1. Care este primul lucru pe care îl faci atunci când te apuci de o lucrare nouă?
Sinceră să fiu, nu fac nimic special. Ideile îmi vin pur şi simplu. Singurul lucru de care am nevoie ca să pot scrie, este de puțină muzică înainte, așa îmi pun ordine în gânduri.2. Ce ți-a trezit ,,gustul" pentru literatură?
Pot să spun că încă din timpul școlii îmi plăcea literatura. Îmi plăcea să fac tot felul de compuneri, poezii și povestiri pentru ora de română. Un impact însemnat în viața mea de scriitor l-a avut Rick Riordan.3. Scrisul este doar un hobby pentru tine sau vrei să creezi o carieră din acest lucru?
La început așa era, dar acum mă gândesc serios să public cărți și în realitate.4. Care sunt scriitorii tăi preferați, cei publicați, atât cât și cei de pe această platformă?
Dintre scriitorii publicați, îl stimez, îl respect și îl ador pe Rick Riordan. Cât despre cei de pe această platformă, recunosc că nu pot alege doar unul, deoarece am mai mulți.5. Ce reprezintă pentru tine Wattpad-ul?
Oaza mea de liniște. Locul în care mă regăsesc, mă pot exprima așa cum îmi doresc și în care pot să fiu eu însumi. De asemenea este un loc minunat în care îți poți face prieteni. Pot spune că am o a doua familie pe Wattpad.6. Atunci când ești pe punctul de a lua o carte, ce te convinge mai mult, coperta sau descrierea?
Sunt o persoană curioasă din fire, așa că înainte de a lua ceva mă documentez. În general mă conving descrierea și recenziile.7. Care este primul lucru pe care îl faci atunci când te apuci de o lucrare nouă?
Mă retrag într-un loc liniștit, ascult puțină muzică – doar cât să îmi pot pune ordine în gânduri și idei – și apoi mă apuc de scris.
8. De care carte scrisă de tine te-ai atașat cel mai mult?
,,Întoarcerea zeilor", pe care m-am apucat să o rescriu și să o corectez, dar desigur și ,,Descendenții".9. Rodul inspirației izvorăște din orice loc. Când vine vorba de personaje, ce te inspiră în legătură cu ele?
Mi-a plăcut genul de personaj super-erou care poate să facă de toate, dar care are în același timp și unele temeri și slăbiciuni. Când vine vorba de personaje mă străduiesc să le fac cât de reale posibil, încât să empatizez cu ele și să trăiesc trăiesc odată cu ele.10. Care este locația ta preferată atunci când vine vorba să decizi unde se întâmplă acțiunea unei cărți și de ce?
Întrebarea asta mă unge pe suflet. Când vine vorba de locații, am două și cu siguranță nu pot alege între ele. Egiptul și Grecia, deoarece încă de mică am fost atrasă de Egipt și îmi plac poveștile și miturile despre Zeii Egiptului și cei ai Greciei.11. Dacă ar fi să îți crești până la apogeu o calitate fizică, morală sau în domeniul scrisului, care ar fi aceea?
Cred că răbdarea și înțelepțiunea, căci nu mă consider destul de răbdătoare sau înțeleaptă. Sunt genul de persoană perfecționistă care vrea să îi iasă totul bine din prima și care uneori se bosumflă dacă nu e așa.12. Care este citatul tău preferat?
Știu că poate o să pară ciudat, dar e un citat scris de un sfânt. ,,Dai credință, iei putere". Cred că e de Ioan Damaschin.13. În ce mod te influențează părerile altora despre tine?
Depinde. Uneori mă enervează, alte ori mă binedispun.