Iubire destinată

Capitolul 4.

A doua zi..

Mă trezesc din pat foarte obosită din cauza faptului că nu am dormit mai deloc. Fac un duș, mă îmbrac și mă îndrept spre bucătărie. Îl caut în toată casa pe Eduard, dar nu îl văd pe nicăieri.

- Unde o fi?

Îmi iau un suc de portocale recent făcut să-l dau pe gât. Iau un măr din coșul cu fructe și ies pe ușă. Deodată îl văd pe Eduard venind spre mine călare pe un cal. Ajunge în fața mea și coboară jos.

- Hei...
- Cine este frumusețe asta?
- El este Bonito (Frumosul).

Îmi întinde coarda și spune:

- Este al tău.
- Cum adică?
- Știu că nu îi va putea lua locul lui Tormenta, dar știu că în mâinile tale va fi în siguranță.
- Cine a fost stăpânul lui?
- A fost al surorii mele. Ea a murit acum câțiva ani și m-am gândit că vei avea mai multă grijă de el decât am eu.
- Îmi pare rău.
- Mulțumesc.

Mă uit atentă la acel cal și simt că l-aș cunoaște, dar este imposibil.

- Nu înțeleg. Cum l-ai adus aici?
- Ferma mea este la o oră de aici.
- Știam că ai o fermă, dar nu credeam că este în zona asta. Mi-ar plăcea să o văd.
- Nu este posibil.
- De ce?
- Am vrut să spun că nu am timp acum. Trebuie să mă ocup de vii și dacă timpul îmi permite o să te duc și acolo.
- Bine.
- Nu vrei să-l încerci. Este un cal blând și foarte ascultător.
- Mai târziu. Am puțină treabă.
- Bine. Pot să-l duc în boxa lui Tormenta?
- Desigur.

Mângâi puțin calul după care îl sărut și mă îndrept spre casă. Zilele au trecut foarte repede iar problema cu viile s-a rezolvat datorită lui Eduard. La început impresia mea despre el nu era un foarte bună, dar dacă stau și analizez bine lucrurile de până acum chiar este un tip de treabă. Am petrecut foarte mult timp împreună zilele acestea și am început să țin la el ca la un prieten. Îmi cobor bagajele la mașină, dar nu îl văd pe Eduard nicăieri. Unde o fi plecat iară?

- Vă ajut domnișoară Mitchelle?
- Mă descurc și singură, mulțumesc. Nu l-ai văzut pe Eduard?
- Domnul a plecat puțin mai devreme. Mi-a cerut un cal, a urcat pe el și a plecat.
- Păi dacă el a plecat pot să fac și eu asta. Adu-l pe Bonito.
- Imediat domnișoară.

Vântul îmi bătea în fața, iar părul meu era deja în vânt. Mă îndrept spre locul unde am început să cred în mine și în ceea ce îmi place. Ajung acolo și cobor de pe cal. Zăresc la câțiva metri de mine un cal alb și realizez că este unul din caii de la fermă. Mă apropii mai mult de el și când mă uit în jos văd locul care mi-a schimbat viața. Totul era neschimbat doar că un bărbat stătea pe locul meu preferat și ținea în mână o chitară. Mă uit mai atent și observ că este Eduard.

- Ce caută aici? Cum de știe de locul ăsta?

Îl văd cum începe să cânte un cântec. Auzeam foarte încet muzica, așa că decid să mă apropii mai mult de el. Alunec pe o piatră și mă duc la vale. Simțeam o durere de spate îngrozitoare și deodată simt niște brațe care mă înconjoară.

- Ești bine?
- Da. Mă doare puțin spatele.
- Ce cauți aici?
- Este locul meu preferat. Am văzut că nu erai, așa că am decis să vin aici înainte să plecăm. Ce cântai mai devreme?
- Este primul cântec pe care l-am scris. L-am scris pentru o fată specială.
- Pot să-l aud?
- Desigur.

Se așează jos și ia chitară în mână. Începe să atingă corzile și la auzul melodiei rămân stână de piatră. Nu poate fi acel cântec. Este imposibil.

****

A fost o zi ca oricare alta, nu voi uita niciodată data.
Suntem de acord fără să ne gândim la timp şi loc.
Ceva magic s-a intamplat, zâmbetul tău m-a prins.
Fără permisiune mi-ai furat inima.
Și fără să ne zicem nimic, cu o simplă privire începea iubirea noastră.
Tu mi-ai schimbat viața de când ai venit la mine.
Ești soarele ce luminează toată existența mea.
Ești un vis perfect, totul găsesc în tine...
Tu mi-ai schimbat viața, pentru tine am început să cred.
Acum doar buzele tale îmi activează pielea.
Azi nu mai e nicio îndoială, că frica a plecat de la mine.
Și totul datorită... ție.