Mesaje anonime

Capitolul 15.

-Pot să te întreb care a fost obligația? De ce ai fost obligat, J?

S-a întors spre mine, cu fața palidă şi cu gura plină de floricele. Simțeam că este ceva la mijloc, însă îmi era frică să nu-l pierd din nou. Îmi era frică că puteam să arunc ceva la gunoi, ceva ce îmi doream de mult însă am făcut greşeala să o amestesc printre gunoiul cu amintiri, ce reprezenta trecutul.

Cele trei săptămâni petrecute fără el m-au determinat să fac multe greşeli, şi faptul că Julian nu era aici să mă ajute să îndrept prostia făcută îmi îngreuneze şi mai mult situația în care eram. De ce îmi este sprijin mereu? De ce depind de el?

Înainte ca el să facă parte din viața mea, eram independentă. Nu depindeam de atenția şi de grija nimănui. Mă descurcam cum puteam şi ieşeam singură la suprafața, nu era nevoie de nimeni să mă împingă de jos. Mă descurcam eu, cu mine.

Am crezut că iubirea nu este schimbarea din viața de di-nainte, dar m-am înşelat amarnic şi am ajuns să am nevoie de el, ca de droguri. Chiar dacă sunt zece zile! Zece zile în care doar am vorbit nimicuri, în care jumătate din ele m-am îndoit de el şi de apariția lui în viața mea.

Regret că-l amenințam cu poliția. Îmi pare rău de asta. Ştiu, ştiu că alte fete în locul meu anunțau părinții şi mergeau în secunda doi la secție, dar eu nu sunt ca altele, eu sunt eu şi asta contează.

O să-mi lipsească povestitul prin mesaje şi doar sunetul tastaturii în timp ce-i scriam câte ceva. Uneori îmi era alinare, era ca un jurnal. Îmi ştia secretele, viața şi tot. Chiar dacă nu scrisem eu pe foi, o făcuse el înainte cu mult timp în urmă.

O altă bucurie ar fii că nu m-a înlocuit. Chiar dacă nu ne-am vorbit mai bine de şapte zile, el tot s-a întors, zâmbind. Mereu când cineva te iubeşte se va întoarce la tine, acel "tu" de care el este dependent.

Oare Julian este un drog? Este mult mai mult, este o combinație de iubire, cu multă aromă de gingăşie şi simplitate. Mereu m-am gândit la el ca la un exemplu demn de urmat.

Sincer, cu faptul că a dezvăluit informații despre mine unui nou necunoscut nu m-a impacientat aşa tare. Ştiu că dacă el va fii aici, eu sunt în permanență siguranță. Însă, dacă va pleca, voi fii nevoită să înfrunt singură noul bărbat ce vrea să intre în viața mea.

-Este un coleg. Un fost coleg. Un fost coleg de liceu.

-Coleg? Am întrebat, întrerupându-l ca o nesimțită.

Încă nu eram sigură de ce să cred, aşa că am tăcut lăsându-i dreptul la un răspuns. Până la urmă, nu a apucat să povestească şi continuarea. Am întrerupt firul poveştii la mijloc, fiindu-mi teamă de cealaltă parte.

Simt o nesiguranță în suflet, mai ales că mama a părăsit canapeua acum ceva timp, cu pretextul că vrea să se odihnească uitându-se la un serial turcesc. Mi-am dat seama că vrea să ne lase singuri fără a fii intimidați de prezența ei.

Sincer, acum am nevoie de ea. Mamă, de ce pleci mereu în momentele nepotrivite? De ce?

-Da. El, păi nu ne-am înțeleg deloc bine. Eu cu el eram ca noaptea şi ziua. Ura noastră era atât de mare, încât dacă ne priveam, eram în stare să distrugem întrega clasă. Am organizat împreună o mică cursă unde el a căzut într-o râpă şi a rămas cu jumătate din fața mutilată. E o poveste complicată, dar mi-a zis că dacă nu-i dau aceste informații o să aibă grijă să ne omoare în cel mai rău caz.

Nişte aplauze apăsate ne-au atras atenția, întorcându-ne spre sursa de gălăgie. Un bărbat, ce purta un petic pe parte stângă a feței, şi cu un ochi verde, stătea drept îmbrăcat la patru ace, cu o barbă deasă şi un păr bălai.

O cicatrice adâncă era trasată pe obrazul ce se putea vedea. Inspira prin fiecare por teamă şi nesiguranță.

-Tu eşti micuța Abygail?

***

Bună! Am crezut că nu reuşesc să termin acest capitol până las telefonul, dar m-am înşelat se pare.

Sper să vă placă! 💜