Decizia inimii /în curs de editare/

Chapter 17.

Soneria enervantă a mobilului meu îmi strică starea de moţăială în care am căzut. Mă ridic cu greu din pat și apuc fără tragere de inimă telefonul, dar observ nedumerită că ecranul este complet negru. Deci nu sună telefonul meu.

Ciulesc urechile, iar în momentul următor aud vocea groasă și slăbită a tatei de pe hol, strigând-o pe Jessica.

-Îţi sună telefonul, scumpo!

Mă strâmb la auzul alintului și îmi strecor picioarele în papucii mei pufoși în formă de iepurași, deschizând adormită ușa dormitorului meu.

Îl găsesc pe tata stând pe hol și înmânându-i telefonul Jessicăi înainte să intre înapoi în cameră. Bănuiesc că i-au dat drumul azi dimineață, dar are nevoie de odihnă. Iar asta mă bucură, căci îl rog să o lase mai ușor cu munca de ceva timp. Însă după acea mică vacanță nu pare să se mai solicite așa mult și cred că asta e bine.

Intru înapoi în camera mea oftând și privesc ceasul de pe noptieră. Este aproape 8, iar la 10 trebuie să mă întâlnesc cu Zach. Stomacul meu face un salt dureros, iar înainte să înţeleg ce se întâmplă cu mine, o senzație de greaţă îmi inundă corpul și gura mi se umple de un gust amar. Mă grăbesc către baie și aproape mă impiedic de prag când îmi aplec grăbită capul asupra chiuvetei, ținându-mi părul strâns la spate cu o mână. După câteva minute, sau drumul la apă și mă spăl la gură, respirând greu. Ce naiba a fost asta? E imposibil să mi se fi făcut greaţă doar din cauză că m-am gândit la Zach. E puţin amuzant, dar imposibil cu siguranţă. Dau din umeri neștiutoare și îmi bag mâinile sub jetul de apă rece, clătindu-mi faţa palidă. Mă privesc în oglindă și oftez. Cearcănele îmi sunt de evidente, iar durerea de cap a reapărut. Ceea ce îmi aduce aminte de acea amendă. Tata nu va fi prea fericit, dar pot lua bani din salariul meu ca să nu afle. Îmi notez mintal să trec pe la un bancomat când plec de la Zach și îmi agăţ periuţa de dinţi din suport, punând excesivă pastă de dinţi. Gustul ăsta amar trebuie să dispară.

***

- Alo? întreb în telefon, învârtind volanul cu o singură mână.

Am avut o discuţie lungă cu tata pe baza condusului, dar am reușit să îl fac să mă lase să îmi conduc propria mașină săptămâna asta. Adică îmi place cu limuzina, dar este aiurea să vin cu ea ca o prințesă răsfățată când mă întâlnesc cu prietenii mei. În plus, știu să conduc de la 18 ani. Iar încă unul din motivele pentru care aș vrea să fiu la volan este faptul că minunatul Audi A4 îmi aparține pe deplin acum.

- Da, Kate. Aud vocea lui Zach însoțită de mult zgomot.

- Unde ne întâlnim? Întreb îndreptându-mă aiurea în faţă, fără să știu exact unde vreau sa ajung.

- Ăăă... La Minkle cred.

Crede?! Adică a hotărât acum un minut? Pentru asta primește o bulină neagră din partea mea.

- Și unde mă rog e asta? Întreb mult mai arţăgoasă decât voiam.

- Vis-a-vis de Starbucks-ul de la două străzi distanță de tine, oftează și aud pe fundal sunetul unor tocuri ce se apropie de el.

Nu răspund, ci închid direct apelul și rotesc volanul brusc, făcând câţiva șoferi să ma claxoneze nervoși. Înjur furioasă și accelerez depășind cu ușurință două broscuţe multicolore ca merg ca melcul.

Drumul până la acest Minkle dubios și opresc în faţa lui, examinând cu ochi critici clădirea. Nu mă pot abţine să nu îmi dau ochii peste cap în faţa luxului evident și exuberant de care dispune, începând cu geamuri fumurii și terminând cu sigla aurie. Nici nu cred că mă puteam aștepta la ceva mai... normal, ieftin sau măcar mai mic de la Zach. Unii oameni chiar iubesc banii și confortul oferit de ei cu atâta putere încât nu îi pot înțelege. Adică este frumos să ai un buget care îţi permite și lucruri mai scumpe din când în când, dar atunci când ai posibilitatea de a achiziționa așa ceva zilnic dispare farmecul. Și mă întristează faptul că fac parte dintr-o astfel de societate, fiind eu însumi unul dintre acei oameni înstăriți.

Oftez și scot cheile din contact, deschizând portiera lucioasă. Spre deosebire de alte mașini, acest Audi încă nu a suferit cine știe ce pagube, accidente sau mai știu eu ce din moment ce nu prea a mai fost folosit în ultima perioadă. Îmi privesc tenișii albi imaculaţi care capătă o pată de umezeală în vârf din cauza vremii brusc capricioase și a umezelii din aer. Sunt și câteva bălți pe jos, deci presupun ca a plouat azi-noapte. Îmi notez mintal să nu mai port încălțăminte din pânză zilele astea, până revină soarele.

Ușile cafenelei se deschide cu senzor, dar nu mă mai surpinde nici dacă aș vedea vreo clanţă poleită cu aur. Pășesc înăuntru, căutându-l prin marea de bogătași pe Zach. Îl zăresc la una dintre mesele de lângă geam, făcându-mi frenetic cu mâna. Mă îndrept către el fără tragere de inimă și mă întreb de când am o astfel de atitudine faţă de el. Probabil nu am dormit bine.

- Kate! Îmi strigă numele de parcă nu ne-am fi văzut de o viață și îmi stâlcește oasele într-o îmbrățișare cred eu mai nepotrivită după cum își coboară mâinile tot mai jos spre talia mea.

- Zach. Murmur încercând să atrag cât mai puţină atenţie și mă retrag, îndepărtându-i mâinile de corpul meu.

Zâmbește reținut în timp ce se reașază pe scaun, iar eu îi urmesc gestul puţin crispată. Vreau să fim prieteni, dar nu putem dacă mă pipăie cu fiecare ocazie. De ce nu înțelege că am un iubit?

- Și cine a norocosul? Deschide subiectul, studiind meniul cu un fals interes, dar ridicându-și ochii spre mine deseori.

- Ăăm... Chase. Răspund cu o voce ceva mai bâlbâită decât intenționam.

Aud un sunet de surprindere din partea lui, iar meniul care zgomotos pe masă, dezvăluind ochii ciocolatii care mă privesc șocaţi și... dezamăgiți? Nu, probabil că furioși.

- Chase... Acel Chase? Întreabă din nou ceva mai tare, făcând lumea din jur să ne privească.

- Acel Chase. Aprob deschizând și eu meniul la nimereală.

Îl aud bolborosind ceva în legea lui, dar îl ignor și hotărăsc să comand un cappuccino. Chiar nu am poftă de cafea.

Mă gândesc la reacţia lui Zach. Oare e gelos? Adică mi-a dat de înțeles că ar vrea mai mult decât o prietenie, dar mă gândesc că o să îi treacă cu timpul. În plus, Chase s-a comportat cam urât cu el și probabil de asta nu îl agreează. Nici eu nu aș face-o dacă aș fi în locul lui. Aceste gânduri îmi mai îmbunează starea de spirit, făcându-mă să îl privesc mai calmă pe Zach cum fixează cu privirea în punct fix de pe masă, probabil gândindu-se intens la ceva.

Liniștea este spartă de sunetul unor pași care se apropie de noi, iar eu mai verific o dată meniul pentru a revedea prețul băuturii. Trebuie neapărat să îmi scot niște bani de pe card când plec de aici.

- Ce doriți? Aud vocea cunoscută a chelnerului, iar eu îmi îndrept curioasă și confuză privirea către el.

Privirea mi se intersectează cu cea a lui Aiden, iar un sentiment rău îmi încolţește în mine atunci când îi văd ochii fixaţi răuvoitori către Zach. El nu era la spital?Înghit în sec și spun pe o voce spartă:

- Un cappuccino.