Iubire destinată

Capitolul 37.

- Deci nu tu ai fost cea care a omorât atâtea persoane?
- Nu. Singura greșeală pe care am făcut-o a fost cea cu părinții mei. Am plătit scump pentru asta și încă o fac.
- Dar tu ce legătură ai cu el?
- Este tatăl fetiței mele.
- Ce?
- M-a văzut și a pus ochii pe mine. M-am îndrăgostit de el și i-am dăruit un copil. A fost visul lui să fie tată. Acum că și l-a îndeplinit vrea ca eu să dispar din viața sa și pentru a o face a dat vina pe mine.
- Cine este el?
- Îl știu cu numele de Damon.
- Spune-mi unde să-l găsesc.
- Și dacă îți spun ce vei face?
- Nu știu. O să văd eu.
- Te vrea pe tine. De ce crezi că Matteo a fost răpit și torturat? A vrut să-l facă dispărut și următoarea sa victimă este chiar Acacius.
- De unde știi?
- Nu-ți pot spune.
- Bine.
- Îți spun toate astea pentru că știu că aici nimeni nu ne poate auzi. Uită-te în ochii mei.

Fac ce-mi spune și puteam să observ că nu minte. O cunoșteam de mic copil și știu când spune adevărul și când nu.

- Niciodată nu te-am mințit în privința prieteniei noastre. Tot ce am făcut a fost doar pentru a putea fi alături de fata mea. Am fost obligată să mint.
- Nu știu dacă să te cred sau nu.
- Nu te mint.
- Să spunem că este adevărat ce spui. Cu ce te ajută pe tine asta?
- Când îl vei prinde eu nu voi mai fi. Vreau să ai grijă de fata mea și să o crești ca și cum ar fi a ta. Vreau ca tu să fii mama lui Alma.
- Alma? (Suflet).
- Da. Știu cât de mult îți plăcea numele acesta. M-am gândit mult înainte să îl pun.
- Este frumos din partea ta. Îți mulțumesc pentru ce mi-ai spus. O să încerc să te cred.

Mă ridic de pe scaun, dar o voce mă împiedică.

- Așteaptă.
- Ce este?
- Pot să te îmbrățișez? Vreau să o fac înainte de a muri.
- Tu nu o să mori.
- Nu fi atât de sigură. Deci pot?
- Da.

O strâng în brațe și câteva lacrimi se ivesc în ochii mei.

- Vreau să îmi promiți un lucru.
- Ascult.
- Nu te du singură. Odată ce te va avea în fața ochilor săi niciodată nu-ți va mai da drumul.
- Bine. Îți promit.
- Mersi.

Părăsesc camera și ies din clădire. Ajung la mașină și urc în ea. Bag cheia în contact și mă sprijin de scaun. Dacă este adevărat ce mi-a spus ea înseamnă că toată familia mea este în pericol. Nu pot permite să le facă rău.

Iau telefonul în mână și îl apelez pe un vechi prieten de-al lui Jacob. După despărțirea sa încă am rămas prieteni.

- Damian?
- Michelle? Ce plăcere. Cu ce te pot ajuta?
- Nu este ușor ce-ți voi cere și sper că mă vei ajuta indiferent de situație.
- Spune-mi.
- Vreau să scot un pacient din ospiciu fără ca nimeni să nu-și dea seama. Pentru a o face am nevoie de tine. Vreau ca toți să creadă că a murit.
- Este foarte periculos ce-mi ceri.
- Te rog mult. Dacă nu o fac este posibil să fie omorâtă.
- Ce?
- Este ceva urgent. Te rog eu.
- O să mă bagi în probleme.
- Și tot e te voi scoate dacă este nevoie.
- Bine. Te ajut.
- Te sun în seara asta să stabilim strategia.
- O să aștept telefonul tău.

Închid apelul și pornesc mașina. Mă opresc la un semafor și mă gândesc la Sam. Știam eu că nu-mi putea face ea un ca asta.

.....

Eram pe holul spitalului asteptând să iasă Marco din biroul său. M-a sunat foarte devreme și mi-a spus să vin cât de repede pot.

- Michelle...
- De ce m-ai chemat? Cum se simte Matteo? E bine?
- Despre el vroiam să-ți vorbesc. A fost aici un bărbat. A spus că este unchiul său și l-a luat pe Matteo de aici.
- Mai spune o dată. Cred că nu am înțeles prea bine.
- Matteo nu mai este. A plecat.
- Cum să plece? Nici măcar nu s-a trezit.
- Ba a făcut-o. Încă de aseară este treaz.
- Și de ce nu mi-ai spus?
- El nu a vrut ca tu să știi.
- Dar de ce?
- Numai el știe. Partea bună este că își revine.
- La ce spital l-au dus?
- Unul privat presupun. Nu am idee. Nu au vrut să-mi spună.
- Trebuie să vorbesc cu el.
- Nu se va mai putea. Îmi pare rău.