Mesaje anonime

Capitolul 12.

Aerul rece de afară m-a izbit brutal în față imediat după ce am părăsit casa. Copacii se mişcau într-un ritm de dans, iar ciorile zburau alertate pe bolta cerului.

Va ploua.

De când eram mică iubeam să adorm în timp ce stropii grei băteau în geamul din camera mea. Aveam impresia că sunt chemări trimise de Dumnezeu şi că totul are un scop.

Nu mult mi-a luat până să renunț la plimbarea mea prin pădure şi să mă întorc acasă cu o stare şi mai nasoală decât cea di-nainte. Nu aveam chef să fac baie în lacrimile lui Dumnezeu şi nici să zac întinsă în pat, aşa că am decis să gătesc ceva pentru cină şi să mănânc abea atunci.

Mama avea să ajungă de la muncă abea la ora nouă, aşa că aveam destul timp să aranjez şi masa.

Cu o carte de bucate în mână şi cu o tigaie în cealaltă, am reuşit să pun vasul cu ulei pe aragaz, după câteva minute în care tot ce am făcut a fost să mă hotărâsc în privința meniului din seara asta.

Nu o să fac ceva complicat, fiindcă niciodată gătitul nu a fost punctul meu forte. De obicei, în clasele gimnaziale când dimineața eram singură acasă mâncam cereale cu lapte, iar la prânz după ce veneam de la şcoală îmi puneam pe o felie de pâine şuncă.

Nu sunt pasionată de asta, dar orice nu-mi aduce aminte se Julian este perfect.

Aproximativ douăzeci de minute mai târziu, sfârâitul baconului din tigaie era acompaniat de o melodie pop, cântată de una dintre trupele mele preferate. Atmosfera era una liniştită, şi în privința ploii m-am înşelat amarnic fiindcă nici măcar un strop de apă nu alunecă pe sticla de la geam.

Mă durea să ştiu că nici măcar un sms de două săptămâni de la scumpul meu J. Îmi lipseşte enorm să vorbim despre nimicuri. Sincer, aş vrea din nou ca buzele noastre să danseze în acelaş timp, să fie o pereche.

Privind atent pe geam spre întunericul nopții şi cu gândurile împrăştiate am putut observa o siluetă neagră, mult prea cunoscută în grădină. Tata sigur nu ar da înconjur casei degeaba, aşa că ar putea fii un hoț sau scumpul meu Julian pe care îl aştept de paisprezece zile.

Imediat mi-am dezvăluit dinții albi, formând un zâmbet după mult timp. Am închis focul şi am urcat la etaj pentru a-mi căuta telefonul.

Aby: "Ai venit. Te-am văzut. Erai în grădină în timp ce eu stăteam în bucătărie. Încă mă iubeşti. Nu ai uitat că exist. Îmi lipseşti."

Cred că această bucurie era una diferită, dar a fost rapid stricată de următorul sms trimis de scumpul meu J:

J: "Poți să nu mă crezi, dar chiar nu am fost în grădina ta. Eşti sigură că ai văzut pe cineva?"

Aby: "Iți jur. Era o siluetă, o siluetă de bărbat, asta e sigur. Şi părea cunoscută dar nu avea cum să fie a lui tata fiindcă el nu ar avea motive pentru a da înconjur casei, aşa degeaba."

J: "Rămâi în camera ta. Vin în cinci minute."

Speriată de întâmplare, i-am ascultat ordinul şi am sperat că va ajunge în timpul precizat în mesaj. Am încercat să mă gândesc dacă am lăsat ceva important în bucătărie, dar gândul mi-a fost întrerupt de momentul în care am auzit o farfurie spărgându-se.

Chiar dacă era un moment critic, speram să nu fie vasela cu fursecuri fiindcă am stat mult să le scot din pungă şi să le aranjez frumos.

Scârțâitul scărilor m-a alertat şi din priviri am căutat un loc bun de ascuns. Am optat la un dulap şi m-am ascuns printre haine, imediat după ce am închis lumina de la cameră.

Aby: "E în casă."

J: "E trafic. O să întârzii. Fă şi tu ceva. Ascunde-te."

Aby: "Am făcut deja asta."

J: "Atunci stai acolo."

Aby: "Te rog, vin-o repede."

Am stat ghemuită şi acoperită de haine câteva minute bune cât timp el s-a uitat pri cameră. Îi puteam vedea prin crăpăturile dintre uşi, teneşii negri şi o pereche de ciorapi de aceeaşi non culoare. Se pare că seara aceasta nu putea fii mai palpitantă de atât.

***

Inspirația vine mereu în ore târzii din noapte. În acest moment este ceasul 2:54, deşi capitolul acesta o să intre undeva la ora 14, sper.