Iubire destinată

Capitolul 16.

- Descarcă-te. Îți face mult bine.
- Nu este corect ce a făcut. Era tânăr și avea toată viața înainte. Mă doare enorm. Era fratele mea geamăn.
- Erați gemeni?
- Da. Eram de nedespărțit până când a apărut acea femeie și a început să-i distrugă viața puțin câte puțin.
- Îmi pare atât de rău.

Îl văd cum își șterge lacrimile și își pune cămașa pe el lăsând nasturii deschiși.

- Totul ține de trecut, dar nu mă voi liniști până când acea femeie nu va plăti pentru ce a făcut. Cred că ar trebui să plec. Se face târziu și trebuie să ajung la aeroport.
- Chiar vrei să pleci?
- Nu, dar nu am de ales. Nu am ce să mai fac aici și dacă o să-mi placă acolo cred că mă voi muta definitiv.

Nu stiu de ce dar la cuvântul
"definitiv" am simțit ceva înăuntrul meu. Nu vroiam să plece, din contra, voiam să stea cât mai mult în preajma mea și să-l simt aproape. Îl prind de mână și îi spun:

- Rămâi.
- Ce ai spus?
- Nu trebuie să fugi.
- Nu fug.
- Asta cred eu că faci.
- Știi ce cred eu?
- Nu.
- Că vrei să nu plec.
- Poftim? Cred că delirezi.
- Ba nu. Recunoaște.
- Ce sa recunosc?
- Că mă placi.
- Acum chiar că exgerezi.
- Crezi?
- Tot ce voiam a fost să te ajut să treci peste toate prin care ai trecut, dar văd că tu te gândești numai la prostii.
- Este o prostie să spun adevărul?
- Care adevăr?
- Ăsta.

Deodată sunt trasă spre el, corpul meu fiind acum lipit de al său. Îi simțeam respiratia agitată și dorința sa de a mă săruta. Încerc să scap din strânsoarea sa, dar mă trage și mai mult spre el. În câteva secunde buzele noastre se unesc și îmi este imposibil să le refuz. Fiorii treceau pe șira spinării mele, iar inima mea bătea și mai tare.

Realizez că nu trebuia să se întâmple una ca asta și îl împing în spate. După îi ofer o palmă de cea mai mare frumusețe peste față.

În a doua secundă sunt iar trasă spre el și lipită de pieptul său. Acum privirea lui era blocată în ochii mei și pe buzele mele. Din nou încerc să scap de el, dar mai rău fac. Se apropie de urechea mea și îmi șoptește:

- Poți să spui ce vrei. Ochii și buzele tale nu mint.

Pleacă de lângă mine, dar îl prind de mână. Mă trage din nou aproape de el iar buzele noastre sunt la o distanță de câțiva milimetri.

- Doamne, ce-mi vine să-i acopăr buzele alea cu săruturi. La ce prostii te gândești Michelle? Nu trebuie să-i arăți vulnerabilitate.

- Niciodată să nu mai faci ce ai făcut mai devreme.
- Am făcut ce mi-a dictat inima. Știi de ce? Pentru că acum ești intrată în ea și oricât m-aș chinui nu pot să te scot de acolo.

Rămân blocată la cuvintele sale și cred că asta se întâmplă și cu mine. De când mâinile noastre au făcut cunoștință nu pot să-mi scot din cap imaginea sa.

- Trebuie să plec. Dacă mai stau mult este posibil să pierd avionul. Ne vom revedea curând. Nu vei scăpa prea repede de mine.

Înainte să plece mă sărută pe frunte. Iese pe ușă, iar eu cad ca un bolovan pe canapea.

- Nu pot să cred că a făcut-o. Doamne ce se întâmplă cu mine? Nu pot să mă simt atât de inutilă în preajma sa.
- Doamnă Michelle...
- Da, Ana Leticia.
- Micuțul își cheamă mămica.
- Vin imediat.

* Matteo

Ieșisem din casă și mă îndreptam spre mașină. Mă opresc și mă sprijin de capota mașinii. Nu îmi venea să cred că am sărutat-o. Femeia asta mă atrage spre ea din ce în ce mai mult. Simt nevoia să o țin în brațe și să-i ofer iubirea pe care Eduard nu a putut să o ofere. Ce mă deranjează cel mai mult este căsătoria sa. Dacă nu era Jacob aveam mai multe șanse ca ea să mă privească cu alți ochi.