Iubire destinată

Capitolul 39.

* Politista

- Aici Navarro.
- Raportează.
- Avem o femeie rănită. Se pare că a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un copac.
- Despre cine este vorba?
- Nu știu. Am găsit-o întinsă pe jos la câțiva metri de mașina care ardea. Toate documentele trebuie să fi fost în mașină.
- Și nu ai întrebat-o cine este?
- Nu știe. Este pierdută. Cred că a înnebunit.
- Bine. Adu-o pentru a primi îngrijiri medicale. Vom vedea după cum o identificăm.
- Am înțeles.

......................................................

Auzeam fiecare cuvânt, dar eram pe altă lume. Voiam să uit de toate și să nu mai fiu eu însămi.

Ajungem la secția de poliție unde mi se oferă îngrijiri medicale. Vedeam pansamentul de sânge și imaginea cu Matteo îmi apare în fața. Mă uitam pe podea și îl vedeam acolo întins fără viață. Încep să țip și peste câteva secunde simt o înțepătură în braț. Un somn mă curpinde și închid ochii.

* Doctorul

- Femeie asta nu este bine.
- Ce vom face cu ea?
- Momentan cred că o vom trimite la sanatoriu. Voi cere să i se facă un test psihologic.
- Este ce are nevoie. Femeia asta a suferit mult.
- De unde știi?
- Se vede pe fața ei.

......................................................

Mă trezesc cu o durere de cap și încerc să aflu unde sunt. Mă uit în jur și tot ce văd este un birou, o noptieră, un scaun, o lampă și patul în care mă aflu. Mă duc la geam și zăresc un panou.

" Spitalul de boli mintale. "

- Sunt într-un sanatoriu?

Ușa se aude și imediat fug și mă așez pe pat. În camera intră un bărbat înalt îmbrăcat în alb.

- Te-ai trezit.

Mă uit la el și nu spun nimic.

- Știu că nu vrei să vorbești, dar crede-mă că îți va face mult bine.
- Nu vreau să vorbesc cu nimeni.
- Înțeleg. Poftim.

Îmi întinde niște pastile pe un mic capac roșu și un pahar de apă.

- Ce sunt astea?
- Vitamine, calmante și un analgezic.
- Le iau și îi întind paharul înapoi.
- Îți voi aduce și micul dejun.
- De când sunt aici?
- De aseară. Te-au adus sedată. Ai avut o criză. Nu-ți mai amintești?
- Nu.

Bărbatul părăsește camera și rămân singură. Mă pierd pe pereții camerei și rămân cu privirea fixată pe semnul de pe el. O stea mare unde se aflau multe puncte împrăștiate.

A doua zi....

Sam & Alessandro

- De ce m-ai chemat?
- Michelle...
- Ce este cu ea?
- Nu-mi răspunde la telefon și nu știu nimic de ea.
- Nu era plecată după Acacius?
- Ba da, dar trebuia să ajungă în seara asta.
- L-ai sunat pe Acacius?
- Nu am numărul lui. De asta te-am chemat pe tine.
- O să-l sun.

- Acacius?
- Alessandro, te pot ajuta cu ceva?
- Sora mea este cu tine?
- Michelle? Nu. Nu am văzut-o de două zile.
- Cum adică? Nu este cu tine?
- Nu. Ce se întâmplă?
- Nu răspunde la telefon și nici nu a ajuns acasă.
- M-a căutat acum două zile, dar nu am avut o întâlnire prea frumoasă și a plecat. Nu știu nimic de ea.
- Atunci unde este?
- Nu am idee.
- Mulțumesc pentru tot. Dacă afli ceva te rog să mă anunți.
- Desigur.

- Nu știe nimic de ea de două zile.
- Nu s-au împăcat?
- Se pare că nu.
- Unde poate fi?
- Nu știu. Mă duc la aeroport. Voi lua primul zbor către Valencia.
- Vin și eu cu tine.
- Și cei mici?
- Pot sta cu Rosa. Este o bonă bună.
- Atunci mă duc să fac două rezervări. Totodată voi încerca să aflu dacă a luat avionul la întoarcere.
- Bine.