Iubire destinată

Capitolul 21.

- Tu ce crezi?
- Cum de nu mi-am dat seama?
- Poate pentru că m-am schimbat.
- Aici ai dreptate. Nu semeni deloc cu tipul ăla.

.....

- Și... Ce vom face astăzi?
- Nu știu. Ma gândeam să plecăm într-o vacanță de câteva zile?
- Vacanță?
- Da... Vreau să petrecem mai mult timp împreună. Vreau să îți demonstrez cât de mult te iubesc.
- Nu cred că pot.
- De ce nu?
- Am primit un telefon astăzi. Am fost acceptată la o casă de modă. Nu pot pleca acum.
- Vrei să fii model?
- Da... Adică, asta am vrut acum mult timp. Am depus un CV și am fost acceptată.
- Mă bucur pentru tine. Înseamnă că vacanță noastră se amână?
- Îmi pare rău.
- E ok. Avem timp si pentru asta.
- Nu esti supărat?
- Nu am de ce să fiu supărat. Dacă știam de casa de modă nici nu pomeneam de vacanță.

Telefonul începe să-mi vibreze în buzunar și îl scot. Introduc parola și deschid mesajul.

" - Trebuie să vorbim. - Seba. "

- Cine este?
- Doar fratele meu. Îl sun mai târziu. Acum trebuie să plec. Am o întâlnire cu viitorul meu șef.
- Bine.
- Ne vedem mai târziu?
- Desigur. Te aștept la cină?
- Bine.

Îl sărut pe buze și după îl conduc până la ușă. Închid ușa în urma sa și mă îndrept spre camera mea. Intru în baie și fac un duș. Mă îmbrac și ies din apartament lăsând băiatul cu bona sa. Urc în mașină și îmi pun centura. Îmi ridic privirea spre oglinda din fața și tresar când văd că am ceva scris pe geamul din spate. Cobor imediat și mă sperii când văd ce este scris.

- I see you.
- Ce naiba?

Mă uit în jur și văd o umbră după un copac. Simt cum mă privește și vede fiecare mișcare pe care o fac. Iau cheile din contact și blochez mașina. Cu pași rapizi mă îndrept spre acel copac. Mă apropii din ce în ce mai mult, dar în același timp și umbra se îndepărtează. Eram în spatele său și îl urmăream până când acesta începe să mărească viteza. Încercam să mă țin după el alergând cât pot de tare, dar mă opresc și cad jos în genunchi.

- Cine ești? Ce vrei de la mine?

Mă întorc la mașină și urc în ea. Pornesc motorul și plec către casa de modă pentru a mă întâlni cu cel care m-a angajat. O motocicletă trece pe lângă mine și scap din mână hârtiile și telefonul. Mă aplec să le iau și când ridic privirea întâlnesc doi ochi căprui și un zâmbet fermecator. Apuc hârtiile și telefonul în mână și mă ridic.

- Sunteți bine?
- Cum poți să mă întrebi dacă sunt bine?
- Am vrut să fiu politicos?
- Politicos? Mai aveai puțin și dădeai peste mine.
- Nici chiar așa. Nu este vina mea că dumneavoastră erați cu capul în acel telefon.
- Acum este vina mea?
- Nu cred că este momentul să ne certăm din nou.
- Din nou?
- Nu va mai amintiți de mine? Băiatul din parc....
- Cum aș putea să uit.
- Acum puteți să îmi spuneți cum vă numiți?
- Ce? În nici un caz. Trebuie să plec. Sper să nu te mai văd niciodată în viața mea.
- Păcat. Sunt sigur că tu și eu ne vom mai întâlni.

Intru în clădire și mă îndrept spre aria de birouri.

- Bună ziua.
- Bună ziua. Cu ce vă pot ajuta?
- Mă numesc Michelle Castellon și am o întâlnire cu domnul Hastings.

Secretara își mută privirea spre calculator și îmi spune:

- Așteptați aici. Domnul încă nu a ajuns. Luați loc pe canapea.
- Mulțumesc.
- Vă servesc cu ceva?
- Nu mulțumesc.
- Cum doriți. Îndată ce domnul Hastings ajunge veți putea intra.
- Mulțumesc.