Iubire destinată

Capitolul 35.

Închid apelul și arunc telefonul pe pat. Ce îmi cere este prea mult. Nu vreau să-i frâng inima lui Acacius. Dar dacă nu o fac îl va omorî pe Matteo și nu pot permite asta.

- Ajută-mă Doamne. Spune-mi ce să fac.

Mă dau bătută și cad într-un somn adânc. Sunt trezită de țipetele copilului meu și sar ca arsă din pat. Intru în camera sa și îl găsesc stând într-un colț al camerei pe podea.

- Ce ai pățit dragul meu?
- Am văzut... Era sânge, mult sânge.
- Despre ce vorbești?
- Mergeam pe stradă și am ajuns în fața unei clădiri abandonate. L-am văzut pe tata și mi-a spus să-l urmez. Am intrat după el și l-am văzut pe Matteo. Era plin de răni și de sânge.
- Știi unde se află clădirea aceea?
- Undeva la marginea orașului. De ce visez asta? Unde este Matteo? Îmi este dor de el.
- Și lui îi este. Foarte curând îl vei vedea. Îți promit.
- Am încredere în promisiunile tale.
- De ce nu te odihnești puțin?
- Dacă închid ochii din nou o să visez. Nu vreau acest lucru.
- Atunci hai să mergem să te joci cu Mateo și Mia.
- Bine.

După ce îl las pe Eddie cu cei mici părăsesc casa. Urc în mașină cu destinație spre secție. Intru în clădire și imediat intru în biroul lui Alessandro.

- Tu de ce nu ai rămas acasă?
- Cred că știu unde se află Matteo.
- Despre ce vorbești?
- Eddie a avut un vis.
- Și?
- Eduard îl dusese într-o clădire de la marginea orașului unde se pare că era Matteo.
- Doar nu vei crede într-un vis.
- Nici nu credeam. Acum o fac. M-a sunat Sam și mi-a spus că într-o lună trebuie să îl duc pe Acacius în fața altarului.
- Ce?
- Nu este tot. Vrea să-l las acolo baltă în fața tuturor. Doar așa îi va da drumul lui Matteo.
- Chiar că este nebună.
- Nu mai am nimic de pierdut dacă merg acolo unde a spus Eddie că l-a văzut.
- Tu nu mergi nicăieri. Lasă-mă pe mine să văd cum stau lucrurile.
- Pot să o fac și eu.
- Nu-mi permit să te pierd și pe tine. Au fost părinții mei, unchiul Alejandro, a fost Victoria, acum Julian. Nu vreau să te pierd și pe tine. Nu aș suporta acest lucru.
- Nu voi păți nimic.
- Nu te duci și gata. Acum trebuie să-ți dau ceva.
- Mie?
- Am găsit cutia asta în mașina lui Julian. Se pare că trebuia să ți-o dea ție.
- Ce este?
- Deschide-o și vei vedea.

Iau cutia în mână și o deschid. Găsesc o poză în ramă unde mă aflam alături de Eduard, Julian și Tormenta. Niște lacrimi se ivesc în ochii mei și câteva cad pe obraji.

- Este foarte veche.
- Într-un fel sau altul a făcut rost de ea. Voia să ți-o dea, dar nu a mai avut timp.
- Nu știi cât de mult sufăr că nu am putut să ne împăcăm. A murit fără a-mi cere iertare.

Îmi șterg lacrimile și mă ridic de pe scaun. Iau poza în mână și mă îndrept spre ușă. Trebuia să iau o gură de aer.

- Michelle?
- Da?
- La cum te cunosc știu că nu vei sta cu mâinile în sân. Să nu faci nimic. Te rog eu. Lasă-mă pe mine să mă ocup.

Părăsesc clădirea și ajung în apartament. Intru în camera secretă și așez poza pe masă. Îmi dau hainele jos și mă îmbrac cu echipamentul meu. Introduc parola și dulapul se deschide. Iau două pistoale și niște rezerve pentru el și le pun în vestă. Închid totul și ajung în sufragerie. Ușa se deschide și pe ea intră Acacius.

- Nu știam că ai venit.
- Trebuia să iau ceva.
- De ce ești îmbrăcară așa?
- Am ceva de făcut.

Ajung la ușă și mă prinde de mână. Mă întorc cu fața spre el și îl privesc în ochi.

- Unde pleci?
- Am de făcut ceva important.
- Pe mine nu mă duci de nas. Niciun polițist nu iese așa îmbrăcat dacă nu ar fi ceva important.
- Uite că eu o fac.
- M-am prins. Te duci să-l cauți pe Matteo?