-l pe polițist să spună niște cuvinte nu tocmai drăguțe la adresa lui, în timp ce îi barează atacurile. Nasul îi sângerează în continuare, iar expresia schimonosită îi arată disconfortul. Niciunul dintre noi nu pare să se gândească acum la consecințele unei lupte stradale cu un polițist, deși e apărare legitimă. Cel puțin în cazul meu.

Bătaia nu durează prea mult, iar eu nu am cum să intervin, deși o face altcineva. Văzând haosul de afară, bărbosul de mai devreme iese în fugă din muzeu și se aruncă la propriu pe Chase, imobilizându-i mâinile la spate. Acesta se zbate și înjură, scuipându-l în față pe bodyguard atunci când acesta îi pune repezit niște cătușe la mâini. Îmi măresc ochii împietrită, iar totul în jurul meu încremenește. Cătușe.

- La dracu cu tine puricatule, dă-mi drumul! Țipă Chase, dând agresiv din mâini.

Deschid gura, iar singurele sunete pe care reușesc să le scot sunt numele lui. Dar nici eu nu mă aud. Nici nu văd mulțimea de spectatori care ne-a înconjurat. Privirea îmi este focalizată pe el. Pe modul cum încearcă să scape de cel care îl târăște spre o mașină de poliție din apropiere. Inima îmi bate cu putere, mai să îmi iasă din piept, iar respirația neregulată mă face să tremur incontrolabil. Îi repet numele, de data asta mai tare, încercând să nu plâng.

- Chase!

Își întoarce privirea spre mine, iar ochii i se mai îmblânzesc. Mimează ceva pe buze, dar în haosul general și starea de panică-letargie în care am intrat nu înțeleg nimic. Clatin din cap neajutorată în timp ce este împins către portiera deschisă a ușii.

- Fugi! Spune în sfârșit ceea ce încerca să îmi comunice tăcut, înainte ca trupul să îi dispară după geamurile fumurii.

Mașina pornește huruind cu viteză, iar eu simt cum încerc să mă dezmorțesc încetul cu încetul.
Fugi.

Fugi.

Fugi.

Înainte să îi mai analizez mult replica, picioarele mi se dezlipesc de pe treptele reci, iar genunchii loviți îmi tremură din cauza efortului la care sunt supuși. Apuc să fac câțiva pași în grabă, cu ochii țintă către mulțimea prin care plănuiesc să mă pierd și care ne-a înconjurat ca la circ, dar sunt smucită înapoi de afurisitul ăla de pe polițist. Mă zbat și mai înfrigurată când simt cum mâinile îmi sunt împreunate cu forța la spate, iar metalul rece îmi înconjoară încheieturile.

- Lasă-mă! Izbucnesc în lacrimi îngrozită de realitatea dură a situației în care mă aflu. Lasă-mă! LASĂ-MĂ! Țip și mai tare când sunt împinsă către o altă mașină direct pe bancheta din spate.

Încerc să opresc cu umărul portiera din a se închide, dar nu reușesc decât să mă lovesc și să strig îndurerată când click-ul provenit de la blocarea ei îmi închide șansa către libertate.

Lacrimi mi se preling șiroaie pe obraji, iar ochii îmi rămân fixați pe mâinile mele. Ignor prezența șoferului sau a polițistului de lângă mine care mă ține ferm de braț.

Doar privesc metalul uniform ce îmi înconjoară încheieturile subțiri. A cătușelor ce indică adevărul de necontestat. Am fost arestată. Și Chase la fel. Nu știu de ce, nu știu cu ce am greșit, dar știu că vreau acasă.
Mi-e frică. Chiar îmi e.

Îmi dau seama că trebuia să neg orice fel de legătură cu Emily. Nu am idee ce treabă are asta cu ea, dar știu că din vina ei sunt aici. Numai din vina ei.

---------------

Imi pare sincer rău că e atât de scurt capitolul... Aveți vreo părere legată de ce s-a întâmplat? :D

Cea care a ghicit cine era in poza a primit dedicatia!