Iubire destinată

Capitolul 34.

După ce mi se administrează niște calmante Acacius vine din nou lângă mine.

- Ce s-a întâmplat?
- Nu-ți aduci aminte?
- Tot ce știu este că eram pe motor și nu puteam fi atentă la drum. După știu ceva de o lumină mare și albă care venea spre mine cu viteză mare.
- Ai avut un accident acum trei zile. Puteai să nu scapi din el.
- Și copilul? Cum e copilul?
- Vreau să te liniștești.
- Cum se simte copilul meu?

Eram atât de agitată încât nimeni nu putea să mă oprească.

- Cum se simte copilul?
- Nu mai este. Impactul a fost prea puternic. Nu a rezistat.

Simțeam cum râuri de lacrimi se ivesc în ochii mei și o durere neexplicabilă pune stăpânire pe mine. Tocmai îmi pierdusem copilul și nu puteam accepta lucrul ăsta.

- Copilul meu...
- Trebuie să stai liniștită. Te rog...
- Copilul meu este mort și totul este numai vina mea. Dacă nu urcam pe motor și nu plecam el era acum în pântecul meu.
- Nu spune asta. A fost vina mea. Eu am fost cel care a început cearta și te-a agitat. Eu și gura mea mare. Dacă tăceam tu erai acasă cu mine și cei mici.
- Vreau să fiu singură.
- Lasă-mă să stau cu tine.
- Ți-am spus să pleci.

Țip la el și îl văd uitându-se în ochii mei. Părăsește salonul și rămân singură între cei patru pereți alături de tot ce mi-a mai rămas de la copilul meu. Amintirea sa... Închid ochii și totul se transformă într-un întuneric total.

" Mă îndreptam spre o ușă ascunsă în spatele unui dulap. Pun mâna pe clanță, dar nu reușesc să o ating. Mâna mea trecea prin ea și nu o puteam atinge. Trec prin perete și zăresc un scaun în mijlocul camerei alături de o masă unde erau întinse tot felul de obiecte pentru tortură. Văd o siluetă cu o pungă pe cap și ținută legată de acel scaun. Un bărbat apare de nicăieri și trece prin mine. Se apropie de acea persoană și îi ridică punga de pe față. Câteva lacrimi cad pe obrazul meu când îl văd pe Matteo plin de sânge și palid.

Îi trimite câțiva pumni în abdomen și începe să tușească. Scuipă sânge și se uită la tipul din fața sa cu ochii aproape închiși. I-a un bisturiu de pe masă și îl taie pe mână. "

- Nuuu...

Mă ridic în fund și durerea de cap apare din nou.

- Ești bine?
- Alesandro...

Îl strâng pe fratele meu cu toată forța mea și nu îi mai dau drumul pentru următoarele cinci minute.

- Matteo...
- Ce este cu el?
- Era într-o cameră pe un scaun. Acel bărbat îl lovea și tăia. Trebuie să facem ceva.
- A fost doar un coșmar.
- Era real. Sunt sigură.
- Trebuie să stai liniștită. Așa a spus Marco. Ai suferit un accident foarte puternic. Motorul a fost făcut praf și tu ai ajuns în stare de comă practic.
- Trebuie să plec de aici. Trebuie să îl caut pe Matteo.
- Tu nu pleci de aici până când nu te externează.
- Trebuie să-l găsesc.
- Lasă-mă pe mine să o fac.
- Dacă pățește ceva niciodată nu mi-o voi ierta.
- Totul va fi bine. Stai liniștită. Când vei fi bine vom merge și îl vom căuta împreună.
- Promiți?
- Îți dau cuvântul meu.
- Bine.

O asistentă își face apariția si scrie pe o foaie niște notițe. Îmi administrează niște vitamine și din nou rămân singură. Un somn mă cuprinde și din nou adorm.

După o săptămână...

După aproape două săptămâni petrecute în spital ajung acasă. Găsesc pe masă un CD și îl întreb pe Acacius cum de a ajuns aici.

- Ți-am spus. Nu am idee ce caută ăsta aici. Poate l-a adus Alessandro.
- Nu a fost el. L-am sunat și l-am întrebat.
- Hai să ne uităm la el atunci.
- Poți să aduci tu laptopul?
- Desigur.