Mesaje anonime

Capitolul 34

Pune muzică pe fundal, ceva rap german cu înjurături. Nu pot să spun că îmi place tipul acesta de muzică însă decât o liniște apăsătoare, o ador.

-În primul rând, Abygail, o să te prezinți drept iubita mea.

Fac ochii mari și mă întorc spre el, neștiind ce să spun.

-De ce?

-Ești frumoasă, ai forme apetisante și măcar așa nu o să te vâneze toți angajații.

-Bine, oftez. Dacă așa vrei tu.

-Mereu e cum vreau eu. La câte ești dispusă să renunți?

-La ce te referi prin renunțat?

-Familie, bani, casă, iubit dacă ai și chiar prieteni.

Înghit în sec. Dacă ar știi că am venit aici să-mi recuceresc fostul iubit, cred că m-ar da cu capul de toți pereții. Lucrul bun din toate astea este că nu am așa mulți prieteni și dacă aș avea, de ce ar trebui să renunți la ei?

-Ești dispusă?

-Familie, nu. Casă, ei bine, poate. Prieteni nu am așa mulți și ăia buni de nimic. Bani o să fac destui, spun și rânjesc.

-Wow, dar văd că știi în ce te bagi, iubire.

-Mi-am învățat lecția de acasă, spun și îi fac cu ochiul când oprim la un semafor.

-Și, la iubit?

-N-am deja unul nou?

-Începi să-mi placi, spune și-și pune mâna pe piciorul meu.

Simt cum un fior îmi străbate tot corpul și imediat pielea mi se face de găina. Asta este o senzație nouă și se pare că învăț o grămadă încă din prima zi.

-Mergem la bază.

-Ce facem acolo?

-În primul rând te schimbi. Unde te-ai gândit că mergi îmbrăcată așa? Mă întreabă uitându-se insistent la hanoracul meu ce-mi masca destul de bine sânii.

-Cum adică, așa?

-Așa îmbracată. După ce o să o cunoști pe Mishel, o să devii altă fetiță, Abygail.

Tac pentru că nu știu ce să spun. Mă uit pe fereastră, privind orașul ce abia acum a început să se trezească cu adevărat. O grămadă de femei cu căruciorul de bebeluși, oameni grăbiți și oameni cu animalele la plimbarea de dimineață.

Nici nu-mi dau seama când ieșim din oraș, iar atunci mă întorc spre el.

-Unde este baza?

-Mai avem puțin.

Încuvințez din cap și mă pun înapoi în poziția în care eram. Am început să-mi imaginez noua mea viață. Acum sunt o mafioată, presupun.

Peste cinci minute mașina a încetinit și atunci m-am trezit din gânduri, unde eram mult prea adâncită.

-Mă duc să-mi iau țigări. Vrei ceva?

-Nu, mulțumesc, răspund fără să mă întorc spre el.

Iese din mașină și-l privesc cum merge grăbit spre un chioșc din apropiere. Nu pot să nu mă holbez la spatele lui bine lucrat ce se vede prin tricoul strâmt și la tatuajele de pe brațe. Mi-ar plăcea și mie un tatuaj, unul mult mai mic decât al său. Ceva pe încheietură sau sub sâni.

E un detaliu foarte sexy. Un scris mic, ceva ce aș putea numi chiar elegant.

Nici nu-mi dau seama când intră înapoi în mașină și-și pune centura. Un mafiot respectă reguli?

-Știu că sunt un zeu, spune iar eu îmi dau ochii peste cap. Încetează să te holbezi non stop la mine!

Simt cum mi se urcă sângele în obraji și mă întreb cum de poate să fie atât de plin de el. Într-adevăr, are un corp de invidiat, unul de model, dar nu are nici un motiv să fie arogant.

Și Justin era un băiat frumos și dacă nu ne despărțeam din cauza Tamarei, poate n-ajungeam să fiu în mașină cu un infractor, căutat probabil de mult timp de poliție.

-La ce te gândești? Mă întreabă accelerând în trombă, cauciucurile scrâșnind pe asfaltul deja încins de soarele puternic al dimineții.

-La nimic, spun și mă întorc spre el.

-Max o să te verifice și o să spună în ce secțiune să te băgăm.

-Care sunt alea?

-Produs, de păstrat, vândut și omorât.

Înghit în sec auzind ultima parte. Am venit doar ca să mă răzbun pe Eric, nu ca să fiu omorâtă.

-Stai liniștită, nu cred că te omoară. Cel mai nașpa lucru e să fii vândută, nu omorâtă.

-De unde știi? Ai fost vândut? Îl întreb râzând.

-Nu, răspunde pufnind. Am față de gigolo?

-Și ce-ai mai făcut?

Începe să râdă, formându-i-se o gropițe în ambii obraji, pe care sinceră să fiu, îmi vine să-i sărut. Este al naibii de frumos.

-Cine-i Max?

-Este tatăl meu.

-De ce nu-i spui "tată"?

-Gest de papă lapte, iubire. Învață-te.

-Atunci sunt o papă lapte.

Râde, apoi parchează lângă o clădire abandonată.

-Am ajuns, spune. Așteaptă-te să fii în centrul atenției.

-De ce?

-Pentru că ești frumoasă, Abygail!

*****

Ziua și capitolul, aparent. Aș scrie non stop pentru că am atâtea idei și în sfârșit nu mai este monotonie.

Dacă aveți idei, puteți să-mi spuneți și o să le iau în calcul.

Lectură plăcută!