Disperat de ea

Volumul II- Capitolul 9

Tresar din cauza apelativului pe care tocmai l-a folosit, nu ma asteptam.

- Am spus ceva gresit?*imi zice el observând privirea mea .

Imi scutur capul in semn ca nu, apoi ii arunc un zambet fortat .

Chiar sunt foarte confuza, au trecut doar cateva ore de cand ne-am reîntâlnit si deja mi-a spus asemenea lucruri. Oare, ceea ce a spus, e chiar ceea ce simte?

Imi intra in cap fel de fel de gânduri negative, asa ca Incerc sa nu ma arunc direct in ceea ce zice.

- Mergem?*incerc sa schimb subiectul.

El imi Zambeste apoi ma ridica de pe capota.

-Pot sa merg singura .

- Dar nu e mai bine asa ?

-Mhm.

Ma aseaza grijuliu pe locul din dreapta, apoi ocolește masina si se aseaza la volan.

-La ce se referea Kagami prin "parca nu lasai nicio fata in fata"?

- Dupa ce ai plecat, nu i-am permis niciuneia sa stea in fata, langa mine. Nu Stiu de ce.*ridica el din umeri.

- Si pe mine de ce m-ai lasat?

- Pentru ca nu esti ca celelalte.

Imi intorc privirea spre geam, zâmbind pe ascuns. Nu vreau sa vada ca ma bucura simplele lui cuvinte.

Simt cum masina se opreste, iar atunci cand privesc atent, vad conacul familiei Agreste .

- Asta nu e casa mea.*ii spun sec.

- Nu pentru mult timp.*spune el aproape in soapta.

-Ce?*ma fac eu ca nu am auzit.

-Nimic, nimic. Ma gandeam ca mai bine Ramai aici peste noapte, e tarziu si trebuie sa iti aduni gândurile pana le povestesti cele întâmplate parintilor tai.

Oftez lung si zgomotos, nici eu neștiind cum am ajuns sa ii accept oferta.

El iese primul din masina, apoi vine si imi deschide portiera.

Intram in casa, Amandoi rămânând surprinși cand il vedem pe Gabriel in fotoliu, citind.

Isi ridica privirea din carte, iar cand ne observa isi arata unul din rarele lui zâmbete.

- Buna seara, scuzați ca vin la o ora asa târzie, eu ..

- O doamne, Marinette!*spune si se ridica din fotoliu.

Imi cuprinde umerii apoi ma analizează pret de cateva secunde.

Zambetul ii dispare de pe buze, încruntându-se.

- S-a intamplat ceva?

Inghit in sec cand ii aud spusele, nu ma asteptam sa isi dea seama asa repede.

- Vorbim Maine dimineata despre asta.*spune Adrien făcând un schimb de priviri cu tatal lui.

Acesta înclina din cap, apoi isi bate fiul pe umar.

- O anunt pe Sabine Maine dimineata ca ai ramas aici, sigur o sa fie îngrijorată.*spune Gabriel, astfel plecând .

Adrien imi apuca încheietura, apoi ma trage dupa el pe scari, ajungand la el in camera.

Stau in pragul ușii cateva secunde, analizand intreaga încăpere.

Nu s-au schimbat multe, defapt nu s-a schimbat nimic. Totul a ramas exact cum Stiam.