Iubire destinată

Capitolul 20.

Două luni... Două luni de când sunt plecată din L.A. Simțeam nevoia de a mă desprinde de toate și de tot. Eram în camera mea și mă uitam la micuțul meu. Creștea din ce în ce mai mare și deja a început să mormăie câteva cuvinte. Sunt sigură că în foarte puțin timp îmi va da bucuria de a auzi din gurița sa cuvântul mult așteptat de când l-am adus pe lume.

L-am luat în brațe pe cel mic și geanta cu toate lucrurile sale și am ieșit din apartament. Îl pun pe cel mic în scaunelul său și îi pun centura. Las geanta pe banchetă lângă el și urc la volan. Ajungem în parc și începem să ne plimbăm. Soarele bătea foarte tare și simțeam cum mă seca de puteri. Mă așez pe o bancă și îl privesc pe Eddie cum se juca cu ceilalți copii. Îl văd cum se îndepărtează de ei și încep să-l urmăresc.

- Eddie, unde te duci?

Se oprește în fața unui bărbat bine făcut cu ochelari de soare și îi spune:

- Tati...

Își scoate ochelarii din ochi și rămân uimită când văd că acel bărbat este chiar Matteo. Se lasă în jos și îl privește pe cel mic. Eddie în câteva secunde se apropie de el, iar Matteo imediat îl ia în brațe și îl ridică în sus. Niște lacrimi se preling pe obrazul meu și nu le pot stăpânii. Mă apropii mai mult de el și îi spun:

- Matteo...

Se întoarce spre mine și în ochii săi se ivește o nouă sclipire.

- Michelle?
- Ce mai faci? Cum îți mai merge?
- Pot spune că nu atât de bine. Tu ce mai faci? Ce cauți aici în Valencia?
- Să spunem că simțeam nevoia de a schimba aerul de L.A.
- Am aflat de despărțirea ta de Jacob. De ce ai făcut-o?
- Aflasem că mă înșela cu altă femeie.
- Îmi pare rău.
- Acum sunt aici și dispusă să încep un nou început.
- Mă bucur că ești atât de pozitivă și sigură pe tine. De ce ești atât de zâmbitoare?
- Eddie a spus primul său cuvânt.
- Serios?
- Da, și cel mai ciudat lucru este că ți-a spus ție tată.
- Nu este chiar atât de ciudat. Băiatul m-a plăcut din prima zi.
- Aici ai dreptate.

Ne uităm unul la altul și deja eram pierdută în ochii săi.

- Doamne, dă-mi putere.
- Ce ai spus?
- Nimic, doar că ar trebui să plec.
- Dacă vrei am putea să ne vedem.
- Desigur.
- Mâine am puțin timp liber, deci dacă ai vrea..
- Mâine este perfect.
- Bine. Vrei să vin să te iau sau ne întâlnim undeva?
- Îți voi trimite un mesaj cu ora și locul. Nu ți-ai schimbat numărul nu-i așa?
- Este același.
- Ne vedem mâine?
- Bineînțeles.

Îl sărută pe Eddie pe frunte și-l pune jos. Mă sărută pe obraz după care se pierde prin mulțime. Mă așez din nou pe bancă și încep să zâmbesc.

- Matteo...

Îl iau pe cel mic și ne întoarcem acasă. Odată ajunși îl las pe Eddie cu bona sa iar eu intru în dormitor. Mă trântesc în pat iar toate momentele alături de Matteo încep să-și facă apariția prin capul meu. Din prima zi când l-am văzut am simțit ceva straniu în interiorul meu. Niciodată nu am știut ce este până în acest moment. Acum știu că timpul a făcut să mă îndrăgostesc de el. Numai când văd acei ochi simt că înnebunesc.

Mă trezesc la realitate și încep să scriu din nou în cartea mea. Așa cum auziți. Când Eduard a murit am decis să scriu. Așa puteam să îmi ocup timpul. În realitate cartea vorbește despre mine. Acolo am scris toată viața mea și este una foarte grea și dureroasă. Sper că într-o bună zi și alții să afle prin ce am trecut.

Trecuseră două ore și decid să mă ridic de la birou. Îmi pun tableta în sertar și îl închid cu cheia. Mă duc în sufragerie și îl găsesc pe cel mic jucându-se cu niște jucării. Mă vede și imediat vine spre mine. Îl iau în brațe și îl sărut pe frunte. Mă strânge cu toată puterea sa și mă săruta pe obraz.