Iubire destinată

Capitolul 45.

Mă întorc și fac contact cu ochii Juliei. Inima îmi bătea foarte tare și nu puteam să-mi controlez respirația.

- Scuze. Nu am vrut să te sperii.
- Nu te-am văzut.
- Mi-am dat seama. Ce cauți?
- Este complicat.
- Eu stau mai mult timp în casa asta. Poate te pot ajuta eu.
- Aici ai dreptate. Ai auzit vreodată numele Carlos în această casă?

Mă uitam la ea așteptând un răspuns, dar nimic. Se pare că îmi evită întrebarea.

- L-ai auzit sau nu?
- Da, l-am auzit. Pot spune că este interzis în această casă.
- Interzis? De ce?
- Nu știu. Când m-am măritat cu fratele tău l-am auzit de câteva ori spunând acest nume când discuta cu Marco. Din curiozitate și eu am început să întreb de el și să caut informații. Julian a aflat de investigațiile mele și mi-a spus să încetez.
- De ce?
- Mi-a spus că este un foarte bun prieten de-al său care l-a trădat. A lucrat în firmă și la dezamăgit pe tatăl vostru. Eu nu l-am crezut. Cu timpul am uitat și nu am mai căutat nimic despre el. Este tot ce știu. Dar de unde ai aflat numele său?
- Este complicat.
- Se pare că totul este complicat la tine astăzi.
- Cam da. Mulțumesc pentru tot. Mă duc să-l salut pe cel mic și o să plec.
- Bine.

Ies din birou și mă duc în camera de joacă. Petrec câteva minute bune cu cei mici și decid să plec. Trec prin sală și văd poza părinților mei.

- Încep să cred că nu te-am cunoscut niciodată tată. Simt că ascunzi ceva și voi afla ce este. Tu și Julian ne-ați mințit pe toți și voi afla motivul.

Ajung la secție și în biroul meu îl găsesc pe Alessandro.

- Ce cauți aici?
- Am aflat că nu există raport în legătură cu ce s-a întâmplat ieri. Am crezut că am fost destul de clar când am spus să suni la secție.
- Păi nu am făcut-o.
- De ce?
- Pentru că nu am vrut să implic pe nimeni. Treaba cu C este doar a mea. Nimeni nu trebuie să știe de ea.
- Dacă găseam ceva folositor?
- Am căutat eu și nu am găsit nimic.
- Poate făceam rost de niște amprente.
- C nu este prost. Nu ar fi lăsat niciodată urme în locul în care a fost.
- Nu ai de unde ști.

- Cine este Carlos?

Îl întreb eu și fața i se schimbă.

- Cine este Carlos? Te mai întreb o dată.
- Nu știu despre cine vorbești. Nu cunosc pe nimeni cu numele ăsta.
- Nu minții Alessandro. Trebuie să știi cine este.
- Păi nu știu și niciodată nu am vrut să aflu.
- Deci el există? Cine este?
- A făcut parte din familie. Atât îți pot spune. Altceva nu știu. Dar de unde știi numele ăsta?
- Greu de explicat.
- Se întâmplă ceva?
- Nu, doar că sunt sătulă să mi se ascundă lucruri. Niciodată nu ai vrut să știi cine este el cu adevărat? Niciodată nu ai vrut să afli care este acest mare secret?
- Ba da, dar Julian niciodată nu a vrut să-mi spună. Știe să ascundă foarte bine faptele sale.
- A murit și a luat cu el atâtea secrete. Datorită lui sunt așa cum sunt și când a avut timp nu a putut să-mi spună că este posibil să fiu omorâtă din cauza sa. Mi-a distrus viața.
- Coșmarul se va termina. Bine?
- Știu, dar nu știu când mai exact. Poți să mă lași singură?
- Desigur.

Alessandro părăsește biroul și rămân singură. Stau și încerc să rezolv din treburi, dar nu reușesc. Mintea mea era invadată de acest nume și trebuia să aflu cine este el. Poate așa voi ajunge la cel care mă vrea complet terminată.

Îmi iau geanta și pornesc spre spital. Fratele meu era cu rudele unui pacient și decid să-l aștept în biroul său. Aștept în jur de zece minute și Marco intră. Se sperie când mă vede pe scaunul său și își pune mâna pe inima.

- Ce cauți aici?
- Răspunsuri.
- Ce?
- Cine este Carlos, Marco?

Înghite în sec și aș pune pariu că acum inventează orice scuză care să mă facă să nu mai caut informații despre el.