Iubire destinată

Capitolul 22.

- Așa cum auzi. Matteo este fiul nostru.

O durere neașteptată mă cuprinde și ceva din mine simt cum se sfărâmă.

- Nu te cred.
- Putem să nu vorbim aici? Nu aș vrea să ne audă toată lumea.

Matteo se uită la mine și pot observa că este la fel de confuz ca mine. Înțeleg ce vrea să-mi spună și mă dau din tocul ușii. Femeia și copilul intră în apartament, iar eu încerc să stau cât mai departe de ei.

- Poți să-mi explici ce am auzit mai devreme?
- Când noi doi ne-am despărțit nu știam că sunt însărcinată. Când am ajuns în Elveția la câteva zile după am leșinat. M-am dus la spital, iar medicul mi-a dat vestea. Am crezut că îmi va fi ușor să-l cresc singură, dar m-am gândit mai bine iar acum este perioada când copilul are nevoie de ambii părinți. A început să întrebe de tine și m-am gândit că este timpul să îl cunoști.

Lacrimile încep să curgă pe obrazul meu și simt cum mă macină durerea.

- Și de ce tocmai acum? De ce nu mi-ai spus înainte?
- Pentru că nu aveam curajul necesar. Nu știam cum vei reacționa când vei afla adevărul.

Simt că nu mai rezist așa că decid să plec. Aveam nevoie de aer curat.

- Unde te duci?
- Trebuie să ies. Este prea mult pentru mine.
- Nu poți pleca în starea asta.
- Sunt obișnuită cu astfel de situații. Nu este prima dată când urc la volan când sunt într-o stare așa.
- Promiți că o să ai grijă?
- Voi fi bine. Tu doar ai grijă de cel mic până mă întorc.

Ajung în parc și mă așez pe o bancă. Fulgerele încep să lumineze totul din jur și câteva tunete se aud foarte încet. Stau câteva minute bune pentru a-mi pune în ordine totul și câteva picături de ploaie încep să cadă pe trupul meu.

Furtuna începe să se dezlănțuie și mă ridic de pe bancă. Încep să merg unde văd cu ochii și zăresc niște faruri de mașină. Se oprește în dreptul meu, dar nu reușesc să văd cine este. Se aude portiera iar în câteva secunde simt cum sunt acoperită cu o haină.

Îmi ridic privirea și zăresc doi ochi căprui care străluceau atât de puternic când fulgerele își făceau apariția pe cer. Puteam să observ părul său ciufulit în toate direcțiile din care cad picături de ploaie ce se preling pe chipul său și hainele sale care acum sunt ude și stau mulate pe trupul său. Din instinct sar în brațele sale și imediat sunt luată în brațe. Mă afund în pieptul său și pot simții parfumul său bărbătesc ce îmi inundă simțurile. Era atât de bine în brațele sale încât nu îți mai venea să pleci de acolo. Era atât de cald și simțeam că sunt protejată de toți și de tot.

Urcăm în mașină și ajungem în fața unei clădiri. Coborâm din mașină și intrăm în clădire. Ușa se deschide și intrăm într-un apartament. Acacius se îndepărtează până îl pierd din vizor. După câteva secunde apare cu câteva haine și niște prosoape.

- Hai să faci o baie. Nu vreau să răcești.

Fac ce-mi spune și intru în baie. Mă îmbrac după care mă duc în sufragerie. Îl găsesc pe Acacius cu o pereche de pantaloni scurți și în pielea goală în bucătărie făcând nu știu ce pe acolo. Mă zărește și vine spre mine cu o cană de ceai fierbinte.

- Poftim. Ai grijă să nu te frigi. Abia l-am făcut.
- Îmi pare rău. Nici nu știu cum de am acceptat să mă aduci aici.
- Pot să te întreb ce ai pățit?
- Probleme personale. Nu aș vrea să vorbesc despre asta.
- Cum dorești. Vrei niște zahăr? Am pus puțin, dar nu știu dacă a fost suficient.
- Este în regulă.

Mă uit la el și nu pot să-mi iau ochii de pe corpul său. Îmi mut privirea în altă direcție până nu își dă seama că mă holbez la el. Zăresc niște poze pe o măsuță si mă ridic în picioare. Iau rama în mână și îl zăresc pe Acacius alături de o femeie frumoasă și un copil mic. Era atât de fericit în acea poză.