Mesaje anonime

Capitolul 46

-Te bat, spun și-l împing.

Se dezechilibrează și cade pe spate, râzând zgomotos.

-Ai trișat, spune după ce micuța scenă se încheie. Mereu faci așa!

-Te comporți așa fiindcă ești un pierzător! Sâc-sâc!

Mă ridic că să duc castronul pe birou, alături de paharul, acum, gol. A trecut deja o lună de când mă aflu aici, în reședința lui Alexander. Nu a vrut să-mi ofere un telefon ca să-l pot contacta pe Aiden și-mi tot spune că trebuie să mă obișnuiesc o dată pentru totdeauna cu ideea că băiatul de care sunt îndrăgostită până peste cap, este ca și mort.

Mă rog de el în fiecare zi să mă lase să vorbesc puțin, măcar cu Freya sau cu Hayley, dar de fiecare dată ajungem să ne certăm și el să părăsească camera, trântind ușa. Am observat că toții cei ce locuiesc în vila asta, au acest obicei prost.

Am început să mă obișnuiesc cu viața asta fără prea multă tehnologie. Am acces la muzică, știri și seriale. În fiecare seară sunt obligată să privesc un film de groază, ce-mi zburlește părul de pe ceafă, alături de Alexander. Chiar dacă am încercat să-l refuz în repetate rânduri, îmi spune mereu că dacă doresc măcar câtuși de puțin să leg o prietenie cu el, trebuie să facem ceea ce-i place lui. Niciodată nu facem ceea ce-mi place mie, fiindcă mereu când mă întreabă ce-mi place, îi zic că nu știu.

Adevărul este că tabieturile mele sunt total opuse de ceea ce face el în căsoaia asa imensă. Casa mea, cea în care am atâtea amintiri alături de părinții mei, acum divorțați și de sora mea, Timeea pare atât de departe. Deși știu că mă aflu doar la câteva orașe distanță de orașul meu natal, simt că este la celălalt capăt al lumii.

Am încercat să uit tot, să-l uit pe Aiden, pe anonimii ce m-au făcut fata de astăzi, dar adevărul este că nu pot. Nu am puterea asta. Nu încă. Mi-a vorbit Alexander de câteva ori despre un drog ce-ți face creierul praf și implicit te face să uiți, dar prefer să mor de durerea provocată de amintirile ce par dintr-o altă viață, decât să devin un zombie.

-Ți-e foame? Mă întreabă după o tăcere lungă.

-Nu, tocmai am mâncat, îi reamintesc arătând spre castronul roz, ce acum o oră jumătate a fost plin cu căpșuni și frișcă.

-Cât ai avut picioarele în gips ai slăbit cinci kilograme și nici acum nu le-ai pus înapoi!

-Nu eu sunt aia care a vrut să am picioarele blocate în tâmpeniile alea! Nici măcar n-aveam nevoie de ele, țip la el.

Rânjește și mă prinde de talie. Mă apropie de trupul său musculos, acoperit doar de o pereche de pantaloni de trening gri și un tricou subțire, alb. Nu vreau să fiu ipocrită și să nu recunosc faptul că arată incredibil de bine, dar nu simt nimic pentru el. Știu că, cândva, o să-l revăd pe Aiden și totul o să fie bine.

Mă retrag ușor, plecând capul. De câteva zile tot mă îmbrățișează și mă pupă pe tâmplă sau pe creștet. Nu știu ce este cu el, dar clar ceva se întâmplă. Fie asta de bine, ori de rău.

-Hei, hei, hei!

Se ridică de pe marginea patului unde stătea, și se apropie de mine. Îmi ridică bărbia și mă obligă să-l privesc în ochi atunci când vede că mă uit peste tot, numai la el, nu.

-Știu că încă nu ți-a trecut de Aiden...știu și că o să mai dureze cine știe cât și accept. Dar să știi, m-am îndrăgostit de tine, al naibii de mult, Abygail! Ești atât de inocentă și neajutorată și situația în care ești pusă în prezent, mă face să înnebunesc. Nu vreau să-ți fac rău în vreun fel...

Simt cum o lacrimă părăsește lăcașul în care am promis să le încui pe ea și pe suratele ei pentru totdeauna. El o șterge cu degetul său mare, apoi își lasă mână să coboare ușor pe obraz și mai apoi pe buzele-mi crăpate. Le privește. De ce face asta? Știe că inima mea este la Aiden.

-Nu o să simt niciodată nimic pentru tine, spun răspicat ca să mă înțeleagă. Faptul că mă ții închisă în casa asta, mă face să te urăsc și mai mult! Fie accepți, fie-

-Fie ce, Abygail? Mă întrerupe cu nerușinare.

-Fie promit să regreți ziua în care m-ai închis aici!

O palmă de-a lui îmi izbește puternic obrazul drept și scâncesc. Mai devreme îmi declara dragostea sa și acum mă bate? Cine este băiatul ăsta și de unde are atâta nesimțire?

Mă retrag și fug în baie. Încui ușa după mine și suspin ușor. Nu am zis nimic greșit sau exagerat. Fiecare fapt are o consecință, fie ea bună sau rea. Din păcate, în cazul lui e dezastru. Încerc să dau vina pe bipolaritatea de care știu că este afectat, dar nu pot. De fiecare dată când îl văd îmi vine să plâng pentru că mi-a furat momentul când în sfârșit eram fericită, în sfârșit mă simțeam eu, alături de Aiden.

O bătaie la ușă mă face să mă trezesc din șirul de gânduri infinit. Știu că este el, dar n-am de gând să-i deschid nici moartă. Poate să facă răni de la bătăile puternice, dar nu-mi pasă! Cum el a dat într-o fată neajutorată, după cum spune el, nu merită să primească atenție de la mine!

-Abygail, știu că ești acolo! N-am vrut să fac asta, sunt un nenorocit, doar haide să vorbim! Deschide și te rog, nu face vreo prostie!

La naiba cu tot!

*******************
Helllo!! În seara aceasta nu am avut somn și am zis să utilizez timpul ăsta într-un mod cât mai productiv și să mai scriu ceva. Stați safe!

Lectură plăcută!