Disperat de ea

Volumul II- Capitolul 3

Marinette Povestește

- Marinette, ar trebuii sa treci pe la Gabriel, este foarte îngrijorat si ii este dor de tine.*continua mama.

-Dar mama... De ce nu vine el la noi? Doar el..

-Pentru ca Macar atat poti face dupa ce ne-ai lasat pe toti cu ochii in soare, pentru antrenamentele tale de vampir..*ma mustra tata.

- Poate alta data.*spun si ies din casa.

Imi scot telefonul buzunar, imi scot castile si imi bag muzica.

Chiar am nevoie de o plimbare, nici eu nu Stiu încotro merg. Unde vad cu ochii probabil.

Analizam împrejurimile, nu prea era lume pe strada, totusi localurile erau pline. Cel mai sigur din cauza Motanului alb care ii îngrozește .

In ciuda imaginii dezastruoase, Parisul a ramas aproape cum il Stiam.

Vantul adia usor, facandu-mi suvitele de par sa se miste unison cu frunzele copacilor.

Muzica imi este întreruptă de soneria telefonului, pe ecran imi apare imaginea Alyei.

"-Alo?" raspund eu.

"- Stiu ca nu ai ceva mai bun de facut cu viata ta, asa ca ne vedem la cafeneaua aia draguta de langa parc in 10 minute" spune ea închizând, fara a-mi da sansa de a riposta.

Oftez lung, apoi fac o rotire de 180 de grade, îndreptându-ma spre locul indicat de roșcata.

Imi repornesc muzica, apoi ii dau cateva mesaje lui Luka, incercand sa il scot si pe el la aceasta ieșire spontana, insa din nefericire e ocupat.

-MARINETTE!*se aude o voce puternica peste muzica mea.

Imi scot castile din urechi, rămânând socata.

Eram pe mijlocul trecerii de pietoni, iar spre mine se îndrepta o masina care mergea cu viteza luminii.

Am ramas încremenită, imi inchid ochii așteptând impactul.

Simt urechile cum imi țiuie, insa impactul nu mai venea.

Imi deschid ochii cu frica, rămânând socata datorită imaginii din fata ochilor mei.

Eram intinsa pe jos, aveam cateva răni care sângerau, insa nu au apucat sa fie observate de cineva ca S-au si vindecat.

Deasupra mea era asa zisul meu erou, un baiat . Il vedeam in ceata, nu am putut sa ii disting chipul.

Nu am apucat sa ii Multumesc, deoarece S-a ridicat si a fugit.

Din masina care era sa ma 'omoare', iese un baiat cu parul argintiu.

Isi ațintește ochii asupra mea, ca mai apoi sa imi întindă mana pentru a ma ajuta sa ma ridic.

O apuc numaidecât, acesta având o expresie neutra.

-Imi pare rau.*murmura acesta.

Prezenta lui imi este foarte familiara, parca il cunosc de undeva.

- Nu te mai holba asa pui de vampir.*spune el in soapta.

-Kiryuu?*spun eu constatand .

- Chiar eu.*spune el schițând un zambet .

Ii zambesc inapoi, urmând sa ma duc pe partea cealalta a străzii, deja incurcasem circulația prea mult.

-Ce te aduce in Paris?*spun eu.

-Aceeasi intrebare pot sa ti-o pun si eu.

- Am venit sa imi termin studiile.*ii raspund având un zambet pe fata.