Decizia inimii /în curs de editare/

Chapter 7.

Telefonul este închis și zace undeva pe sub pat, imediat ce am anunțat-o pe Ginny ca am plecat sub pretextul ca m-a durut capul. Ceea ce nu este o minciună dacă ţii cont de faptul ca de două ore îmi masez tâmplele ce îmi zvâcnesc, privind către un film ce se derulează pe laptop, deși habar n-am cum se cheamă sau despre ce este vorba. Mintea îmi stă doar la momentele jenante din mall, iar de fiecare dată ma înjur singură roșie în obraji. Cât de proastă pot sa fiu? Cum o sa mai dau ochii cu el? Căci am mai încetat sa cred ca toate acestea sunt coincidențe. Ori soarta își bate joc de mine, ori omul ăla e un harţuitor. Ma bântuie gândul ca încearcă sa ma recucerească, dar e lipsit de sens. M-a înșelat? Ceva nu se leagă, iar pentru a mia oară când analizez faptele din trecut mi se pare ceva putred la mijloc. Ceva ce nu se leagă.

Brusc, simt nevoia sa cer sfatul unei mame, dar simplul gând ca aș întreba-o ceva de genul ăsta pe Jessica este de-a dreptul hilar. După incidentul cu vaza și mătușa relația dintre noi a devenit și mai distantă.
Poate ca ar trebui sa ma mai relaxez. O petrecere nu ar suna deloc rău, iar puţin alcool mi-ar mai alunga din griji. Dacă înainte uram astfel de lucruri zgomotoase, acum am început sa îmi placă petrecerile. Cel puţin sa le agreez, cu (,) condiția sa nu port tocuri.
Așa ca, exact ca un copil mic, ies în fugă din camera mea și ma îndrept către biroul în care știu sigur ca îl voi găsi pe tata. Exact cum credeam, cu noii lui ochelari de vedere pe nas, citește obosit niște foi cu siguranţă importante.

-Tati, putem vorbi? Ma fâstâcesc privindu-l inocentă.

Oftează și se freacă la ochi, lăsându-se pe spate pe scaun într-un gest ce îi trădează oboseala. Nu ma sinchisesc sa îi spun ca ar trebui sa lucreze mai puţin, căci m-ar expedia imediat cu pretextul ca spun aberații.

-Ce este, scumpo? Întreabă cu ochii închiși.

-Ăăă...tati...știi cât de mult te iubesc și cât

-Da, poţi sa faci o petrecere. Ma întrerupe amuzat, deschizându-și ochii ce trădează un strop din bucuria de altă dată.

-Mulțumesc...șovăi privind tablourile ce reprezintă peisaje de vis.

-Știu! Exclam privindu-l cu entuziasm pe tata ce se încruntă confuz. Tată, ai putea sa îţi iei un mic concediu cu Jessica. Va avea grijă Ria, menajera de casă, iar eu voi fi cuminte. Îl lingușesc încercând sa obțin un răspuns ce i-ar solicita mai puţin energia.

-Da...cred ca e o idee bună...meditează încet, făcându-ma sa zâmbesc învingătoare.

-Bine, fa-ti bagajele tati. Pleci mâine dimineață! Exclam și închid ușa chicotind.

Fug înapoi în camera mea imediat ce îi ordon Riei sa cheme obișnuita echipă sa aranjeze casa și vechiul DJ. Am de dat câteva telefoane. Câteva mai multe.

***

-Annie? Întreb nesigură în telefon. Am auzit ca ești în New York.

-Kate! Ma bucur sa te aud. Îmi pare rău ca nu te-am anunțat mai devreme. Știi, m-am logodit. Chiţăie fericită făcându-ma sa râd.

-Felicitări! Ești ocupată în seara asta?

-Nu, de ce?

-Dau o petrecere la mine acasă. Întreabă și tu de vila domnului Evans, sau uita-te după cea mai mare de lângă secția de poliție. Sigur o găsești. Ma amuz zâmbind larg.

-O găsesc eu. Te superi dacă îl aduc și pe Aiden? Știi, e logodnicul meu. Spune emoționată făcându-ma sa sar in sus.

-Bineînțeles! Abia aștept sa îl cunosc pe norocos!

După încă câteva cuvinte de la revedere, închid apelul încă zâmbind larg și cobor la parter după ce ma schimb într-o fustă turcoaz și un top alb. Îmi iau sandalele cu dungi albe și turcoaz și îmi ondulez părul.

Privesc în jur și constat ca în cele două ore cât mi-am anunțat toate colegele și prietenii sa vină, echipa a amenajat deja casa, iar DJ-ul își așază discurile cu melodii.
Cobor în fugă în pivniță de unde revin cu braţele pline de sticle cu alcool și un teanc imens de pahare roșii. Le așez pe barul din living și o instruiesc pe Ria sa facă pe barmanul ca de fiecare dată, cu (,) condiția sa nu ceară bani pe băutură.

-Invitații trebuie sa vină. Nu te lua de cei beţi. O instruiesc pe bătrâna femeie ce arată dezgustată de toate aceste pregătiri.

O înţeleg. Nici eu nu aș vrea la 60 de ani sa fiu barman la o petrecere adolescentină plină de tineri prin care mișună hormonii. Deși nu prea mai suntem adolescenți, ne comportăm cu siguranţă ca unii.

Soneria sparge liniștea, iar eu fac semn DJ-ului sa pornească mizica în timp ce ma îndrept spre ușă.
Le fac loc colegelor dichisite de la muncă sa intre, printre care este și Ginny. Ma îmbrățișează în fugă și se duce sa își ia ceva de băut.

După ele vin un grup mare de băieți, unii prieteni, alții pe care nici nu îi cunosc, dar probabil au fost invitați de cei care i-am anunțat eu sa vină, știind ca nu ma supără lumea în plus.

Sătulă sa stau în picioare ca o statuie la ușă, ma așez pe un scaun înalt de lângă bar și apuc o sticlă de vodka, desfăcând dopul și ignorând privirea deloc prietenoasă a Riei ce se ferește de un tip ameţit bine ce îi face avansuri. Scena e aproape hilară când ma gândesc ca Liam, respectivul, are 22 de ani, iar săraca femeie e măritată cu patru copii.

-Kate! Exclamă un alt bărbat ceva mai matur.

Se deosebește de ceilalți prin atitudinea arogantă și dominantă ce îi eclipsează pe toţi. Cu părul de culoarea ciocolatei topite ciufulit neglijent, un zâmbet șarmant și o atitudine relaxată, deja a atras atenția aproape tuturor femeilor ce îl mănâncă din priviri. Am meditat mult dacă sa îl chem sau nu, dar nu voiam sa audă de la altcineva de petrecere și sa se supere ca nu l-am invitat. La urma urmei, putem fi prieteni buni.

-Zach.

-Doamne, asta de petrecere incendiară. Comentează privind în jur.

Îi urmez exemplul, dar ochii mi se opresc pe două siluete ce stau confuze în prag. Măresc pasul către Annie și logodnicul ei, dar cu cât ma apropii, o altă persoană se conturează în întuneric lângă logodnicul prietenei mele și pare ca vorbește cu el. Când îmi dau seama cine e, Ma opresc brusc pe loc, simultan cu momentul în care ochii lui ma găsesc. Iar ceva îmi spune ca nu e prea fericit din moment ce Zach sa apropie din spatele meu.