BTS reacționează

~😠~

Kim SeokJin (II)

Y/N: Cine.... cine sunteți voi?

Aceste cuvinte l-au distrus complet. Toți se uitau șocați unul la celălalt neștiind cum să reacționeze.

Jin: Y.. Y/N, gl.... glumești n... nu?

Jk: N.. noona....

Y/N: Nu, nu vă apropiați de mine, iar tu cine ești?! Dă-te jos de pe mine! Nu mă atinge!

Jin: Iub... Y/N, s.. sunt eu.. J... Jin, tre.. trebuie să îți amintești te rog! Sunt eu, sunt Jin al tău, Y/N, nu îmi face asta!

Y/N: NU TE APROPIA DE MINE! CINE EȘTI? CINE SUNTEȚI? CE VREȚI DE LA MINE! SUNTEȚI MANIACI? AJUTOR! E CINEVA?!?!

Iubitul tău doar stătea încremenit cu ochii în lacrimi. Vede cum lacrimile îți curg lin pe obrajii tăi palizi. Parul tău era răvășit iar ochii roșii. Țipai alarmantă după ajutor făcându-i pe ceilalți să te privească cu îngrijorare, durere, poate milă. Dar nici un sentiment nu se compară cu ceea ce experimenta iubitul tău în acest moment. Simțea o durere în piept, simțea că moare încet dar în cel mai dureros mod posibil. Asistentele și doctorul au dat năvală în cameră auzind strigătele tale disperate. Jungkook plângea, ascuzându-se după Taehyung pentru a nu vedea scena din fața sa, iar Jimin îl îmbrățișa strâns pe Namjoon afundându-și capul în pieptul său dând frâu lacrimilor. Nu era ceva ce vedeai în fiecare zi. Strigatele tale le dădeau fiori pe șira spinării. Se uitau cum două asistente te țineau strâns în timp ce doctorul încerca să îți injecteze ceva. Fața ta era roșie iar lacrimile fierbinți îți curgeau din colțul ochilor. Dar tot acest haos, coșmar, s-a terminat într-un mod brusc. Odată ce calmantul și-a făcut efectul, pleoapele tale se simt din ce în ce mai grele, mușchii ți s-au calmat, tu cufundându-te într-un somn adânc.

Doc. : Mr. Kim, putem vorbi în biroul meu?

Jin a dat din cap afirmativ neluându-și încă ochii de la tine. L-a urmat pe doctor în liniște.

Doc. : Deci, după cum ați observat, pacienta nu își poate aminti anumite lucruri. Cred că știți exact despre ce vorbesc, din păcate suferă de amnezie Este posibil ca memoriile pierdute sa nu mai poata fi recuperate. Unele persoane cu pierderi severe de memorie necesita supraveghere continuă. Vom face tot ce putem.

Jin: Dar nu...nu mă vrea lângă ea. Nu... nu știe cine s... sunt.

Doc. : Vă înțeleg durerea mr. Kim, dar trebuie să vă apropiați ușor de ea, arătându-i că poate avea încredere. Totul va fi bine, v-am pregătit o cameră chiar lângă cea a pacientei. Strigați dacă aveți nevoie de ceva.

Jin: Mulțumesc mult, dr. Wang

O oră mai târziu, Jin și-a luat la revedere de la băieți chiar dacă ei au insistat să rămână, toți erau obosiți, aveau nevoie de un duș și de odihnă. Iubitul tău stătea pe un scaun lângă patul tău uitându-se la chipul tău angelic atins de lumina lunii. Păreai atât de relaxată, fără griji. Dar oare îți vei mai aminti vreodată? Stătea și îți spunea cuvinte dulci, promițându-ți că totul va fi bine dar și cerându-și scuze pentru că nu a fost acolo când toate s-au întâmplat, pentru că nu a putut să apere iubirea vieții sale. Dar momentul a fost întrerupt de asistente care insistau ca acesta să se ducă în camera sa. Normal că a refuzat să plece din camera ta, dar asistentele i-au spus că deja este prea mult faptul că se află aici, acum, în acest moment. Așa că ți-a sărutat fruntea cu tandrețe și cu un oftat a părăsit încăperea.

Imediat ce ușa salonului tău s-a închis, semn că acel bărbat străin dar cu un aer extrem de cunoscut a părăsit încăperea, ți-ai deschis ochii, o lacrimă prelingandu-se pe obrazul tău.