Mesaje anonime

Capitolul 45

Gerard, cunoscut și sub numele de Max, stă în fața mea, pretinzând că este tatăl lui Alexander. Pare ușor șocat, dar după rânjetul pe care îl oferă, se pare că m-am înșelat.

-Abygail, ne întâlnim din nou!

-Să te ia naiba, Max!

Hotărâsc să-i spun pe nume, în speranța că-l va afecta în vreun fel.

-Ai lovit-o și la cap, Alexander? Când vorbim ceva, te rog să mă asculți!

Hotărăsc să păstrez taina pentru mai încolo și să pun cap la cap infomațiile pe care le dețin. De ce spune că este tatăl bietului băiat când de fapt are un copil acasă? Un copil care prin întâmplare îmi este și iubit și despre care știu că o să vină și o să mă ia din infernul ăsta.

-Alexander, poți să aduci tava cu mâncare din bucătărie? Abygail trebuie să fie lihnită! Spune, apoi aruncă o privire spre mine ce-mi confirmă că nu e vorba despre mâncare.

-Sigur, răspunde și părăsește camera.

-Păpușa, dacă ai impresia că spunându-mi pe nume rezolvi ceva, te înșeli! Alexander e doar un copil și mă crede pe cuvânt când ciripesc câteva minciuni. Cât despre Aiden, crede-mă că nu o să te mai salveze în veci!

O lacrimă neascultătoare îmi părăsește ochiul, dar o șterg cât pot de repede. Nu vreau ca Max să observe că sunt slabă, și nici să-i dau de bănuit că am ajuns să-i iubesc băiatul.

Râd ușor, apoi îmi las capul pe spate. N-are nicio idee, nu știe că între mine și Aiden a răsărit o iubire imposibilă, dar pe care încercăm noi să o facem posibilă.

-Pe asta, s-o crezi tu! Îndrug, în timp ce o durere de cap își face prezența.

E rândul lui să râdă și părăsește camera, trântind ușa dramatic după el.

Poate totuși există o scăpare, o ușă sau cineva cu suflet în casa în care mă aflu. Îmi scot branula și celelalte fire lipite de piept, dar constant cu stupoare că nu-mi pot folosii picioarele. Uitasem că amândouă sunt captive în gips.

O ușă este fix în fața patului și mă gândesc că poate pot să mă târăsc până acolo. E posibil, dar practic imposibil. Mă mai uit după mobilul cu pricina, da nu-l găsesc. E clar, sunt captivă în casa lui Alexander și a falsului Gerard.

Am impresia că trec ore până revine băiatul cu un zâmbet strălucitor, și cred că așa și este. Când m-am trezit soarele era sus pe cer, acum începe să coboare, semn că a obosit și este timpul pentru o odihnă bine meritată.

-Poftim, îmi spune și-mi întinde tava cu mâncare promisă acum ceva timp.

-Mulțumesc, răspund politicos, apoi mă împing în coate ca să mă sprijin cu spatele de o pernă moale.

Iau furculița din metal, prind câteva boabe de mazăre și le duc în gură. Sunt moi, iar gustul lor îmi trezește toate simțurile. Până să apuc să mănânc ceva, n-am realizat cât îmi este de foame. Burta mea scoate niște sunete ciudate, ce pe băiatul de lângă mine îl amuză teribil.

-De ce râzi? Îl întreb, deși știu răspunsul.

Mă plictisesc și el este singurul care poate să-mi dea informații mai mult sau mai puțin utile și să-mi țină de urât.

-Îți era tare foame, așa-i? Îmi răspunde cu o întrebare.

-Mhm, murmur în timp ce-mi umplu gura cu o bucate de carne de porc. Urăsc carnea, să știi. Acum este o excepție fiindcă sunt lihnită!

-Nici eu nu mă dau în vânt după carne, dar Greta gătește minunat.

-Da, e chiar bunicică, spun și mai iau o bucată. Deci, de ce am picioarele în gips?

-Ți le-ai rupt.

-Pe amândouă? Întreb, împărțind legumele pe căprării.

-Mhm, pe amândouă!

-Cum am reușit?

Îmi dă prea puține informații și acestea extrem de vagi.

-Îl las pe tata să-ți explice. Eu sunt aici în caz că pățești ceva sau vrei să fugi.

-A, deci sunt într-o cușcă acum?

-Mai mult sau mai puțin, spune zâmbind. Nu vreau să crezi că o să te tratăm ca pe un animal, suntem noi mafioți, dar avem acolo o inimă micuță, micuță, care bate mai ales pentru fetele așa frumoase ca tine! Desigur, sunt câteva servicii pe care trebuie să ni le oferi în schimbul ținerii tale în maximă siguranță.

Simt cum tot ce mestecam îmi rămâne în gât. Servicii? Ce tip de servicii?

-Ăm, despre ce fel de servicii este vorba? Întreb, deși cred că sunt aproape să-mi dau seama care este răspunsul.

-Ei, știi tu, spune și-mi face cu ochiul, rânjind.

Este al naibii de frumos și totuși al dracului de prost. Să creadă el, că mai mult decât o relație de amiciție va fii vreodată între noi. Nu sunt sigură nici de această amiciție, dar totuși sper la mai bine și sper că nu o să-și bată joc de mine. Tocmai el a spus că în spatele măștii de mafiot, este o inimă.

-Să o crezi tu, spun și pun farfuria pe noptiera din lemn alb. Poți să o iei, nu-mi mai este foame!

Rămâne tot pe nenorocitul ăla de scaun, unde par atât de nevinovat. De ce, Abygail? De ce ești atât de proastă?

-Uite cum stă treabă, continui când văd că el nu are de gând să zică nimic. Sunt minoră și în plus de asta am un iubit, pe care-l respect și-l iubesc! Nu o să fac absolut nimic cu tine sau cu oricine altcineva! Aiden o să ajungă în curând aici și o să te împuște direct în inimioara ta, micuța, micuță!

Țip, dar nu-mi dau seama când am început. Simt că mi-a sărit muștarul și sângele-mi aleargă prin vene.

-Abygail, ești o femeie superbă, însă comportamentul ăsta de mafioată te strică! Uită-te la tine, ești făcută să fii firavă, o jucărie ce trebuie îngrijită și apărată!

Râd.

-Sunt o jucărie? Abia aștept să vină Aiden și să-i povestesc despre tot ce mi-ai zis și mi-ai făcut! O să te distrug și pe tine și pe Max! Să vă ia naiba!

-Aiden crede că ești moartă! Nu o să vină nici naiba la tine!

Țipă, apoi pleacă trântind ușa după el.

*************************

Hristos a înviat! Am vrut să fie un cadou de paște, dar am stat cu familia pe cât s-a putut. Sper că sunteți toți safe!

Lectură plăcută!