Iubire destinată

Capitolul 48.

- Nuuu.

Țipam cât de tare puteam, dar nimeni nu mă auzea. Inima mi se rupea în mii de bucăți când îl vedeam pe Matteo cu fața plină de sânge. El nu are nici o vină și nu trebuie să plătească pentru ceva ce nu a făcut. Se oprește și se uită spre mine. Văd pe chipul său că este mulțumit de ce reușise și sper ca totul să se termine. Își pune în cutie tot ce folosise pentru a-l tortura și o închide.

- Am terminat pe ziua de astăzi.

I-a găleata de apă de jos și o aruncă în Matteo. Sângele de pe fața sa acum se răspândește pe podea și ajunge la picioarele mele. Nu reacționează și îi dă câteva palme peste față. Chipul său era atât de palid și plin de răni. Nu suportam să-l văd așa. Mă durea inima și fiecare țipăt pe care îl auzeam din gura sa mă făceau să țip în interiorul meu.

- Sper că ești mulțumit.

Spune cuvintele acestea în timp ce respirația sa era foarte slăbită.

- Încă nu. Ai trecut prima probă, dar lipsesc două. Dacă treci peste ele poate voi face o excepție. Te voi lăsa să pleci singur.
- Nu voi pleca fără Michelle.
- Păi îmi pare rău să aud asta. Atunci vei fi nevoit să rămâi cu noi pentru totdeauna. Eu nu mă supar.
- Toți știu că sunt dispărut. Vor veni să mă caute. Nu vei scăpa prea ușor. Poliția te va găsi și vei plăti pentru tot ce ai făcut.
- Mă faci să râd. M-am ascuns ani de zile de ei și nici acum nu au dat de urma mea. Aici nimeni nu ne va găsi.
- De ce ești atât de sigur?
- Pentru că suntem undeva departe. Acum scuză-mă. Trebuie să mă ocup și de cealaltă invitată.

Vine spre mine și mă pune în spatele său ca pe un sac de cartofi. Mă scoate din camera și îl aud pe Matteo țipând.

- Michelle...

Mă trântește pe un pat și îmi face din nou o injecție. Încetul cu încetul somnul mă cuprinde și închid ochii.

* Alessandro

- Raportează Fabre.
- Nici urmă de el. Am găsit mașina sa lângă o casă părăsită, dar nici urmă de el. Nu știm unde poate fi.
- La naiba.
- Dar avem dovezi că a fost rănit.
- Ce vrei să spui?
- Am găsit urme de sânge în casă. Coincide cu cel a lui Matteo.
- Nu pot să cred așa ceva. Cum este posibil să nu avem nici o pistă?
- Se pare că tipul știe să se ascundă de poliție.
- E puțin spus. Are ani în urmă. Sunt sigur de asta. Știe să se ascundă mai bine decât un șobolan. Dar nu este singur în asta. Cineva din afară îl ajută și trebuie să aflăm cine este.
- Am pus totul în practică. Avem speranța că vom găsi o urmă măcar.
- Cercetați bine locul.
- Așa vom face.

......................................................

Deschid ochii și simt prezența unei palme deasupra gurii mele. Încerc să scap, dar sunt ținută mult prea bine.

- Shhh...

Mă întorc și îl văd pe Jack. Îi sar în brațe și îl strâng foarte tare.

- Ce cauți aici? Cum m-ai găsit?
- Ți-am pus un cip fără să știi în timp ce dormeai. Am aflat din sursele mele că ai dispărut și am venit să te caut.
- Nu știi cât de mult îți mulțumesc.
- Abia am putut să mă furișez aici. Am două zile de când încerc să ajung aici. Casa este o fortăreață și păzită la fiecare colț.
- Suntem într-o casă?
- La subsolul unei case. Undeva în pământ.
- Nu pot să cred.
- Acum trebuie să ieșim de aici. I-am auzit pe doi dintre oamenii săi cum spuneau că o să-l tortureze. Mi-am dat seama că este vorba despre tine. Nu avem timp de pierdut. Trebuie să plecăm de aici.
- Nu pot pleca.
- Ce?
- Matteo este aici și el va fi cel torturat numai pentru a mă face să sufăr. Dacă plec o să-l omoare. Nu vreau asta.
- Unde este?
- Într-o cameră. Nu știu mai exact unde. Mereu mă aduce aici cu esarfa la ochi.
- Bine. Trebuie să-l găsim și pe el. Poți să-mi spui cum se deplasează, la ce oră se culcă, ceva care mă poate ajuta?
- La miezul nopții intră în camera sa și se trezește la șapte.
- Am înțeles. Trebuie să plănuiesc ceva rapid pentru a ieși.