Iubire destinată

Capitolul 10.

* Marco

Cu jumătate de oră înainte să se termine programul meu primesc rezultatele lui Eduard. Le deschid și rămân mumificat când văd ce scrie. Eduard avea cancer în fază terminală și nu mai era nimic de făcut.

- Cum am să-i spun eu lui că este pe moarte? Cum o să reacționeze sora mea când va afla că bărbatul pe care îl iubește nu va mai fi alături de ea pentru mult timp? Cum voi căpăta curajul necesar să-i dau această veste fatală?

Închid plicul și îl pun în sertar. Îmi dau halatul jos și îl pun în cuier. Îmi iau geaca pe mine și cheile de la mașină. Încui biroul cu cheia și părăsesc clădirea. Urc în mașină și mă îndrept spre casă.

......................................................

- Ți-a plăcut meniul?
- A fost delicios.
- Vreau să te duc undeva.
- Unde mai exact?
- O să vezi imediat. Mergem?
- Dacă este un loc frumos, bineînțeles că da.

Părăsim restaurantul și sunt dusă într-un loc foarte îndepărtat. Mă uitam în jur și vedeam numai copaci în jur. Mașina se oprește, iar noi coborâm din ea. Mai mergem încă câteva minute pe jos și dăm de un mic iaz în care se reflectă lumina lunii.

- Ce loc frumos.
- De astăzi înainte va fi locul nostru special.
- De ce îl numești special?
- Pentru că aici, în seara asta, în fața lui Dumnezeu care este deasupra noastră îți jur că te voi iubi toată viața mea și indiferent de ce o să se întâmple niciodată să nu uiți că ești singura persoana pe care am iubit-o, o iubesc și o voi iubi până când moartea mă va lua cu ea.
- De ce spui toate astea?
- Doar vreau să știi că ești cea mai importantă persoană din viața mea.
- Știam deja acest lucru.
- Păi ți l-am mai spus o dată.

Ne așezăm amândoi pe iarba verde care încă se pare că este caldă și privim luna.

.....

- Ai primit rezultatele analizelor?
- Le am aici în sertar.
- Pot să le văd?
- Eduard...
- Ce se întâmplă Marco? După fața ta se vede că nu ai primit vești prea bune.
- Nu stiu cum să-ți spun...
- Spune odată și gata.
- Ești bolnav.
- Ce?
- Eduard...

Îl văd cum trage o gură mare de aer și spune:

- Ai cancer în fază terminală.

O dată cu spusele lui simt că mi-a căzut cerul în cap.

- Ce glumă mai e și asta? Cum să am cancer?
- Tu crezi că pot glumi cu una ca asta? Dacă nu mă crezi uită-te și singur.

Îmi întinde un plic galben pe care îl iau cu greu din mâna sa. Scot analizele din el și închid ochii înainte să văd rezultatul. Îi deschid și ce auzisem mai devreme era adevărat.

- Nu pot să cred că voi muri.
- Când am văzut rezultatul nu mi-a venit să cred. Tu ești un bărbat sănătos și puternic. Nu știu cum de s-a întâmplat una ca asta.
- Ce pot să fac?
- Eu zic să începem de pe acum cu tratamentele. Nu sunt unele ușoare și o să am nevoie să arăți toată puterea pe care o ai.
- Michelle nu trebuie să afle de boala mea. Nu vreau să sufere.
- Și ce ai de gând să faci?
- Ce e mai bine pentru ea.
- Adică?
- O voi lăsa liberă.
- Tu ești nebun? Imaginează-ți cât va suferi.
- Și ce vrei să fac? Vrei să o țin legată de mine, iar în ziua când nu voi mai respira să sufere și mai mult? Fii atent la ce îți voi spune. Ea nu va afla nimic de la tine, ai înțeles?
- Nu pot să o văd plângând.
- Dar să o vezi terminată psihic și fizic ți-ar conveni?
- Nu.
- Pai atunci fă ce-ți spun. Sunt sigur că după ce nu voi mai fi își va găsi un bărbat care să o iubească și să îi fie alături.
- Bine. Facem cum spui.
- Îmi promiți?
- Promit.
- Când pot începe tratamentul.
- Mâine te aștept aici.
- Bine. Mulțumesc mult Marco.
- Fii tare.
- O să încerc, dar nu știu cât mă vor mai ține puterile.