Iubire destinată

Capitolul 24.

După o lună...

Ajung acasă și intru pe ușă. În secunda următoare două mâini micuțe îmi înconjoară picioarele și mă strâng cu toată puterea lor. Îl iau pe cel mic în brațe și îl sărut pe frunte.

- Ce faci micuțule?
- Te așteptam.
- Mă așteptai?
- Vreau să-ți arăt ce am desenat.
- Tu de când desenezi?
- De mult timp, dar nu am vrut să-ți spun.

Mă conduce în camera sa și îmi aduce niște hârtii de pe masă. Rămân uimită când văd toate acele desene. Erau superbe, cu mici greșeli, dar foarte frumoase.

- Tu le-ai făcut?
- Da.
- Vino încoace.

Îl strâng la pieptul meu cu toată puterea și îl mângâi pe spate.

- Ai un dar de la Dumnezeu.
- Pe ăsta l-am făcut azi dimineață când m-am trezit. L-am visat pe acest bărbat, dar nu știu cine este încă.
- Este tatăl tău.
- El este tata?
- Da.
- Dar nu seamănă cu cel din pozele pe care le avem.
- Aici tatăl tău era bolnav.
- Tata a fost bolnav?
- Da dragul meu.
- Din acest motiv a murit?
- Da dragule.
- De ce îl visez?
- Nu știu. Poate așa vrea el să comunice cu tine.
- Când mă gândesc la el foarte des îmi vine să plâng.
- Nu trebuie să plângi.
- Urăsc să-mi spună copii că nu am tată.
- Nu trebuie să-i asculți. Tu ai deja un tată, doar că el nu mai este printre noi. El există și mereu va exista. Niciodată să nu uiți un lucru.
- Care?
- Tatăl tău te va iubi și va fi mereu lângă tine.
- Chiar dacă nu l-am cunoscut știu că îl iubesc.
- Așa și trebuie dragul meu.

Aud soneria și deschid ușa.

- Ce cauți aici?
- M-am gândit să-i fac o vizită surorii mele.

Îl iau pe fratele meu în brațe și îl strâng cât pot de tare.

- Mai încet. O să mă sufoci.
- Scuze.
- Glumeam. Vino încoace.

Din nou îl strâng în brațe, dar Eddie ne întrerupe.

- Vreau și eu în brațe.
- Vino și tu.

Alessandro îl ridică pe cel mic în sus și îl învârte.

- Astea sunt pentru tine.
- Mă duc să le deschid.

Cel mic pleacă iar eu și fratele meu rămânem singuri. Ne așezăm pe canapea și se lasă o liniște totală pe care o întrerup până la urmă.

- Nu ai venit să mă vezi.
- Nu, nu de asta am venit.
- Atunci?
- M-am despărțit de Angela.
- Poftim? De ce?
- Prefer să nu vorbesc.
- Te înțeleg.

Îl prind de mână și prin felul în care îl privesc îi ofer tot sprijinul meu.

- Mulțumesc că ești alături de mine.
- Tu ai venit la mine, dar nu ai pentru ce.
- Cum merg lucrurile cu Matteo?
- Destul de bine. Încă încerc să-l iert pentru faza cu minciunile, dar suntem bine. Am început să-l cunosc pe cel mic.
- Ciudat, nu-i așa?
- La ce te referi?
- La nimic.
- Vroiai să spui ceva. Ce este?
- Nu mă băga în seamă. Pot rămâne aici până îmi găsesc un loc unde să stau? Nu aș vrea să stau în hotel.
- Mai întrebi? Desigur că poți rămâne. Poți să și rămâi aici. Nu mă deranjează.
- Ești sigură?
- Foarte sigură. Oricum prezența unui bărbat este foarte bună.
- Atunci rămân.
- Super.
- Cum merg antrenamentele?
- Mai bine decât credeam. Acacius este un foarte bun antrenor.
- Și un foarte bun polițist.
- Serios?
- Da. A fost cel mai aproape în a afla cine este Cameleonul.
- El?
- Da. Apoi s-a întâmplat momentul cu Spencer și de atunci nu am mai știut nimic de el până acum o lună când l-am rugat să te ajute.
- Nu îmi vine să cred.
- A făcut multe când era tânăr. Cine ar fi putut să creadă că tipul care vindea droguri și de care toată lumea se ascundea va ajunge un om al legii.