Mesaje anonime

Capitolul 50

Următorele zile au trecut repede. Am tot stat cu Alexander, am cunoscut-o pe sora lui, ne-am plimbat chiar și prin curte. Încep să mă obișnuiesc aici. Cum Aiden pare să mă fi uitat, am acceptat să încep o relație mai apropiată cu "răpitorul" meu.

-La ce te gândești? Mă întreabă când iese din baie, acoperit doar pe jumătate cu un prosop.

Privirea îmi coboară pe abdomenul său lucrat.

-Cu tine vorbesc!

-Umm?

-Te-am întrebat ce faci.

-A, scuze! Sunt bine, te așteptam. Tu ce faci?

-Mă așteptai pe mine sau pe corpul meu? Mă întreabă zâmbind drăcește.

-Mai taci! Am venit să te întreb ceva.

-Mhm? Spune și-și trage o pereche de pantaloni de trening pe el.

Vine și se aruncă lângă mine. Mă trage în brațele sale, iar eu mă fac comodă.

-Aș putea să vorbesc cu Aiden? Întreb ușor.

Îi se încordează mușchii.

-Nu ți-e bine aici?

-Ba da! Vreau doar să termin relația cu el, și poate chiar să vorbesc cu ai mei. Lipsesc de o grămadă de timp de acasă. Mama nu știe nimic de mine de aproape jumătate de an!

-În regulă.

Se ridică și scoate dintr-un sertar vechiul meu telefon. Mi-l aduce, apoi se așază la marginea patului, sprijinându-și fața în mâini. Înghit în sec. El chiar suferă?

-Sigur este ok?

-Știu că am greșit și că ce am făcut eu este o nebunie, dar crede-mă că m-am îndrăgostit de tine! Ți-am mai spus, dar simt că nu este destul. Poți să suni pe cine vrei.

-Mulțumesc! Spun și mă reped la el, înconjurându-i trupul solid cu brațele. Mulțumesc mult, mult de tot!

Se întoarce și mă sărută rapid pe buze, apoi îmi face semn să sun. Deblochez ecranul și intru la contacte. O caut pe mama prima dată și apelez.

-Abygail? Întreabă femeia ce mi-a dat viața cu o voce obosită, dar entuziasmată în același timp. Știam eu că trăiești, scumpo! Îmi pare rău pentru tot!

-Sunt bine, mami! Sunt cu...iubitul meu, spun după ce-l privesc pe Alexander.

-Ești nebună? Cum să dispari așa? Greg scumpule, este Abygail la telefon!

-Nu-i posibil, dă-mi să vorbesc cu ea!

Vocea tatălui meu mă face să zâmbesc.

-Abygail? Doamne! Timeea avea dreptate! A simțit!

-Stai, despre ce vorbești?

În ciuda faptului că Timeea este geamăna mea, niciodată n-am fost ca gemenii din filme. Suntem aproape identice, dar nu suntem atât de apropiate. Nu o simt ca pe jumătatea mea, cum am văzut la alți gemeni.

-A simțit că ești în viață. Ea ne-a dat speranța asta chiar și acum, în ultimul ceas!

-Mhm, reușesc să îngân.

-Unde ești? Venim imediat să te luăm și mergem acasă!

-Eu-

-Iubito, te rog să nu o sperii! Abia am găsit-o! Mă întrerupe tata, ce se auzea ușor de pe fundal.

Apelativul folosit de acesta, mă surprinde.

-V-ați împăcat? Întreb cu o speranță copilărească în glas.

-Scumpo, vorbim acasă! Te rog să ne spui unde ești!

-Tocmai asta voiam să vă spun. Nu pot să ne vedem acum, o să vă mai sun zilele viitoare.

-Abygail, te rog să nu ne faci asta! Te implor!

-Același lucru te rog și eu pe tine, te rog să nu-mi faci asta! O să se întâmple totul la momentul potrivit.

-Abygail-

Închid apelul, înainte de a o lăsa să termine ceea ce avea de spus. Următorul pe listă era tata, dar cum acum formează din nou un cuplu, nu are rost. Urmează Aiden și urăsc asta! Aș putea pur și simplu să las asta exact așa cum este.

Îmi iau inima în dinți și-i caut numele printre contacte, apoi apelez fără să mă mai gândesc încă o dată. După două tonuri ratate, răspunde, cu o voce răgușită.

-Abygail? Cum naiba?

-Nu te bucuri să mă auzi? Întreb după ce îi ascult reacția neașteptată.

-Mmm, nu este momentul acum! Spune, iar apoi se aude o voce feminină ce rostește un "iubitule".

Încremenesc. Nu e un plan prea lung pentru a fi realizat. A uitat de mine.

-Bine! Am înțeles!

Închid fără să-i ascult posibila explicație. Îi dau telefonul lui Alexander, apoi mă bag sub pătură și închid ochii, în speranța să adorm. Din fericire băiatul ce mi-a fost alături în ultima perioadă își dă seama că ceva nu este bine și mă lasă în pace.

Simt cum inima s-a rupt în bucățele. Milioane de părticele din ea ce împreună îi aparțineau lui Aiden. Mă doare atât de tare pieptul încât simt că mă sufoc. De ce iubirea este atât de dureroasă?

De ce ne îndrăgostim de cine nu trebuie? De ce imediat după ce urci pe un deal înalt, păzit de orice răutate, aluneci într-o groapă adâncă unde totul este negru.

Am obosit. Am obosit să iubesc. Să mă gândesc înainte să adorm cu lacrimi în ochi, la el. Din cauza lui am ajuns aici, departe de tot ce însemna viața mea acum un an.

Da, eu m-am băgat în asta. Din cauza unei răzbunări copilărești.

Totul s-a terminat. Capitolul Eu și Aiden din viața mea a luat sfârșit o dată și pentru totdeauna.

**********

Gataa! Am terminat și cu examenul! De acum urmează o vară plină de distracție. Am o grămadă în plan și cel mai important este să mă ocup de Wattpad.

Lectură plăcută, cititori!