Iubire destinată

Capitolul 9.

.....

- Ești mai bine?
- Da. Mulțumesc că m-ai oprit. Puteam să-l omor.
- Nu merită să-ți murdărești mâinile cu unul ca el.
- Nu ai auzit ce a spus?
- Ba da  dar a făcut-o doar ca să te supere. Trebuie să fii calm în preajma sa. Pentru ce i-ai făcut poate să te bage la închisoare.
- Nu va reuși.
- Hai să ascultăm briza mării, valurile care se ciocnesc, aerul cum adie. Sunt sigură că te va face să te calmezi.
- Tu mă faci să mă calmez. Nu ai văzut? Doar cu o atingere și o privire ai reușit să mă dobori.
- Hahaha, cum să nu?
- Spun adevărul. Tu ești singura persoană care poate distruge caracterul meu de fier.
- Trebui să mă simt mândră de acest lucru?
- Foarte mândră. Acum inima mea îți aparține și nimeni nu ți-o va putea lua.

Am stat pe plajă până se făcuse noapte și am plecat. Ne-am oprit să mâncăm la un restaurant și când am ajuns acasă am făcut un duș și m-am băgat în pat. Am adormit imediat cu gândul la Eduard și la toate cuvintele sale.

- Michelle...
- Mai lasă-mă puțin mamă.
- Michelle...
- Încă două minte tată.
- Trezește-te odată.

Sar ca arsă din pat când aud țipetele la urechea mea.

- Tu ești nebun? Ce naiba vrei?
- Ai primit asta.

Îmi întinde o tavă cu un capac și mă tot gândesc ce poate fi acolo.

- Ți-a adus-o Eduard, dar cum dormeai a spus să ți-o dau eu.
- Mersi mult Julian.

Închide ușa în urma lui și mă duc la baie. Mă spăl pe dinți și pe față și mă întorc în pat. Ridic capacul și văd că mi-a adus micul dejun. O farfurie cu clătite, o salată de fructe, un pahar de suc de portocale, un bol cu cireșe, un bol cu bucăți de pepene roșu și unul de struguri, într-un bol micuț gem de vișine, unul de căpșuni și unul cu nutella stăteau pe acea tavă mare de inox. Încep să gust din fiecare și eram fascinantă de gustul lor. Se vede că Eduard are gusturi bune și știe exact ce îmi place cu adevărat. Mă uit la icoana de pe perete și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat un bărbat ca el. Îmi sună telefonul și răspund imediat.

- Bună dimineața.
- Bună dimineața. Mulțumesc pentru micul dejun. A fost delicios.
- Mă bucur că ți-a plăcut. Totul este făcut de mine.
- De când știi tu să gătești?
- Încă nu știi multe despre mine. Am locuit singur o perioadă lungă de timp și am învățat. Nu puteam să mănânc zilnic la restaurant, nu fiindcă nu mi-aș permite, dar de mic am fost învățat cu mâncare sănătoasă și făcută în casă.
- Ai multe să-mi povestești.
- Avem timp suficient. Trebuie să plec. Vorbim mai târziu.
- Bine. Ai grijă de tine.

* Eduard

Mă îndreptam spre camera mea să-mi iau sacoul, dar o amețeală mă împiedică. Văd cum totul se învârte cu mine și încep să văd în ceață. În câteva secunde fac contact cu podeaua și simt cu somnul își pune amprenta pe mine.

Mă trezesc cu o durere de cap îngrozitoare și deschid ochii. Eram în camera mea întinsă în pat. Fratele meu stătea lângă mine și părea foarte îngrijorat.

- Mauricio, ce cauți aici? Ce am pățit?
- Nu-ți mai aduci aminte?
- Nu. Tot ce știu este că am vorbit cu Michelle. După totul este în ceață.
- Te-am găsit leșinat pe podea. M-ai speriat foarte tare. Am chemat și doctorul, dar a plecat mai devreme. A spus să mergem să-ți faci niște analize fiindcă nu i se pare ceva normal ca un bărbat tânăr și puternic ca tine să leșine.
- Sunt bine. Nu am nevoie de analize.
- Nu poți trece cu vederea peste acest lucru.
- Sunt sigur că am leșinat din cauza oboselii. Stau și lucrez până târziu și nu mă alimentez cum trebuie.
- Bine. De data asta nu mergem fiindcă s-ar putea să ai dreptate, dar data viitoare dacă se mai întâmplă mergem acolo.
- Bine.