Mesaje anonime

Capitolul 43

-Aici ai un telefon. O suni pe Freya dacă ceva nu decurge conform planului!

Înghit în sec și mă ridic pe vârfuri. Îl sărut fugitiv pe buze, apoi rânjesc ușor.

-Sunt pregătită! Declar, apoi iau arma neagră, lucioasă de pe masa din față.

Ieșim rapid din sediu și mergem la clădirea unde am pregătit amănunțit întâlnirea dintre cele două mafii, ambele conduse de bărbați puternici. Mă bucur că unul dintre aceștia este al meu.

Blugii negri, strâmți pe care am fost silită să-i port mă jenează pe coapse, dar decid să renunț la chestia asta neimportantă. Îl urmez pe Aiden până la mașina extrem de scumpă pe care o deține și mă urc rapid.

-Indiferent de ce o să se întâmple..

-Nu o să se întâmple nimic rău, Aiden!

-Repet, dacă mi se întâmplă ceva, acasă la noi este un seif, în baie, deasupra oglinzii. Este bine ascuns. Sunt destui bani acolo și un pașaport fals care o să te ajute să părăsești țara. Promite-mi că o să continui să trăiești fericită!

-Aiden, te iubesc! Nu știu când am ajuns să simt asta într-un timp atât de scurt, dar te iubesc! Totul o să fie bine!

Se întoarce și mă săruta. Faptul că nu are centură îl avantajează. Mă ia de pe scaunul pe care stăteam și mă pune în poala lui. Mă sărută pe buze, apoi pe maxilar și în cele din urmă pe gât, lucru care mă face să simt mii de fluturași cum se agită în stomac. Mâinile sale îmi cercetează corpul, strângând ușor de șoldurile mele solide.

Își dă jos bluza și-și bagă mâinile pe sub hanoracul subțire pe care-l port. Mă retrag brusc, nepregătită de pasul la care vrea să ajungem.

-Eu...eu, Aiden...nu sunt pregătită!

Mă așez la locul meu și-mi pun centura. Se îmbracă și pornește în trombă, trecând pe lângă oameni ce se plimbă liniștiți într-o seară de sâmbătă. Dacă ar știi unde mergem noi, sigur s-ar crucii.

Aiden continuă să tacă, ceea ce mă neliniștește teribil. Preferam să mă înjure, decât să nu zică nimic. Este vizibil încordat. Își dă ochii peste cap când un idiot nu respectă regulile de circulație și strânge puternic de tapițeria volanului când prindem un semafor ce ne oprește trecerea.

***

-Haide, Abygail!

Mă prinde de mână și mă trage după el, în clădirea ce în trecut servea drept hotel. Urcăm niște scări abrupte și rămân în dreptul lor, așa cum am hotărât.

-Tu trebuie să fii frumoasa Abygail!

Mă întorc spre vocea groasă, ce mi face pielea să se furnice. Un bărbat de maxim douăzeci și cinci de ani stă relaxat, la doi metri în fața mea. Are niște ochi de un verde smarald, extrem de reci, un păr negru, aranjat frumos și o ușoară barbă ce-i conturează fața perfect. De ce toți bărbați ce se implică în treburi murdare arată a naibii de bine?

-În persoană, spun și ridic mâinile ușor. Iar tu ești?

-Alexander!

Se apropie de mine și tot curajul pe care credeam că l-am căptat dispare. Parfum său scump, combinat cu ceva ce miroase a iarbă îmi inundă nările. Are două tatuaje pe brațul drept și unul pe gât.

-Așa repede te-a părăsit? Îl cunosc pe Aiden de când era în scutec. Se culcă cu una, apoi o lasă și trece mai departe.

-Mhm, îngân și privesc în jos.

Îmi prinde bărbia cu două degete, și-mi ridică capul. Ochii noștri se întâlnesc, un fior trecând rapid de pe ceafă până jos, la călcâie.

-Ești extrem de frumoasă! Ești atât de rară și prețioasă încât încep să înțeleg de ce Aiden te-a ales sub aripa lui.

Nu știu ce să-i spun, așa că continui să tac, așteptând să vadă dacă are ceva să mai spună.

-Încă nu ți-am văzut trupul din cauza luminii proaste, dar sunt sigur că este la fel de firav și bun, exact ca tine.

O mână îi coboară ușor, mai întâi pe sâni, apoi pe talie și în cele din urmă pe șolduri.

-Am avut dreptate, spune și rânjește, dezvăluind niște dinți albi, acoperiți de un cadru metalic ce cred că este un aparat dentar.

-Eu, eu nu știu ce să spun, recunosc.

-Haide, spune și mă trage după el. Știam că o să te lase la un moment dat, dar nu credeam că te aruncă în gura șarpelui!

Nu apuc să răspund că Hayley aparte în spatele lui, urmată de Freya și Enzo.

-Nici nu m-a aruncat, spun și-l lovesc puternic între picioare.

Cade în genunchi, înjurând și blestemând. Freya vine și îndreptă pistolul său în dreptul tâmplei băiatului ce ne este dușman.

-Doamne Abygail, ești zeiță, spune acesta râzând ușor. Păcat că nu-i de ajuns.

În acel moment începe iadul. Alexander scoate o armă și trage, însă nu-mi dau seama în cine până când nu mă prăbușesc pe asfaltul rece. Două mâini puternice mă târăsc și mă scot din încăpere. Sunt urcată într-o mașină și apoi negru.

*perspectivă Aiden*

Aud un glonț și intru în camera imensă, acum plină de mafioți. Îndrept arma către unul subțirel, ce pare că nu m-a observat. O caut cu privirea pe Abygail, dar nu o găsesc. Sper că a reușit să o scoată Freya de aici!

Toată speranța dispare în momentul în care o văd pe fata blondă cu un pistol la tâmpla lui Alex, și un alt bărbat cu un pistol la tâmpla ei. Enzo se bate cu un băiat foarte tânăr pentru locul în care ne aflăm și Hayley țintește o femeie din colțul opus al camerei.

-Unde este? Îl întreb pe Alexander când ajung în fața acestuia.

-Cine? Întreabă acesta.

-Abygail! Unde este?

-Jur că era aici acum câteva secunde, spune prefăcându-se afectat. Dacă Freya nu mă trăgea de cap, poate vedeam.

Îi dau un pumn în meclă, apoi îl văd pe Eric ce sare în spatele matahalei ce o ținea captivă pe blondină.

-E moartă!

*******************

Scuzați-mă că n-am mai scris, dar cred că sunteți toți la curent cu ceea ce se întâmplă în lume, cu virusul ăsta. Sper că sunteți toți bine! Aveți grijă!

Lectură plăcută!