Iubire destinată

Capitolul 38.

- Cum adică? Ești bine?
- Puțin speriat și cu câteva zgârieturi.
- Te aștept aici.
- Bine.

Închid telefonul și îl pun pe măsuță. Mă ridic și verific să văd dacă cei mici ne aud. Mă întorc la Sam și îi spun:

- Au încercat să-l omoare pe Sebastian.
- Ce?
- Să înțeleg că acum vrea să-mi distrugă familia?
- Ți-am spus că nu este de joacă cu el.
- Nici acum că l-am prins pe adevăratul C nu voi avea pace?
- Vom găsi o soluție să-l oprim.
- Și când o vom face? Când toată familia mea va fi moartă deja?
- Nu se va ajunge până acolo.
- Nu putem fi sigure.

Se aude soneria și mă ridic de pe canapea. Deschid ușa și dau nas în nas cu fratele meu. Intră val vârtej înăuntru încât mă dau imediat în spate. Închide ușa în urma sa și rămâne blocat când o vede pe Sam pe canapeaua mea.

- Ce caută ea aici și de ce seamănă atât de mult cu Sam?
- Asta pentru că este Sam.
- Dar e moartă.
- Nu, e vie.

Se uită atât de mirat la ea și de atent încât trebuie să-l trezesc din transă.

- Hei...
- Ce?
- Nu te mai uita atât la ea și spune-mi ce ți s-a întâmplat mai devreme.

Se întoarce cu fața spre mine, dar observ cum îi fug din când în când ochii spre cea din spatele meu.

- Ieșeam de la sală și traversam strada. De nicăieri a apărat o mașină și a fost pe punctul de a mă lovi. Norocul meu a fost că am sărit. Acum puteam să fiu la un spital sau la morgă.
- Nu mai spune asta. Bine că nu s-a întâmplat nimic.
- Dar nu înțeleg. Cum de ea este aici?
- Este o poveste lungă. Ți-o voi spune cu altă ocazie.
- Abia aștept să o aud. Trebuie să vorbesc cu tine despre altceva.
- Spune.
- Aș vrea să fie între patru ochi.
- Pentru mine nu vă faceți griji. Mă duc la cei mici.
- Bine.

Îi spun eu și aceasta pleacă de lângă noi. Se aude ușa închizându-se și fratele meu începe să vorbească.

- După moartea lui Julian firma nu mai funcționează atât de bine.
- Ce vrei să spui?
- El era cel care se ocupa de conducerea sa și acum lucrurile nu merg prea bine.
- Și cum te pot ajuta mai exact?
- Nu știu. Nu putem lăsa ca toată munca părinților noștri și a lui Julian să se ducă la vale. M-am gândit că fiecare am putea să contribuim la ridicarea sa.
- Este posibil.
- Deci pot conta pe tine?
- Normal că da.
- Și încă ceva.
- Ascult.
- Tu știai că firma noastră este asociată cu firma lui Eduard.
- Despre ce vorbești?
- Se pare că Eduard a încheiat un contract cu Julian chiar înainte ca el să moară.
- Nu știam nimic despre asta.
- Acum de firma Grey se ocupă un unchi îndepărtat care este foarte interesant în a vinde moșia Grey împreună cu firma.
- Dar nu poate face asta. Eduard și-a dedicat viața în acea clădire.
- Aici este punctul la care voiam să ajung. Tot ce a fost al său îți corespunde ție.
- Mie?
- Este puțin complicat. Cum tu nu ai dat semn de viață în a primi moștenirea, acest individ, fiindcă nu-i pot spune altfel, s-a băgat peste tine. Acum vrea să vândă tot și să plece cu banii.
- Și ce vrei să fac?
- Să lupți pentru a primi moștenirea. Totul este al tău și a lui Eddie.
- Și ce ar trebui să fac?
- În primul rând să vorbești cu avocatul lui Eduard.
- La câte am pe cap...
- Ce ai spus?
- Am cam multe de făcut. O să văd cum mă împart.
- Bine. Trebuie să plec. I-am promis Juliei că iau cina cu ea și copii.
- Cum se mai simte?
- Bine. Încă nu a trecut peste, dar încetul cu încetul o va face.
- Voi veni mâine cu Eddie.
- Te vom aștepta.

Fratele meu se ridică și pornește spre ieșire. Ajunge la ușă și se întoarce cu fața spre mine.

- Ai grijă.
- Eu voi fi bine. Tu ai fost cel aproape călcat de o mașină.
- Știu, dar meseria ta și a lui Alessandro este mult prea periculoasă. În fiecare zi îmi fac griji pentru voi.
- Știi cât de mult îmi place ceea ce fac. Oricum mereu am grijă de mine.
- Mă bucur să aud asta.