Obsesie [pauză]

Capitolul 11

─ Poftim?

Mă uit nedumerită la el, sperând din tot sufletul că nu e ceea ce cred eu. Colin să fi dat foc la cameră? Nu, nu ar fi în stare de așa ceva. Toată lumea se uită la noi, inclusiv Draco, care atunci când îl observă pe Colin, vine spre noi. Îl prinde de gulerul cămășii.

─ Ce crezi că faci tu lângă fata mea? întreabă Draco, printre dinți.

─ Fata ta? se uimește Colin. E iubita mea.

Draco încearcă să se calmeze, dar nu îi prea iese. Nu trebuie să afle lumea de noi, deși nu știu sigur motivul. Cu toate că deja ceilalți cred că suntem un cuplu, după faptul că Draco a reacționat astfel, iar atunci m-a sărutat, nu le putem afirma asta. Văd cum îi dă drumul încet, lăsându-l în pace. Se apropie de mine și mă trage de mână până pe hol.

─ Ce faci?! întreabă nervos.

─ Ce fac?

─ De ce l-ai lăsat aproape de tine?!

Tresar. Ridică vocea, dar după se calmează văzând ce efect are asta asupra mea.

─ Scuze, dar aici m-ai enervat peste măsură de tare, spune prinzându-mă de mâini.

Mă trage într-o îmbrățișare, dar nu reacționez în nici un fel. De ce să o fac? El a țipat la mine, el a reacționat nepotrivit. Nu trebuia să mă scoată din clasă sub privirile tuturor.

─ N-Nu mă simt prea bine, o să mă întorc în cameră, caut eu o scuză.

─ Vin cu tine.

─ Nu, ai făcut destule. Mersi că m-ai scăpat de Colin. Îl poți anunța pe profesorul Snape de ce nu particip azi la oră?

După ce spun asta, îi întorc spatele, mergând spre camera noastră. Nu mi-e rău, pur și simplu nu am nici un chef de ora de poțiuni, știind că profesorul ne va întreba dacă am terminat proiectul, care, de abia dacă mai știu ce trebuia să scriem la el. Încui ușa pentru a mă asigura că nu mai intră nimeni și mă trântesc în pat. Am o oră la dispoziție să-mi pun gândurile în ordine. Colin a dat foc la cameră? Și dacă chiar a făcut asta, de ce? Oftez. Nu-mi place deloc când nu sunt stăpână pe situație, când nu știu răspunsul la tot. La tot ce mă apasă.

Încet, încet, pleoapele mi de închid, iar când mă trezesc, privirea mea rămâne blocată pe o pereche de ochi verzi. Ochii lui Colin.

─ C-Ce faci tu aici? întreb bâlbâindu-mă, puțin speriată.

Văd cum își scoate bagheta și o îndreaptă spre mine, cu un rânjet malefic. Spune ceva ce nu reușesc să deslușesc, dar am putut citi pe buzele lui cuvântul "Imperius". Brusc simt cum nu mai sunt stăpână pe acțiunile mele și îl văd cum se apropie de mine. Se pune peste mine, dar oricât aș încerca să mă împotrivesc, nu pot. Cineva îmi controlează tot corpul. Acel cineva fiind el. Colin.

Îi simt buzele peste ale mele, în timp ce îmi desface nasturii de la cămașă. Simt cum ochii mi se umezesc. Nu vreau asta. Nu cu el. Nu din nou. Mă face să-i răspund la sărut, deși nu-mi doresc asta. Deloc nu mi-o doresc.

Aud ușa deschizându-se, dar Colin nu reacționează nicicum, eu la fel. În doar câteva momente cineva îl trage de pe mine, iar când deschid ochii văd cum Draco îi dă un cap în gură, spărgându-i nasul. Ajunge undeva pe jos, aproape leșinat. Mă ridic repede din pat, plângând. Vreau ca Draco să mă ia în brațe, să mă liniștească el, dar nu. Când mă apropii de el, face un pas în spate, uitându-se cu ură la mine.

─ Cum ai putut să-mi faci asta?! țipă el.

─ Poftim? N-am vrut! încerc să mă apăr, dar în zadar.

─ Cum n-ai vrut?! Am văzut cu ochii mei cum îl sărutai!

─ Nu-s eu de vină, Draco, crede-mă!! Chiar crezi că te-aș înșela?? spun plângând.

─ Tocmai ai făcut-o. Eve, ieși în momentul ăsta de aici.

─ Nu! Nu ies până nu lămurim asta! Colin, băiatul ăsta - îi fac semn spre locul unde era Colin, dar nu mai e - Unde e?

─ Asta e preocuparea ta acum... Bravo, Eve, bravo.

─ Draco, crede-mă... n-am vrut.

─ N-ai vrut să mă înșeli? întreabă ironic.

Pufnesc. Nu-mi vine să cred că nu are încredere în mine. Cu toate că nu suntem împreună de mult, ar fi trebuit să aibă. Mă apropii de el, vrând să-l îmbrățișez, dar se dă mai în spate.

─ Eve, ți-am spus să ieși!!

─ Mă dai afară? spun ștergându-mi lacrimile.

─ Da, Eve. Păcat că nu o pot face și din inima mea.

Îmi vine să plâng din nou. Îmi vine să-l vrăjesc pe Colin. Îmi vine să sparg oglinda care stă în spatele lui Draco. Îmi vine să mă arunc de pe Turnul de Astronomie. Nu mai suport. Sunt acuzată pentru ceva ce nu am făcut. Sunt acuzată pentru ceva ce a făcut Colin.

─ De ce nu ai încredere în mine? M-a vrăjit, Draco!! M-a vrăjit! Și-a scos bagheta chiar în fața mea și m-a vrăjit!! De ce nu mă crezi?

─ Te-a vrăjit să-l săruți? Haide, Eve... termină cu porcăriile astea. Normal că nu te cred. Cine ar face-o? O scuză mai patetică ca asta n-am auzit niciodată. Și Eve... acolo e ușa.

─ Vrei să spui că ne despărțim? întreb uitându-mă în ochii lui.

─ Am fost vreodată împreună?

Nu mai spun nimic, iar el realizează ce tocmai a spus, dar, nu pare să-i pară rău. E adevărat. Nu am fost împreună și nici nu vom fi. Din cauza la o neînțelegere. Când vede că nu am nici o intenție de a ieși, o face el, trântind ușa în urma lui. Mă ghemuiesc lângă pat și simt cum obrajii mi se umplu de lacrimi.

Aștept să se întoarcă Draco, dar degeaba. Stau de câteva ore și el tot nu apare. Mă așez în patul care a fost adus pentru mine, iar fără să vreau, adorm.

Draco Pov

Cu toate că m-am ales cu detenție timp de o lună, măcar am aflat adevărul. Nu trebuia să țip la Evelyn, trebuia să o cred. Urăsc faptul că nu-mi pot controla nervii, iar din cauza asta ea cu siguranță suferă.

Mă întorc în cameră cu gândul de a-mi cere scuze, dar o văd dormind. Are ochii umflați și roșii... a plâns. Din vina mea. Mă așez pe marginea patului și o sărut pe frunte. Niciodată nu m-am comportat așa cu o fată, dar ea merită. Merită tot ce e mai bun, dar totuși ea m-a ales pe mine. Pe mine, care nu sunt nici măcar pe jumătate atât de perfect precum e ea.