Iubire destinată

Capitolul 47.

- Bună Michelle.
- Spune-mi că nu este adevărat.
- Vrei să te mint?
- Cum ai putut? De ce tu?

Îl lovesc în piept cu pumnii și îmi prinde mâinile.

- Niciodată nu ar fi trebuit să te amesteci în relația surorii mele. Acum ea este moartă și tu în curând vei fi ca ea.
- Ce vrei să-mi faci?
- Momentan nimic. Vei sta aici până când voi găsi oportunitatea de a-l prinde pe Matteo.
- Să nu te atingi de el.
- Îl vei vedea murind în fața ochilor tăi. Vei vedea cum moare și tu neputând să faci nimic pentru a-l salva.
- Te rog nu-i fă nimic. Fă-mi ce vrei, dar pe el să-l lași în pace.
- Nu te mai ruga de mine. Degeaba o faci. Acum vino cu mine.

Mă apucă de mână și mă duce într-o cameră. Părea a fi un dormitor și după ce spune realizez că aici voi sta.

- Poți să ieși când vrei de aici. Dar niciodată nu vei putea ieși din casă. Să nu încerci că va fi în defavoarea ta.
- Unde suntem?
- Undeva unde nimeni nu ne va găsi. Acum stai aici. Voi cere să ni se facă ceva de mâncare.

Iese din cameră și închide ușa. Mă așez pe pat și încep să caut o soluție pentru a ieși din locul ăsta. Trebuia să plec de aici cât mai repede. Nu pot să-l las pe Marcelo să-i facă rău lui Matteo.

Mă ridic fără speranțe și privesc în jurul meu. Găsesc un sertar la birou deschis și mă apropii de el. Îl deschid complet și găsesc un foarfece. Aud pași și mă duc repede spre pat. Pun foarfeca sub pernă și fac să pară că totul este la fel.

- Vino să mănânci.
- Nu-mi este foame.
- Am spus să vii.

Mă apucă de mână și mă obligă să mă așez la masă. Se pune lângă mine și mă privește.

- Ai face bine să mănânci.
- Ți-am spus că nu îmi este foame.
- Fă ce-ți spun. Nu mai vezi mâncare timp de o săptămână dacă nu mănânci acum.

Încep să gust puțin numai de teamă. Îl văd mulțumit și cred că îmi vine o idee.

- Este bine că ne înțelegem. Nu vreau să mă enervez prea mult.

Termin de mâncat și beau puțină apă. Mă duc la robinet și îmi umplu paharul. Îl iau cu mine în cameră și închid ușa.

După două zile...

Era aproape miezul nopții și așteptam ca Marcelo să intre în camera sa. În ultimele două zile l-am urmărit și îi știu programul. Îl văd cum intră în cameră și aștept să treacă câteva minute. Ies ușor din cameră și închid ușa cu grijă. Iau cheile din sertar și mă duc la ușă. Aud o voce și mă ascund după canapea.

- Unde naiba te-am lăsat?

Auzeam cum se apropie de mine și mă rugam să nu mă prindă. A fost destul de dur cu mine în aceste zile și mai avea puțin și mă lovea. Știu care îi este planul și nu este unul bun.

Aud cum caută ceva într-o pungă și pleacă. Mai stau puțin ascunsă în caz de se întoarce și mă duc din nou lângă ușă. Bag cheia și ies din casă. Credeam că sunt liberă, dar m-am înșelat. Acum eram într-un hol mare și întunecat. Îmi iau inima în dinți și pornesc spre a găsi ieșirea. Merg puțin și dau de un perete.

- Și eu care credeam că am găsit ieșirea.

Mă întorc înapoi și dau nas în nas cu Marcelo. Înghit în sec când văd că vine spre mine și mă dau în spate.

- Am crezut că am fost clar cu tine. Văd că nu ne înțelegem.
- Nu poți să mă ții aici.
- Eu cred contrariul.

Vine spre mine și mă apucă de mână. Mă duce în cameră și închide ușa în urma sa.