Iubire destinată

Capitolul 11.

Eram deja de două zile în Miami și totul mergea bine între mine și Jacob. Eram pe plajă, priveam marea și copii care se jucau în nisip. Numai când mă uitam la ei îmi aduceam aminte de micuțul meu care acum se odihnește. De când am ajuns din nou în acest oraș presimt că ceva urmează să se întâmple. Nu știu ce este, dar nu este ceva bun. În două secunde talia mea este cuprinsă de două brațe și pot simți deja căldură pe care o emană corpul care le controlează.

- Privești marea?
- Da.
- Voiam să-ți spun că mâine vom merge la un eveniment.
- Ce fel de eveniment?
- Este pentru copii orfani. Oamenii fac donații iar alții chiar adoptă.
- Nu pot să-mi dau seama cum o mama sau niște părinți pot să-și abandoneze propriul copil.
- Nici eu. Săracii stau acolo și așteaptă ca cineva să vină și să le ofere un acoperiș.
- Ce face Eddie?
- Este bine. Am lăsat-o pe Ana Leticia cu el. Chiar este o bonă foarte bună.
- Știu. O cunosc de ceva vreme și de asta am și angajat-o.

Se așează lângă mine și mă cuprinde în brațele sale. Mă simțeam protejată și în siguranță. Priveam amândoi marea și valurile care se izbeau unele de altele.

- Iubito arăți minunat.
- Mulțumesc.
- Mergem?
- Desigur.

Îmi prind mâna de brațul său și ne îndreptăm spre mașină. Ajunși în fața restaurantului unde se desfășoară evenimentul un tânăr în uniformă îmi deschide ușa.

- Bine ați venit la restaurantul "Pasado" (Trecut).
- Mulțumim.

Îi spun eu și mă prind din nou de brațul soțului meu.

- Ce nume ciudat are acest restaurant.
- Știi ce se spune despre acest loc?
- Nu.
- Când este lună plină, o noapte pe lună, destinul aduce trecutul în prezent.
- Astăzi este lună plină.
- Știu. Toate se pot întâmpla. Hai să ne bucurăm de seara asta.
- Ai dreptate.

Eram de o oră veniți și o neliniște a început să mă cuprindă. Simțeam că ceea ce se spune despre această seară în acest restaurant este pe cale să se întâmple.

- Ești bine draga mea?
- Hai să mergem.
- De ce? Îți este rău?
- Nu mă simt prea bine.
- Dacă vrei o să plecăm. Mă duc să dau cecul pentru donații. Așteaptă-mă în grădină.
- Bine.

Ies afară și un aer rece trece prin mine. Vântul adia ușor, iar cerul începea să fie acoperit de nori negri.

- Se pare că vine o furtună mare.

Pășeam încet pe iarba verde și priveam peisajul ce mă înconjoară. Deodată un fior trece prin mine și aud un zgomot.

- Cine e acolo?

O senzație de teamă mă acoperă și încep să pornesc spre intrarea în restaurant. Încep să grăbesc pasul, dar încă o dată un zgomot se aude.

- Jacob, tu ești?

Picăturile de ploaie îmi ating ușor pielea și un frig mă cuprinde. Un fior trece prin mine și nu mai stau pe gânduri. Încep să alerg și din când în când mă uitam și în spate. Deodată fac contact cu o corp masiv și rămân nemișcată. Mă uitam la bărbatul din fața mea care era întors cu spatele și puteam să-i simt parfumul său mentolat.

Se întoarce spre mine și rămân uimită când îl văd. Era palid, foarte slab, cu o privire întunecată, cu o tristețe pe față, slăbit de puteri, fără dorința de a mai trăi. Era complet schimbat. Picăturile de apă se preling pe fața sa lipsită de lumină și întunecată.

- Eduard.....
- Michelle...
- Nu pot să cred că ești tu. Era să nu te mai recunosc.
- Chiar așa de oribil arăt?
- Spune-mi un lucru. Tu ai... Ești...?
- Am exact ce îți trece prin cap.
- De ce nu mi-ai spus?
- Nu puteam. Ar fi fost prea mare chinul.
- Trebuia să-mi spui. Am fi trecut amândoi peste.
- Este bătălia mea Michelle, doar a mea și este pe cale să o pierd.
- Nu spune asta. Tu trebuie să trăiești.
- Ce rost mai are? Tu ești fericită cu alt bărbat, iar fratele meu a și uitat de existența mea.
- Nu spune asta. Mauricio te iubește și îi pasă de tine.