Iubire destinată

Capitolul 5.

- Ce? Tu crezi că îmi place de el?
- Cam asta arăți când te uiți la el.
- Te înșeli amarnic. Țin la Eduard doar ca la un prieten.
- Și vrei să te cred?
- Crezi ce vrei.
- În plus, de când sunteți voi prieteni?
- Am fost plecată cu el la fermă pentru câteva zile. Acolo am început să-l cunosc mai bine și am realizat că nu este acel ticălos din prima zi.
- Ai fost plecată cu el de una singură?
- Cu tine nu se poate vorbi. Am plecat.
- Mă lași singură?
- Dacă nu te oprești în a mă întreba despre el am să o fac.
- Bine, câștigi. Nu o să te mai întreb nimic.

Mă așez lângă ea mândră că am reușit să o calmez până la urmă. După câteva ore petrecute la soare și în apă îmi iau bagajele și mă îndrept spre parcare. Urc în mașină, dau drumul la muzică și bag cheile în contact. Mașina începe să înainteze și mă îndrept spre casă. Ajunsă, intru repede în camera mea și direct în baie mă duc. Îmi fac o baie caldă, îmi usuc părul și deschid dulapul.

- Cu ce să mă îmbrac?

Aleg să iau o rochie albastră mai jos de genunchi, o pereche de pantofi bleumarin și un plic de culoare neagră. În timp ce îmi fac ultimele retușuri aud un claxon de mașină. Mă uit pe geam și văd în fața casei mele aceiași mașină albă de acum câteva zile. Mă mai uit încă o dată în oglindă și cobor jos.

- Se pare că ești așteptată surioară. Ești pregătită în caz de urgențe nu-i așa?
- De ce mă întrebi?
- Pai cred că Eduard o să facă infarct când o să te vadă.
- Mai taci.
- Arăți minunat. O să-l înnebunești.
- Nu e adevărat.
- Hai du-te. Băiatul te așteaptă.
- Ne vedem mai târziu.

Ies pe ușă și era așa cum mă așteptam. Eduard mă aștepta în fața mașinii. Era îmbrăcat la costum și ce bine îi stătea.

- Wow... Arăți minunat.

Îmi spune și îmi sărută mâna.

- Mulțumesc. Și tu arăți foarte elegant.
- Costumul nu este genul meu, dar pentru o ocazie ca asta a trebuit să mă risc.
- Îți stă foarte bine.
- Mulțumesc. Mergem?
- Desigur.

Urc în mașină și îmi închide portiera. Urcă pe scaunul de lângă mine și ca deobicei dă drumul la muzică. În timp ce ne oprim la un semafor îmi fac curaj și îl întreb.

- Unde mergem?
- O să vezi când ajungem.
- Vreau să știu.
- Nu fi atât de nerăbdătoare. Vei afla când ajungem.
- Nu o să scot nimic de la tine, nu-i așa?
- Nu.
- Mai avem mult?
- Câteva minute și ajungem.
- Bine.

Mă trântesc din nou pe scaunul de piele și aștept să ajungem la locul misterios. Mă uit în jur și observ că suntem undeva în apropierea ieșirii din oraș.

- Unde mergem? Nu îmi place locul ăsta.
- Îți este frică?
- Bineînțeles că nu, doar că nu prea circul prin zona asta.

Mașina se oprește și mă uit să văd unde ne aflăm. În fața mea se afla cea mai mare casa de discuri din oraș.

- De ce m-ai adus aici?
- Ca să-ți îndeplinești visul. Vreau doar să vorbești cu cel care mă ajută cu cântecele și cu publicarea lor, după mergem să mâncăm în oraș.
- Dacă știam că mă aduci aici nici nu veneam.
- Te rog doar să intri puțin să vezi. Doar câteva minute, te rog.
- Bine. Tu câștigi.

Coborâm din mașină și ne îndreptăm spre ușa de la intrare. Odată intrați locul îmi inspira multă încredere și o căldură sufletească.

- Eduard, ce plăcere să te revăd pe aici. Cu ce ocazie?
- Am venit să-ți prezint o mare vedetă. Ea este o prietenă foarte bună de-a mea cu o voce minunată, doar că nu are curajul să-și arate darul pe care l-a moștenit în fața lumii.
- Sunt Mike. Îmi pare bine să te cunosc.
- Michelle.