Iubire destinată

Capitolul 12.

* Marco & Eduard

- Liniștește-te Eduard. Totul va fi bine.
- Nu ma minții Marco. Știu că mai am câteva ore de trăit. Știu că mă voi stinge în scurt timp și nu voi mai avea ocazia să-mi văd prietenii și fratele.
- Nu spune asta. Luptă în continuare.
- Nu mai am speranțe. Înainte să plec vreau să-mi iau adio de la fratele meu. Te rog sună-l și spune-i să vină.
- Am făcut-o deja. Trebuie să ajungă.
- Mulțumesc.
- Nu vrei să o anunț și pe Michelle?
- Nu. Nu vreau să mă vadă în halul ăsta.

Fratele meu intră pe ușă și rămâne stână de piatră când mă vede. Se apropie de mine cu pași mărunți și câteva lacrimi se adună în colțul ochilor săi.

- Nu plânge.
- De ce nu mi-ai spus?
- Nu vroiam să vezi cum mă sting puțin câte puțin.

......................................................

* Marco & Michelle

- Ce s-a întâmplat Marco?
- Michelle...
- Ce ai pățit?
- Eduard se duce.
- Ce ai spus?
- De dimineață am primit un telefon de la Peter unde m-a anunțat că Eduard este deja la final. Nu mai are mult de trăit.

La spusele fratelui mei rămân blocată. Nu știam cum să reacționez. Nu credeam că o să mă doară atât de tare inima când va veni momentul ăsta.

- Unde e?
- La spitalul din centru.
- Ajung imediat.
- Te aștept aici.

......................................................

Îi închid telefonul, dar nu știam cum să-i spun lui Jacob că trebuie să plec.
- Draga mea vino să-ți prezint pe cineva.
- Trebuie să plec.
- Poftim?
- Îmi pare rău.
- Nu poți pleca. Este o seara importantă pentru mine. Vreau să-mi fii alături.
- Nu pot.
- De ce? Cine poate fi mai important decât mine în momentul de față?
- Eduard se duce. Trebuie să-l văd pentru ultima dată.
- Trebuia să fie el.

Se uită la mine și îmi spune:

- Poți să te duci. Știu cât a însemnat pentru tine și m-aș simți vinovat dacă nu ți-ai lua rămas bun de la el.
- Nu te superi?
- Nu. Hai du-te.
- Mulțumesc.
- Te iubesc.
- Și eu pe tine.

De trei luni nu îl mai văzusem pe Eduard și am început să-l cunosc mai bine pe Jacob, iar sentimentele mele s-au schimbat. Avea dreptate Eduard când a spus că timpul mă va ajuta să-l uit și voi putea să mă îndrăgostesc de Jacob. Suntem fericiți împreună, iar prezența lui Eddie în viața noastră ne apropie și mai mult unul de celălalt.

Termin cu gânditul și mă îndrept spre mașină. Urc în ea și mă îndrept spre spital. Ajunsă acolo îl caut pe fratele meu și îl găsesc stând de vorbă cu Peter. Se îndreaptă spre mine și mă ia în brațe.

- Cum e?
- Foarte rău. Fratele său este alături de el.
- Ce tragic pentru el. Este cel mai mic dintre frați și singurul care va rămâne în familia Grey.
- Totul este foarte ciudat.
- În ce sens?
- Familia Grey este blestemată.
- De ce ai spune asta?
- Este adevărul. Toți au murit din diferite boli, iar unii chiar au fost omorâți.
- Hai să nu ne mai gândim la asta. Mi se face pielea de găină numai când mă gândesc.

Pe ușă iese fratele lui Eduard și vine spre noi. Se vede pe fața sa că era terminat.

- Cum e?

Îl întreb eu foarte îngrijorată.

- Rău. Nu mai are mult de trăit. Ai face bine să te grăbești.

Mă uit la ușa după care se află Eduard și cu greu apăs pe clanța ușii. Intru și îl văd aproape imobilizat în acel pat. Se uită în gol pe fereastră parcă rupt de realitate. Din greșeală dau peste un scaun și își întoarce privirea spre mine când aude zgomotul pe care l-am provocat.