Mesaje anonime

Capitolul 47

Am rămas încuiată în baie până dimineața următoare, știind că probabil s-a culcat în patul meu ca să aștepte momentul inevitabil, cand voi părăsii această încăpere. Am așteptat câteva ore, probabil până la miezul nopții, apoi am adormit pe gresia rece.

-Aby...cât mai ai de gând să stai acolo?

Nu-i răspund. Nu știu cât o să stau aici. Adevărul este că la un moment dat, trebuie să ies, ca să nu mor de foame sau de sete, însă vreau să-i demonstrez și că sunt puternică și sunt în stare să rămân aici cât de mult posibil.

-Dormi? Șoptește ușor când vede că nu răspund.

Se sprijină de ușă, apoi își lasă trupul să alunece pe suprafață lucioasă a ușii până când face contact cu podeaua.

-Îți povestesc ceva, deși dacă dormi nu o să auzi niciodată. Te cunosc de mulți ani, de când erai prea mică ca să pot să am orice tip de relație cu tine. Am convins doi băieți să vorbească cu tine de pe anonim, în speranța că te vei îndrăgostii de unul din ei atât de tare încât să te aducă la mine. Julian..a-a murit, iar Eric nu și-a făcut atât de bine treaba, aparent. Chiar te iubesc! Știu că sunt un mare porc că-ți bag iubirea asta pe gât, dar sunt dispus să aștept cât ai nevoie!

De data asta nu opresc lacrimile ce îmi părăsesc grăbite ochii. Nu mă vede nimeni.

-Abygail, crede-mă, te iubesc!

Bate ușor în ușă și apoi dă cu pumnul în gresie.

-Când te-am văzut în brațele lui Aiden, am simțit că înnebunesc! Pe bune, m-a durut inima!

Nu știu de ce fac asta, dar descui ușa și-l iau în brațe de la spate. Neașteptându-se la gestul meu, se clatină ușor, dar apoi își pune mâna peste a mea și o strânge puternic.

-Uite, nu te iubesc...și nu cred că o să o fac prea curând. Sunt îndrăgostită de Aiden, dar am fost în situația ta. L-am iubit pe Eric, știu e clișeic și e de căcat să-ți spun asta, dar mi-a intrat la suflet.

Se întoarce și mă sărută, întâi ușor, dar când prinde curaj mă trage peste el și-mi cercetează rapid trupul cu mâinile sale. Inconștientă, îi răspund la săruturi și îl zgârii ușor pe spate. Mă mușcă de gât și sunt sigură că o să-mi lase o vânătaie de toată frumusețea.

-Știam eu că ești doar o târfă, care nu este iubită!

Aruncă cuvintele apoi se ridică. Își scoate tricoul.

-E timpul să-mi oferi ceea ce ți-am zis!

Simt cu panica mă cuprinde și mă înroșesc toată. Dintr-o dată în cameră sunt peste treizeci de grade și aerul este irespirabil.

-Eu-

-Tu ce?

-Lasă-mă în pace!

Nu știu de unde prind curaj, dar îl lovesc între picioare. Acesta icnește și cade în genunchi pe podea. Profit de ocazie și o zbughiesc pe ușă. Alerg pe holul lung și întunecos. Nu e nicio sursă de lumină, de aceea este aproape beznă. Nu aprind lumina, nu vreau să atrag atenția.

-Abygail! Urlă cineva din spatele meu, ce mai mult ca sigur este Alexander.

Deschid o ușă din dreapta, apoi o închid ușor după ce intru. Pare o cameră de fată, cu un pat cochet în mijlocul acesteia și perdele de mătase de un roz pal. O plasmă tronează pe peretele din față, iar un birou de lemn alb este lângă geam. Observ o altă ușă în partea opusă, ce sper să fie o baie.

Apăs pe clanță, dar o voce pițigăită ripostează la gestul meu.

-Alexander? Tu ești?

Încremenesc. Ce se presupune că trebuie să fac acum?

-Nu, menajera! Mă scuzați! Spun, în speranța că nu are o relație prea bună cu cea ce se ocupă cu ordinea.

-Oh, Kate, te rog să schimbi așternuturile! Aseară mâncam înghețată și am pătat-o. Să o speli bine! Este preferata mea!

-Sigur!

Când aud cum se învârte cheia în yală, mă panichez pentru a doua oară. În disperare de situație, mă bag sub pat. Niște pași apăsați se îndreaptă spre acesta.

-Kate?

Mă cuibăresc mai bine, încercând să nu provoc prea mult sunet. Cine este fata aceasta?

-Kate? Întreabă încă o dată.

Atunci bate cineva la ușă. Dacă este Alexander?

-Ai văzut o fată pe aici?

-Ăă, nu, răspunde fata. Kate a fost acum două minute aici, când eram la baie, dar a dispărut.

-Ești sigură că era Kate?

-Da, a vorbit ca ea.

Zâmbesc ușor. Am dres-o și pe asta.

-Dacă tot întrebi, continuă fata, despre cine vorbești?

-Ă, o prietenă. Nu o cunoști! Hai, odihnește-te!

-Mă pregăteam să plec de fapt! Mă văd cu cineva.

-Eii, spune Alexander și închide ușa.

Se apropie de pat, apoi se așază.

-Cineva?

-Înțeleg că ești fratele meu mai mare și te interesează situația mea, dar ești prea enervant! Tu de ce nu-mi spui nimic despre fata asta "misterioasă"?

Alexander mârâie ușor, apoi se ridică.

-Bine, poți să mergi!

-Te pup, acum pleacă că mă sună!

Pleacă, iar ea răspunde.

-Da, Aiden!

Îl pune pe difuzor, apoi aud vocea aceea, care-mi dictează toate simțurile, care mă călăuzește. Este Aiden al meu!

***************

Ce faceți? Sper că sunteți toți bine!

Lectură plăcută!