BTS reacționează

~🌟~

Jung Hoseok

A trecut o săptămână de când nu ai dat un semn de viață, nu ai răspuns nimănui la telefon, nici măcar părinților tăi. Încercai să îi eviți pe toți, nu prea mâncai, erai foarte irascibilă, nu mai zâmbeai atât de des, lumea ta veselă a devenit una neagră fără pic de culoare. Știai foarte bine ce program avea iubitul tău, așa că îl urmăreai până când pleca pentru a-ți putea alina durerea prin dans. Dar ceva în seara asta era diferit, te simțeai ciudat, de parcă nu erai doar tu dar totuși ai ignorat și ai început să dansezi cu toată puterea pe care o mai aveai. Dansai și dansai până când picioarele ți-au cedat și ai căzut în genunchi. Suspinai, era clar că incepusei deja să plângi, te simțeai atât de singură. Însă două mâini calde te prind gentil de talie și te ajută să te ridici

Jh: Y/N! Ești bine? Te-ai rănit!?

Y/N: Ce îți pasă ție....?

Jh: Normal că îmi pasă de tine Y/N

Y/N: Da....ultima oară când ne-am întâlnit nu părea că îți pasă sau ceva

Spui sec și te ridici dând să pleci dar te prinse de braț. Te uitai acum fix în ochii lui. Erau atât de roșii și umflați de la plâns probabil exact cum erau ai tăi

Jh: Știu că am greșit Y/N! Am fost un dobitoc! Mă certasem până și cu antrenorul, și cu băieții, și mai ales cu tine! P... poți să mă p... pedepsești dar t..te rog nu mă p... părăsi. Tu ești viața mea

Suspinele sale și sinceritatea din ochii și vorbele lui te-au topit instantaneu. Bariera aia întunecată dinăuntrul tău s-a spart iar lacrimile amare îți părăseau ochii.

Jh: Te rog nu mai fă asta, mă doare, nu suport să te văd plângând, mai ales când eu sunt motivul lacrimilor tale

De data asta plângeați amândoi. Stăteai în brațele lui cu mâinile pe lângă corp. La scurt timp i-ai acceptat îmbrățișarea, raza ta de soare îți șterge ușor lacrimile și îți zâmbește trist

Jh: Iartă-mă Y/N! Te iubesc!

Y/N: Și eu te iubesc Hobi!

Te-a luat strâns în brațe și ați mers împreună spre casă unde raza ta de soare a avut grijă să mănânci cum trebuie și să îți readucă zâmbetul pe chipul tău.

Min Yoongi

Au trecut două săptămâni în care iubitul tău s-a închis în studioul său. Nu vorbea cu nimeni, mânca doar obligat de Jin și J-hope, ei fiind singurii pe care Suga îi lasă să se apropie de el mai mult decât ceilalți, cei pe care îi mai ascultă. Nici tu nu erai prea bine, ai încercat să te sinucizi dar fratele tău te-a salvat și "ți-a băgat mințile în cap" acum stând non-stop lângă tine. Urmele de sânge uscat de pe încheieturile tale arătau toată suferința, simțeai că te eliberezi cu fiecare tăietură. Lama cea fină din baie era acum alinarea ta. Erai în mașină cu fratele tău. Intr-un sfârșit te-a convins să te muți cu el și iubita lui în Incheon dar pentru asta aveai nevoie de hainele tale. Nu ai vrut să te duci și tu cu el așa că ai ales să stai în mașină și să te uiți într-un punct fix, exact cum făceai și acasă. Ai devenit iar persoana de care îți era cel frică. Persoana aia care se ura pe ea, persoana aia rece cu o privire care nu exprima ceva anume. Privirea ta a devenit goală, exact ca sufletul tău. Stăteai și sincer așteptai de ceva timp în mașină dar nu băgai în seamă, era o liniște apăsătoare și nu puteai nega că nu îți place ceea ce auzeai sau mai bine spus nu Auzeai. Între timp fratele tău bătea la ușa iubitului tău, nu la scurt timp aceasta deschizându-se. În fața fratelui tău stătea un băiat bine făcut, cu pielea albă ca laptele, iar cearcănele îi erau clar vizibile, ne mai spunând de ochii roșii. Dar fratele tău era prea furios pe el căci din cauza lui tu puteai să nu mai exiști, nu mai voiai să exiști