Mesaje anonime

Capitolul 42

-Să iubești înseamnă totul, Aiden! E atât de plăcut să iubești și să simți că ești iubit.

-Am înțeles asta zilelele trecute.

Mă întorc spre el și-mi măresc ochii. Zâmbetul său cuceritor, trona pe față. Cum poate să arate atât de bine și când merge spre o posibilă moarte?

-Ce vrei să spui?

-M-am îndrăgostit Abygail. De tine!

Inima îmi bate de o mie de ori mai tare și sângele îmi urcă în obraji. Băiatul rău, unul dintre cei mai periculoși bărbați din oraș s-a îndrăgostit de fata cuminte? Sună a o poveste clișeică de dragoste.

-Nu spui nimic? Mă întreabă, privind în față.

Pare pierdut, trist? Probabil aștepta un răspuns de la mine care să-i alinenteze ego-ul său imens deja.

Dar eu, sunt îndrăgostită de el? Întrebarea asta mă frământă de câteva zile și nu-mi vine să cred că nu pot să-mi recunosc că așa este. Până la urmă, ce-am de pierdut dacă-i mărturisesc o iubire interzisă? Ai mei mă cred dispărută, prietenii mei nici măcar nu au încercat să mă caute, iar Timeea, ei bine, este Timeea. Poate o să mă pot împrietenii cu Freya sau Hayley. Amândouă pari prietenoase și gata să mă ajute oricând.

-Și eu m-am îndrăgostit de tine! Mărturisesc într-un final.

Își afișează iar zâmbetul de milioane și-și ridică ochelarii de soare. Ochii săi sclipesc în lumina puternică a soarelui, exact ca în prima zi când l-am cunoscut. Este unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat sau o să mi se întâmple vreodată în viața asta.

Își pune mâna pe piciorul meu și continuă să conducă liniștit. La el oricum, nu există liniștit. Merge pe străduțele strâmte cu o viteză care abia este permisă pe autostradă, da păi în oraș.

-Probabil Max o să caute nod în papură.

Mă întorc spre el, făcându-i semn să continuie.

-O să caute să zică chestii nașpa despre mine. Chestii din, știi tu, trecut.

Îl prind de mână și-l strâng ușor, în speranța să-l liniștesc. Povestitul trecutului nu-i punctul lui forte, iar dacă el încă nu simte nevoia să-mi dezvăluie tot, n-am să-l grăbesc. Am ajuns să-l cunosc și să-mi dau seama că nu este tocmai mândru de greșelile din trecutul său. Nu-și calcă pe orgoliu ca să recunoască asta, dar după ce stai o perioadă cu el, îți dai singur seama.

Nici nu-mi dau seama când ajungem la clădirea din prima zi, unde coborâm din mașină și intrăm ținându-ne de mână. Toate privirile se țintesc asupra noastră, dar decid să le ignor.

-Care-i planul? Întreabă Aiden când ajungem în biroul mare, unde ne așteptau prietenii săi.

-De ce a trebuit să o aduci și pe asta? Întreabă Eric, din colțul opus al camerei, unde stătea pe un scaun.

-Eric, o să te rog să taci dracului din gură și să-mi spui la ce concluzie ați ajuns! I-o taie Aiden, trântindu-se pe biroul de lemn. Dacă ai chef să ne certăm, sau și mai bine, să ne batem, propun să o facem după ce se termină porcăria asta de amenințare, spune și-i flutură prin față o foaie pe care n-am nici o idee ce scrie.

-Băieți, nu-i nevoie de nicio bătaie, îi calmează Freya când îl vede pe Eric că se ridică. Trebuie să descifrăm codul ăsta și aflăm cine este.

Hayley se ridică și-i aduce un dosar lui Aiden. Acesta i-l smulge din mână și-l deschide, analizând ceva ce seamănă cu un cod scris în latină.

Este același pe care l-am văzut tatuat pe brațul lui Max. Cunoștințele mele pentru această limbă moartă, nu sunt foarte multe, dar destule cât să mi dau seama la ce se referă textul.

-Max! Codul înseamnă "Și când regele va fii prinț", spun după ce mă gândesc puțin. El are tatuat același citat pe braț.

Toți mă privesc mirați, mai puțin Eric. Se uită urât la mine, cu o privire ce-mi sugerează că n-am ce căuta aici.

-De unde știi asta? Mă întreabă Aiden.

-Mi-a plăcut latina, spun simplu și ridic din umeri.

Freya se ridică și vine spre mine. Mă prinde într-o îmbrațișare călduroasă. Hayley îmi zâmbește de pe scaunul unde era așezată.

-Vezi că ne poate fii de ajutor, Eric! Spune Freya, privindu-mă admirator.

***

-Poftim, îmi spune Aiden și-mi întinde un pistol negru, lucios.

Ezit, dar în cele din urmă îl prind. Îl îndrept spre țintă și mă poziționez exact cum mi-a explicat în ultimele ore. Apăs pe trăgaci și scap arma mortala în momentul în care glonțul părăsește cartușul. Sunetul e unul oribil, ce se repetă de sute de ori în camera goală.

-Abygail, ești bine?

-Da, spun și mă aplec după pistol. Pot să mai încerc o dată?

-Dacă te simți pregătită! Nu vreau să faci ceva din obligație!

Dau din cap aprobator, și-mi imaginez că Eric este în locul țintei rotunde. Fixez și trag de trei ori.

*****

Scuzați-mă că am întârziat! Promit să mai postez un capitol în wekeendul ce urmează. Cum vă merge cu școala?

Lectură plăcută, cititori!